„Cazul Buzatu” nu este doar un accident în istoria PSD-ului. Cine are curiozitatea să privească în urmă, la evoluţia partidului, în cele peste trei decenii de la data înființării, va observa că majoritatea liderilor care s-au perindat la conducere au avut probleme de moralitate publică. Numai în 2023, înaintea lui Dumitru Buzatu, i-am consemnat pe Gabriela Firea-Pandele și Ionel Arsene, personaje cu greutate politică în partid și cu funcţii înalte în stat. Șirul este prea lung pentru a-i putea enumera pe toți. În maniere diferite și cu motivații ideologice nuanțate, ei au jefuit, discret sau pe față, statul român. Averile acumulate, care i-au transformat în baroni naţionali sau locali, ar putea acoperi de câteva ori deficitul cronic al bugetului de stat al României. Vorbim, totuşi, de un partid care susţine programatic echitatea socială, redistribuirea justă a veniturilor statului, accesul egalitar al cetățenilor la avuţia naţională. Un partid al celor mulţi, dependenţi de stat pentru asigurarea minimului necesar existenței cotidiene și pentru apărarea în fața posibilelor și neaşteptatelor catastrofe naturale sau sociale. Ce constatăm, însă, dacă privim structura actuală a „marelui partid”? PSD-ul este o grupare de tip tribal, de „familii” ierarhizate în funcţie de ponderea lor clientelară (centrală sau locală), interdependente, în funcţiile pe care le deţin, în cheltuirea banilor publici și în repartizarea spre exploatare a resurselor – materiale și umane – ale țării. Am putea spune că partidul este, în fapt, o mare afacere, cu acţionari anonimi, care se luptă sau se susţin pentru a face parte din consiliile de administraţie (instituţiile statului) în raport cu numărul și puterea clienţilor grupaţi în acestea. Doctrina socialistă asumată nu este decât o acoperire ideologică, agitată propagandistic pentru piaţa pe care formaţiunea își vinde produsele. „Cazul Buzatu” este, precum toate celelalte dinainte, expresia concurenței interne pentru achiziții, între acționarii care se cred de neînlocuit în funcţionarea întreprinderii, care își apără, e drept, cu toate mijloacele (legalizate politic) acţionarii, însă cu condiţia ca ei să nu tulbure ordinea ierarhică. Cum s-a impus o asemenea structură politică pe scena publică a țării?
Am scris încă de la începuturile FSN-iste ale PSD-ului că gruparea a fost rezultatul ocupării de către nomenclatura comunistă de rang secund a instituţiilor statului, imediat după răsturnarea dictaturii de familie ceaușiste. Partidul-stat (PCR-ul) a dispărut, dar a fost înlocuit de un fel de stat-partid (datorită deținerii instituţiilor lui de foştii nomenclaturiști), ce își caută, în contextul unei așa-zise reveniri la democrație, o expresie politic-partinică, prin care starea de fapt să fie conservată, „băeții” având în comun interesul de a păstra controlul statului, prin care își materializau bunăstarea și perpetuarea la putere. Între diversele componente ale fostei nomenclaturi s-a stabilit un fel de convenție tacită, prin care alte formaţiuni politice să fie excluse de la accesul la controlul statului. Transformată în „birocratură”, fosta nomenclatură a plusat, chiar permițând apariția unor partide satelitare conjuncturale, care – propunând iluzia democratică a alternării la putere – aveau același scop: păstrarea politică a „statului ocupat”. Asigurat astfel, PSD-ul a putut să își desfășoare în linişte „misiunea”, realizând „istoria” pe care o ştim cu toţii. O „istorie” care începe cu „Năstase și ai lui”, „Dragnea și ai lui”, „Ponta și gașca sa”, și care ajunge în actualitate cu „Cazul Buzatu”.
PSD-ul nu este un partid în sensul curent al termenului, ci o structură ierarhizat-clientelară. Clientela sa, dependentă de el, nu poate fi satisfăcută decât de către „baronii” ce domină instituţiile statului și veniturile acestuia, realizate prin taxele și impozitele impuse tuturor cetățenilor. Câtă vreme ei și ai lor rămân la putere, statul român va fi un „stat eșuat”, iar România, o țară subdezvoltată. „Cazul Buzatu” nu este decât încă un episod din istoria în desfășurare a unei grupări cu caracteristici mafiote.
