ANGELA MĂRCULESCU (Președintele Societății Române de Etnofarmacologie): „Florile de munte au făcut parte din viața mea”

Șirnea este un sat așezat pe o pajiște în­tinsă între Munții Piatra Craiului și Bu­cegi. Vara, când iarba înflorește, acolo se pe­tre­ce o în­tâmplare care îi lasă cu gura căscată pe oa­menii care o văd. Pogorâți, parcă, direct din ce­­rul albastru, doamne și domni îmbrăcați în hai­ne de oraș, protejați de soare cu pălării și înar­mați cu bastoane, își fac drum prin ierburile pârguite de soare și le fac fotografii. Poze cu trifoi, scân­teioare și cimbrișor, plante dispărute din natura lumii occidentale, și pe care, ca să le vadă, se ca­tapultează pe dealurile din Șirnea. Și fac un con­gres despre „raiul florilor românești”. Amă­nunte, în paginile următoare…

Leacurile, sub lupa științei

– De Sânziene, la Șirnea, în sălbăticia pa­jiștilor de munte, are loc un eveniment științific organizat de o instituție cu nume sever: Socie­ta­tea Română de Etnofarmacologie. Ce le­gătură există între ea și fânețele pline de flori?

– Etnofarmacologia este o ştiinţă tânără, cu rădăcini adânci în cultura popoarelor, fiind un drum de echilibru de la tradiţie la ştiinţa mo­der­nă. Ea vizează un scop nobil: trecerea de la me­todele empirice ale medicinei tradiționale la cercetarea știin­țifică. De fapt, este vorba despre valorifi­carea cunoștințelor și practicilor tra­diționale, în scopul realizării unor produse natu­rale (far­maceutice, suplimente alimentare și cos­metice) lipsite de risc în utilizare. Prin metodele de lucru, Etnofarmacologia respectă practicile tradiționale, fiind deschisă inovației științifice.

– Ce specialiști se vor plimba pe pajiștile din Șirnea?

– Vor fi participanți din toate direcțiile de cercetare și valorificare în domeniul plantelor me­dicinale: botaniști, agro­nomi, chi­miști-bio­chimiști, mi­cro­bio­logi, teh­nologi, far­maciști, me­dici, fito­te­ra­peuți, producă­tori de produse pe ba­ză de plante, economiști, tineri pa­sionați de acest domeniu etc. Oa­meni care iubesc și res­pec­tă plantele me­di­cinale, do­resc să le cunoască cât mai bine, să le în­țeleagă, să le trans­forme în reme­dii cer­tifi­cate științific.

– Având în vedere că este o ști­ință așa de nouă, cum de v-ați întâl­nit cu ea?

– Mi-a fost dat să o în­tâlnesc chiar la ea acasă, la Metz, acolo unde în 1986 a luat ființă Socie­tatea Fran­ceză de Etnofar­maco­logie, după care a început promo­varea ei în Europa. În mai, 2000, am participat la cel de-al IV-lea Congres Euro­pean de Etno­far­macologie, unde am prezentat o bună parte a cer­ce­tărilor mele. În cuvântul meu, am vor­bit despre ma­rea di­ver­sitate a spe­ciilor vegetale și potenția­lul ne­bănuit pe care îl are Ro­­mânia în această direc­ție… și atunci, pe loc, m-am gândit ca la întoarcerea acasă să fac de­mer­surile necesare pentru în­ființarea Societății Române de Et­nofar­macologie.

Un dascăl pentru toată viața

– Ați urnit munții din loc, cum se spune. Cum a început pasiunea dvs pentru botanică?

– M-am născut chiar la Șirnea, un sat vestit pentru frumusețea plaiurilor sale, întinse ca o câm­pie a raiului, între Munții Piatra Craiului și Bucegi. Florile de munte au făcut parte din via­ța mea dintot­dea­una. Multe din jocu­rile copilăriei se des­fășurau printre flori, porneau de la ele. Buchetul cu flori strânse în noap­tea de Sânziene, din ogrăzile cu ierburi pline de miresme îm­bietoare, era tare prețuit și pus cu grijă, în fiecare an, la Icoana cu Maica Domnului, pentru care Ma­ma avea o adevărată venerație. Primele leacuri pentru bolile copilăriei au fost, ca la toți pruncii de acolo, făcute din flori și ierburi.    Erau sub for­mă de ceaiuri, comprese sau băi cu plante sfințite la Icoană, de parcă eram în scăldătoarea cu apă vie de la Vitezda… Aveau mare încredere părinții mei și oamenii de atunci în aceste minuni care ne vindecau de toate bolile…    Am păstrat de atunci obiceiul de-a așeza în fiecare an buchetul cu flori de Sânziene, la Icoana Casei părintești, ca flori de leac pentru tot anul.

