Va fi criză mondială?

Prof. dr. BOGDAN GLĂVAN – Specialist în economie – “Infarctul nu este inevitabil”

De când Statele Unite ale Americii se află într-un război comercial cu China, eco­nomia mondială se clatină ca bă­tută de vânturi. Sunt voci care prevestesc o nouă criză la nivel mondial, presa occidentală susține că în unele țări s-a și instalat, iar România nu are, nici ea, o si­tuație prea fericită. Ca să ştim cum stă ţara noastră şi, mai ales, ce avem de făcut, am stat de vorbă cu un specialist în economie, recunoscut pentru echi­librul analizelor sale – domnul Bogdan Glăvan, pro­fesor în cadrul Universităţii Româno-ame­ricane din Bucureşti.

“Multe probleme au apărut din cauza gafelor politice”

– Cu economia lumii pare să se întâmple ce­va neplăcut. Specialiștii au intrat, deja, în alertă. Unii spun că există doar turbulențe, alții pre­vestesc un cataclism mai grav decât cel din 2008. Ce trebuie să credem și ce nu?

– O parte din problemele economiei mondiale sunt boli vechi, de exemplu nivelul datoriilor. Me­taforic vorbind, nivelul datoriilor este precum nivelul colesterolului: dacă este exagerat, el pro­voacă un blocaj generalizat, chiar infarct. Acesta era oricum ridicat, în urmă cu un deceniu, dar a crescut și mai mult. În raport cu PIB, datoria mul­tor state din Uniunea Europeană este mai mare decât în 2008, dublă chiar, iar în România aceasta s-a triplat. De ce? Fiindcă guvernele au preferat să evite riscul creșterii șomajului și al nemulțu­mirilor sociale. În consecință, ele au transferat pe umerii întregii societăți, și chiar pe umerii copiilor noștri, povara acestor datorii. Această decizie a rezolvat problema pe termen scurt, dar sufocă economia pe termen lung. O altă problemă, legată de prima, este insolvabilitatea sistemelor publice de pensii. Țările dezvoltate și multe țări în curs de dezvoltare, se confruntă, firesc, cu îmbătrânirea populației. În România, nu doar că populația îmbătrânește, dar mulți tineri au fugit din țară. Așadar, numărul celor care trebuie să primească pensii continuă să crească, în timp ce numărul celor care muncesc scade. Sistemele de pensii publice sunt în criză, ele nu pot duce decât fie la creșterea vârstei de pensionare, fie la reducerea veniturilor pensionarilor. