Satul cu sfinți

• În Bihor, aproape de orașul Beiuș, se află un sat cu icoane puse pe case: Delani. Până la răsplata din cer, oamenii o trăiesc pe aceea de pe pământ: pace și liniște sufletească •

Am ajuns întâmplător în satul Delani, de lângă Beiuș, și am descoperit ceva uimitor: aproape toate casele au prin­se pe zidul exterior câte o icoană! La început am crezut că este vreo sărbătoare de care nu știam și oamenii și-au scos la vedere icoanele. Dar după ce am tras mașina pe dreapta și am luat-o la pas, am descoperit că aproape toate casele au sfinți „la vedere”, fiecare casă cu sfântul ei. O femeie ce stătea pe băncuța din fața porții m-a lămurit. Avea și ea, țintuită în zidul casei, o icoană cu Sfân­tul Nicolae: „La început a fost un bătrân din sat care și-a scos icoana din casă și a pus-o afa­ră. Părintele nostru ne-a încurajat să facem la fel. Ne-a sfătuit să nu ne rușinăm cu credința noas­­tră și să o arătăm, că destul ne-am ascuns pe vremea comuniștilor. Așa că fiecare, după cum are trecere sau evlavie la vreun sfânt, îi pu­ne icoana    pe păretele casei. Acuma mulți dintre noi chiar și ținem o sărbătoare acasă, cam ca la hramul bisericii, atunci când e ziua sfântului    de l-am ales păzitor peste casă. Facem masă cu po­mană și părintele vine să țină o slujbă și să sfin­țească locul. Noi îl avem pe Sfântul Nicolae, pen­­tru că și pe copilul nostru îl cheamă tot Nico­lae, da și pentru că mama mea se ruga mereu la el și zicea că rugăciunile îi sunt auzite și împlinite”.

Satul Delani seamănă cu un calendar cu sfinți. Nu există casă nepăzită de ei,    începând cu Iisus și Fecioara Maria, până la Cuvioasa Paras­chi­va sau Sfântul Ioan Botezătorul. De obicei, icoanele sunt puse între ferestre, încât chiar icoa­na pare o ferestruică mai mică, din spatele căreia te privește, blajin, un sfânt. Unele sunt împodo­bi­te, altele nu, unele sunt mai mari, altele mai mici, dar majoritatea caselor, ca într-o mărturisire publică a credinței, au ast­fel de icoane. Iar trecătorii, fie că sunt pe jos, fie că sunt în mașini, când își recunosc sfântul mai apropiat inimii lor, își fac semnul crucii. Mă închin și eu, în fața unei case cu Maica Domnu­lui, bucuros de pacea și liniștea pe care le simt aievea. O siguranță că, orice s-ar întâmpla cu tine, se va întâmpla sub pri­virile tuturor sfinților. Frați întru cre­­­dință, sunt mereu aproape dacă ai avea nevoie de ajutor.

Grădina cu flori din biserică

Am mers la biserica satului, cu do­rin­ța să îl găsesc pe preotul care a încu­rajat    un astfel de obicei. Alături de o echipă de muncitori, părintele Ionel Țo­ța săpa la fundația unei troițe. Un pre­ot tânăr și generos, care a lăsat lu­crul fără să ezite și, plin de noroi și pă­mânt cum era, și-a făcut un pic de timp să îmi deschidă biserica și să-mi vor­beas­că. Și dacă la început am fost sur­prins de curtea bisericii, aranjată cu gust, cu alei și cu troițe, când am intrat în biserică, am fost de-a dreptul uimit: pe cât de mică era, pe atât de minunat arăta. Rar am mai văzut o biserică pli­nă de flori proaspete ca aici! De parcă venise în ea primăvara. Icoanele mari, împărătești, erau pur și simplu îmbră­ca­te în flori! Vizita mea nu fusese anun­țată, nu fusese vreo sărbătoare în sat, dar oamenii din Delani așa își țin tot timpul bi­serica, împodobită ca o mireasă! Și ce icoane! Una mai frumoasă ca alta, icoane ce te urmăreau cu pri­virea și parcă îți așteptau rugăciunile ca să te poată alina. Iar în capăt de tot, chiar în fața altarului, o icoană mare, a Fecioarei cu Sfântul Prunc, despre care    părintele îmi spune că e făcătoare de minuni și că din ea a curs mir.