Și-am mai avut un noroc: profesorul Nicolae Frunteș, tatăl meu,    mi-a fost diriginte și primul meu profe­sor de botanică și agricultură. Avea un stil provo­cator, de a te face să fii permanent pre­zent la lec­ție. Aveam multe ore de botanică în natură, ca să recu­noaștem plante, să ne facem ierbare, să în­cercăm să în­țelegem acest mi­racol al vieții, pre­zent în lumea ve­getală care ne în­soțea la tot pa­sul. Tata a înființat o grădină didactică de le­gume, într-un loc special ales, pen­tru a avea la în­demână îngrășă­mântul natural de la grajdurile co­mu­nale și apa de la Bi­joi – cel mai puternic izvor de munte al satului. Grădina didactică era în grija noastră, a elevilor, de la pregătirea stra­turilor, procu­rarea semințelor și răsadurilor, și până la cea mai provocatoare fază – recoltarea legumelor. Aici am trăit miracolul „se­minței puse în pământul cel bun”. Ce bucurie aveam, când mân­cam morcovi recoltați din grădina noastră de legume, spălați cu apa binecuvântată de la Bijoi! Tata era recunoscut ca lider al comunității, având o avalanșă de idei concretizate în acțiuni spre binele localnicilor și pentru pro­movarea satului. Avea o ge­ne­rozitate aparte și un optimism debor­dant, care s-au imprimat în sufletul meu pentru întreaga viață. El a rămas modelul meu de dascăl desăvârșit, iar crezul lui de viață suna ca un ghid exis­tențial:    „Să iubiți,/ Să mun­ciți,/ Să vă bucu­rați,/ Să cre­deți,/ Căci viața nu se termină nicio­dată!”.

De-a roata printre flori 

– Dar interesul științific când a apărut? Do­rința de a studia puterea de vinde­care a plantelor?

– Un rol deosebit l-a avut pro­­fesoara mea de chimie orga­nică, un pedagog de excepție, Florentina Șu­teu, doctor în do­meniul uleiurilor esențiale din plante. Prin pasiunea ei specială pentru lumea vie a plantelor me­di­ci­nale, m-a determinat să de­vin studentă la Facultatea de chi­mie a Universității din Bucu­rești, unde stu­diile complexe pe plante au con­tinuat. Îmi amintesc cu drag că în timpul fa­cultății veneam acasă la Șirnea să-mi încarc bateriile pentru sesiunile de exa­mene… Înainte de se­siunea din vară, făceam adevă­rate băi de plan­te, rostogolindu-mă pe dealu­rile înflorite ale acestui colț de rai și ră­mâneam așa… îmbrăți­șând pămân­tul cu florile lui binecuvântate de Dumnezeu! Ple­cam la Bucu­rești cu si­ro­pul de brad și ca­șul afumat, pre­gă­tite de Mămica, ca­re îmi ajun­geau drept cumine­cătură, pentru fie­care dimineață a zilelor din sesiu­nea de examene.

Apoi, la terminarea facultății, m-am întâlnit cu cel mai frumos sector al valorificării plantelor medicinale, la fabrica „Nivea” din Brașov, care avea o secție la Bod, unde erau 240 ha culturi de plante medicinale și aromatice. Am orga­nizat la Bod laboratorul de analize pentru plante, extracte și uleiuri volatile (cea mai importantă parte a producției), beneficiind în această perioadă și de un stagiu de pregătire la firma de parfumerie Givaudan din Geneva. Spre marea noastră tristețe, după 1989, secția de plante Nivea Bod a dis­părut. Atunci ne-am îndreptat pașii spre Laboratorul de cercetare plante me­dicinale Brașov, un­de am realizat, cu aprobarea Ministe­ru­lui Sănătății, două produse cu mare impact: Tonic digestiv Angelica și Ape­ritiv suedez, folosind doar plante indi­gene, două dintre ele fiind calapărul și angelica. Foarte pe scurt, acesta a fost drumul meu până la susținerea tezei de doctorat, după care mi-am început ca­riera de profesor la Universitatea Lu­cian Blaga din Sibiu și apoi la Univer­sitatea Transilvania din Bra­șov, luând ca model pe Tata și pe pro­fesorul Mir­cea Tămaș – mentorul meu în cerce­tarea plantelor. Am pu­blicat cărți, cursuri universitare și lucrări științifice, am coordonat lu­crări de licență și de dizertație pentru studenții mei și am fost referent știin­țific la teze de doctorat în domeniul valorificării plantelor me­dicinale. Am participat la manifestări științi­fice și programe Erasmus în străină­tate, la proiecte internaționale și la stagii de colaborare cu parteneri din univer­sități europene. În acest an, fiind solicitată de co­legii de la Fa­culta­tea de Medicină, am contribuit ca profesor asociat la cursul de Fitoterapie, cu o parte im­portantă privind principiile active din plante me­dicinale și corelații clinice specifice.

