– În spatele unor caracteristici aparte ale mersului, apărute peste noapte, se ascund diverse patologii. Să vedem care sunt ele și ce ar trebui să faceți –

Dintr-odată, vă atrage atenția faptul că mersul partenerului dvs. pare schimbat. Calcă cu pași mărunți, se dezechilibrează sau își târâie picioarele. Ce înseamnă aceste modificări?
Suspiciune de Parkinson
Omul umblă cu pași mărunți și corpul înclinat în față, iar brațele nu se balansează în timpul mersului. Toate acestea ar putea fi semnele unui Parkinson aflat în stadiu incipient. Luați legătura cu un neurolog.
O problemă a urechii interne
Amețelile, pașii împleticiți, nesiguranța în mers și în mișcări pot indica o afecțiune a urechii interne, de exemplu, o infecție. Aceasta provoacă frecvent tulburări de echilibru. Un diagnostic exact nu poate fi stabilit decât de medicul ORL.
Demență senilă sau Alzheimer
Mersul lent, cu pași mici și târșiți, ar putea constitui un prim semnal al demenței. Dacă observați apariția unor asemenea particularități în stilul de mers, ar trebui să apelați la un neurolog.
Consum excesiv de alcool
„Mersul de barză”, cu pași mari, poate fi un indiciu al abuzului de alcool, care conduce adesea la o afectare severă a nervilor periferici (ex. polineuropatie). Pentru tratarea dependenței de alcool, adresați-vă unui centru unde se oferă consiliere în adicții și programe de recuperare, așa cum sunt ALIAT (Centrul de Asistență Integrată în Adicții) – București, sau ARCADE (Asociația pentru Recuperare și Consiliere în Adicții și Dependențe) – Cluj.
Artroză
Mersul rigid sau legănat („ca de rață”) semnalează deseori o artroză. Uzura cartilajului articular provoacă în general dureri, dar și anchilozarea articulației respective. Suferinzii sunt sfătuiți să consulte un ortoped și, în ciuda simptomelor extrem de neplăcute pe care le au de îndurat, să nu renunțe la a face mișcare.
Poziții vicioase ale labei piciorului
Șchiopătatul, ca și suprasolicitarea marginii interne sau externe a labei piciorului, pot sugera prezența unui picior plat sau a unei alte anomalii asemănătoare. Acestea pot provoca în timp deformarea degetelor sau a întregii labe, formarea unor bătături dureroase și chiar o artroză. Medicul ortoped este în măsură să prescrie talonete adecvate, cu ajutorul cărora se pot evita urmările nedorite.
Accident vascular cerebral
Tulburările de mers care implică un singur picior (de exemplu, pasul făcut prin aruncarea piciorului înainte, însă nu în linie dreaptă, ci cu descrierea unui semicerc) pot surveni în urma unui accident vascular cerebral. De aceea, în momentul când observați modificări motrice doar pe o parte a corpului, nu mai este vreme de pierdut: trebuie să vă duceți neîntârziat la spital.