Două minuni

Exact în ziua când se împlinea un an de când la Schi­tul Huta, din Munții    Moma, lăcrimase o icoană a Maicii Domnului, nu prea departe de-acolo, în satul De­lani, o altă icoană a Maicii Domnului a iz­vo­rât mir. Întâmplător sau nu, atât Schitul Huta, cât şi bi­se­rica din Delani, au hramul Sfântului Ioan Boteză­to­rul. Era în ziua de 29 August 2010, când la Delani a început să izvorască mir din icoana Maicii Dom­nu­lui, o icoană pictată de ierodiaconul Siluan, de la Mâ­năstirea Nicula. Icoana de la Delani este o copie fidelă a icoanei originale de la Nicula, despre care se spune că a început să plângă cu lacrimi ade­vă­rate când generalul Bukov, în ziua de neagră și tristă a­min­­ti­re, s-a pornit să dărâme cu tunul, bisericile orto­doxe din Ardeal. Pe 29 August 2010, de Sfântul Ioan Bote­ză­torul, după săvârşirea vecerniei, primul care a văzut minunea a fost un tânăr venit la slujbă: din icoa­na Maicii Domnului curgea mir! Credin­cio­şii pre­zenţi în biserică s-au pus cu toții în genunchi, ru­gân­du-se și mulțumind. Câteva zile mai târziu, de Naş­terea Maicii Domnului, pe 8 Septembrie, icoana a izvorât iarăşi mir, în prezenţa a peste o sută de cre­din­cioşi. Și în ziua prăznuirii Sfintei Cruci, pe 14 Sep­­tembrie, icoana a izvorât mir din nou. Tulbu­rat de aceste mi­nuni, preotul Ionel a mers la Muntele Athos și a cerut lămurire și sfat de la călugării de aco­lo: oare de ce să se fi întâmplat aceste minuni tocmai în mica biserică din Delani? „Frații de la Athos, trăiți în ma­re credință, m-au încurajat și m-au liniștit. Mi-au spus că semnele astea sunt pentru întărirea cre­din­ței poporului, și eu să merg pe acest drum fără tea­mă. Așa am făcut”, spune părintele Ionel.

Cete de sfinți români

În rugăciunea rostită de Sărbătoarea Tuturor Sfin­ților se spune că Dumnezeu a ridicat și din nea­mul românilor „cete de sfinți”. Toți aceștia sunt acum apărători și rugători în cer pentru neamul ro­mânesc. Dar dacă pe Sofronie de la Cioara, pe Cali­nic de la Cernica sau pe Brâncoveni mulți dintre noi îi știu, mare parte dintre cei peste 150 de sfinți ro­mâni nu sunt atât de cunoscuți. Așa că părintele Io­nel s-a ho­tărât să pună icoanele tuturor sfinților ro­mâni de jur-împrejurul micuței sale biserici din De­lani. Mai mari sau mai mici, împodobite cu flori sau cu candele, stau strajă sfântă bisericii.

„Am pus icoanele sfinților români în jurul bise­ricii, ca să îi cunoască lumea, să îi vadă și să îi știe. Ei ne-au ținut credința vie, ei sunt cei ce se roagă pentru noi, în cer. Astea sunt meterezele de rezistență a neamului, iar biserica a fost întotdeauna cremenea pe care nimeni nu a putut-o spulbera. De-asta încă suntem aici, după două mii de ani. Dacă am putea cu toții să rămânem în biserică, am fi salvați! Româ­nul a trăit în simplitate și rugăciune. Ziceau bătrâ­nii, când porneau la lucru, «Doamne-ajută! Nu mă lăsa, Doamne, la rău! Nu mă lăsa să mă prăpădesc, fii cu mine!» și se apucau de treabă. Vedeți, țăranii noștri aveau dialog permanent cu Dumnezeu, și în felul ăsta, luau biserica cu ei oriunde mergeau, Dum­nezeu era în sufletul lor, orice făceau. Se miră lu­mea cum de încă merge țara asta înainte, când toți fură, când pleacă atâția în străinătate, când se ia și s-a luat de la noi cât nu s-a putut duce – și aur, și păduri, și tot ce s-a putut căra de aici. Dar oa­me­nii nu înțeleg un lucru: că nimic din ce avem nu e de la noi, toate vin de la Dumnezeu, așa că toate sunt din Sfântul Potir și acolo bogăția nu se termină niciodată. Deci, dacă ai credință și ești cu Dumne­zeu, nu are cum să se termine ceea ce îți dă el, noi de acolo ne luăm și puterea, și viața, și bogăția”, mi-a spus părintele Ionel, în timp ce dădeam ocolul șirului de sfinți ce înconjoară biserica.

Dragi cititori, dacă în primăvara ce stă să vină, aveți drum în Bihor, pe lângă Beiuș, mergeți și la Delani, satul plin de icoane, cu o biserică în care s-au întâmplat minuni, slujită de un preot tânăr și plin de har. Drumul vi se va părea mai ușor și viața cu mult mai frumoasă.