Unchiul vindecător

– În activitatea dvs. așa de prolifică, ați folo­sit și rețete tradiționale în compoziția unor pre­parate?

– „Remediile cele mai eficiente le găsim în lo­cul în care ne naștem și trăim” – așa afirmă una din premisele etnofarmacologiei. Nu pot să spun că am pre­luat niște rețete anume, dar pot mărturisi faptul că am aflat de la un unchi al meu, cunoscut în tot satul ca vin­de­că­tor, cât de bune erau leacurile din plante. Știm cu toții că în me­dicina populară multe remedii au fost descoperite urmărind ani­ma­lele… care în tim­pul pășuna­tului își căutau, în caz de nevoie, plante vinde­că­toa­re, evitând să consume plante to­xice. Ani­ma­lele deveneau a­de­vărați ghizi pen­tru identificarea acestora. Știam, de aseme­nea, că remediile naturale folosite la tratarea bolna­vilor erau însoțite, adesea, de un descântec, cre­ând acea stare de încredere, de implicare psi­hică a omului pe calea vindecării.

– În ultimii ani a crescut tot mai mult in­teresul pacienților și chiar și al medicilor pen­­tru folosirea remediilor naturale în tratarea bo­lilor. Ce ar mai trebui făcut în acest sens?

– Din păcate, mult timp, medicina tradițio­nală a mers paralel cu medicina alopată. În momentul de față, lucrurile s-au mai schimbat, și medicii încep să ia în calcul și remediile na­turale atunci când stabilesc un tratament. Din fericire, există facultăți de medicină care au introdus cursul de Fitoterapie (Fito­me­dicină) pentru studenți, în scopul cunoașterii plantelor medicinale cu po­tențial terapeutic. La UMF Timișoara s-au creat grădini botanice cu plante medicinale organizate pe categorii de afec­țiuni, iar studenții de la me­dicină și farmacie pot intra în contact direct cu planta și, sub su­praveghere didactică, pot realiza cer­cetări bio­chimice, mi­cro­biologice, testări far­ma­codi­na­mice și chiar tes­tări clinice cu produse    pe bază de plante. Mulți pacienți sunt din ce în ce mai infor­mați referitor la produsele pe bază de plante, fie că sunt me­dicamente, fie că sunt su­plimente alimentare sau alimente funcționale, dar desigur, există încă ris­cul ca pacientul să aleagă calea auto­medica­ției…    Societatea Română de Etnofarma­cologie do­rește ca medicii să fie prezenți la cât mai multe ma­ni­festări științifice organizate pe aceste teme pentru informare și apoi colaborare cu farma­ciști, biochimiști, biologi și chiar cu uni­tăți de producție care le pot furniza pro­du­se de calitate pentru testări clinice.

„E nevoie de jurământ!”

– Este azi cercetarea româ­nească în do­meniul plantelor me­dicinale susținu­tă așa cum ar trebui?

– Cercetarea în do­meniul plantelor medicinale nu este susținută corespun­zător. Nu mai există un institut de cerce­tare specializat și, din această cauză, se amplifică problemele legate de calitatea produsului vegetal medicinal. Nu toți producătorii de suplimente alimentare sau produse fitoterapeutice sunt atenți la calitatea produsului vegetal medicinal. Nu toți depun jurământ pen­tru a respecta calitatea și siguranța pro­dusului…

– Cu ce gânduri și speranțe așteptați simpozionul de la Șirnea?

– Aceste întâlniri creează o comu­nitate, o stare de spirit specială, o dorință de colaborare și de perfecționare a activităților pe care fiecare le desfășoară în unități de stat sau private. Ne bucurăm mult că printre participanți vor fi mulți medici și farmaciști de mare probitate profesională, medici de familie, medici cadre didactice din universități, chimiști, biologi, agronomi din cercetare și pro­ducție, toți cu cele mai bune intenții de a face ca fitoterapia să devină o alternativă reală și sigură pentru sănătate.

La Șirnea, plantele medicinale au în vremea Sânzienelor un farmec aparte! Ele devin energii pozitive, în cele mai diverse forme, culori şi parfumuri, iar transferul forţei lor tămăduitoare este maxim! Așadar, vă așteptăm să ne bucurăm îm­preună de toate acestea și să pecetluim prie­teniile ce se leagă în acest colț de rai!

Fotografii din arhiva Angelei Mărculescu