Cum merg lucrurile în Uniunea Europeană?

Mai tot românul are o opinie despre Uni­unea Europeană, din cadrul că­re­ia facem parte, începând cu anul 2007. Sondajele naționale arată că peste 50% din­tre noi avem încredere în acest proiect politic. Sunt însă și cârcotași și chiar răuvoitori, care zic: „D-le, ce mare nevoie avem noi de U.E.?” sau că „La Bruxelles e dictatură”. Dacă vrem să știm însă cum merg lucrurile în UE, cele mai sigure surse sunt rapoartele de audit ale Curții de Conturi, făcute publice, în cel mai transparent mod cu putință. Răbdare să ai ce citești!

Ce este Curtea de Conturi Europeană?

Să precizez din capul locului, că acest for, numit Curtea de Conturi Europeană, este auditorul extern al blocului comunitar. Colegiul Curții este format din câte un membru din fiecare stat european și beneficiază de sprijinul adus de personalul instituției, în număr de aproximativ 900 de angajați, proveniți din toate statele membre. Reprezentantul României este Viorel Ște­fan, fost senator și deputat și fost mi­nis­tru al Finanțelor în Guvernul Grin­dea­nu. Am sub ochi rapoartele de audit din ultimele șase luni ale anului 2023. Te­me­le sunt diverse: biocom­bus­ti­bilii în trans­porturi, acvacultura, eti­che­tarea produ­se­lor alimentare, persoanele cu dizabi­li­tăți etc. În fond, auditorii cer­cetează mo­dul în care forurile europene și-au făcut treaba într-un domeniu sau altul: ce legi au dat, câți bani au alocat, cum au supra­ve­gheat derularea proiec­telor. E multă muncă pentru realizarea unui audit, fi­ind­că trebuie colectată o cantitate impre­sionantă de informații, din fiecare stat membru, apoi aceste date trebuie anali­zate și interpretate, pentru ca în final să rezulte un document cu observații lim­pezi și recomandări ju­dicioase.

Etichetarea alimentelor

Hai să mă opresc asupra unui subiect care ne privește pe toți cetățenii euro­peni: etichetarea produselor alimentare. Toți mergem în magazine, să ne cumpă­răm mâncare, și este un lucru esențial să fim informați despre produsele respec­ti­ve. Conform normelor din UE, informa­țiile referitoare la alimente trebuie să fie exacte, clare și ușor de înțeles, și tre­buie să nu inducă în eroare. „Etichetarea pro­du­selor alimentare este un subiect re­le­vant pentru fiecare persoană din Euro­pa. Dorim cu toții să știm ce se află în mân­ca­rea noastră, de unde provin ingre­di­entele și cum este fabricată”, a declarat doam­na Keit Pentus-Rosiman­nus, repre­zentantă a Estoniei și membra Curții, res­ponsabilă de un audit privind etichetarea ali­men­telor. Auditul a fost lansat la 1 octombrie 2023, va dura un an și va include și vizite în trei state eu­ro­pene: Belgia, Italia și Estonia. În cadrul acestui au­dit, Curtea va examina modul în care este con­ce­pută politica UE privind eti­chetarea produselor alimen­ta­re, precum și acțiunile între­prin­se în acest sens de Co­mi­sia Europeană și de statele mem­bre în perioada 2011-2023. Accentul va fi pus pe produ­sele alimentare preambalate. Este pentru prima oară când Curtea abordează în mod specific etichetarea produselor alimentare. Concluziile vor fi, cu sigu­ranță, foarte interesante.

Peștii de crescătorie

Ce ziceți de acvacultura din Uniunea Euro­pea­nă? Aproape tuturor ne place peștele. Îl mâncăm tot timpul anului, inclusiv în timpul Sărbătorilor de iarnă, când face concurență cărnii de porc sau de curcan. Să mai zic că peștele este un aliment cu o puternică încărcătură religioasă, consumul acestuia fiind permis de autoritățile bisericești în anumite zile din posturile de peste an? În calendarul orto­dox, printre numele sfinților, mai mari sau mai mici, unii martiri, alții morți de bătrânețe, se află și mențiunea asta culinară: „dezlegare la pește”, citită cu interes de credincioșii postitori. Ca să ajungă pe masă, peștele este scos dintr-o apă: fie pro­vine în urma pescuitului sălbatic, fie din cres­cătorii. Producerea peștelui în bazine, sub supra­vegherea omului, se numește acvacultură. Ce dez­vă­luie Curtea în raportul de audit dedicat acva­cul­turii? De pildă, „în 2020, acvacultura din UE a reprezentat mai puțin de 1% din producția mon­di­a­lă de acvacultură, iar peste 60 % din oferta de peș­te și fructe de mare din UE provenea din produ­se importate”. Autoritățile de la Bruxelles au alocat 1,2 miliarde de euro, între 2014-2020, și 1 miliard de euro, pentru perioada 2021-2027, ca să sprijine dezvoltarea acvaculturii pe continent. Principalele țări din UE producătoare de acvacultură au fost, în 2020, Spania, Franța, Grecia și Italia, reprezentând 67% din producția totală a blocului comunitar. Producția de acvacultură (pește, moluște, crusta­ce­e, alge și alte organisme acvatice) a României a fost, în 2020, de numai 12.000 de tone. Pentru com­­parație, Spania a produs 272.000 t, Franța – 191.000 t, iar Grecia – 131.000 t. Nu intru în detaliile raportului, multe date trimit la chestiuni de natură birocratică. Preiau însă concluzia audi­tu­lui: „acvacultura a înregistrat o creștere limitată în UE”. E loc, așadar, de mai bine!

Lupta cu nefericirea

Propun să vedem care este situația unor semeni de-ai noștri care au avut nenorocul să vină pe lume cu o dizabilitate fizică sau mentală, sau să o capete pe parcursul vieții. În trecut, acești nefericiți erau împinși către periferia societății, marginalizați, inclusiv din rațiuni religioase: handicapul, potrivit moralei creștine, ar fi semnul săvârșirii unui păcat, fie de către înaintași, fie chiar de către pacient. Han­dicapul era perceput ca o pedeapsă divină. Mo­rala publică a evoluat însă și instituțiile europene caută să integreze în societate persoanele cu diza­bilități, mai ales că aproximativ un sfert dintre cetățenii UE cu vârsta de cel pu­țin 16 ani au declarat că au o dizabilitate care le îngrădește activitățile cotidiene. UE și statele sale membre sunt părți la Con­ven­ția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu diza­bi­lități, angajându-se să promoveze parti­ci­pa­rea egală a acestora la viața de zi cu zi. În acest context, UE a adoptat mai multe strategii menite să îmbunătățească viața persoanelor cu dizabilități prin sprijinul acordat statelor membre, cărora le revine responsabilitatea principală pentru po­li­ticile din domeniul incluziu­nii sociale, al ocupării forței de muncă și al educa­ției. România se numără printre statele europene care cheltuie un procent mic din PIB pentru persoanele cu diza­bi­lități: 0,9%, locul cinci, în timp ce Da­nemarca și Finlanda alocă 2,9%. Țara noastră este menționată însă favorabil pentru ceea ce intenționează să facă în viitor, cu ajutorul fondurilor europene: „Pentru perioada de programare 2021-2027, dintre cele patru state membre vizitate în cursul auditului (Spania, Olan­da, Suedia și România), numai Ro­mânia a inclus o prioritate spe­cifică pen­tru persoanele cu dizabilități. Acțiunile prevăzute în proiectul său de program („Incluziune”) pentru perioada 2021-2027 se axează, în mare măsură, pe îm­bunătățirea serviciilor pentru persoa­nele cu dizabilități (…). Concluzia audi­tului a fost că la nivelul U.E.: „Im­pactul ac­țiu­nilor de sprijinire a persoanelor cu dizabilități a fost limitat. În ansamblu, valorile indicatorilor principali privind egalitatea pentru persoanele cu dizabili­tăți nu s-au îmbunătățit în mod semnificativ în ultimii ani”. Statele membre, așadar, mai au de lucru la acest capitol!

Foto: Pexels.com (1)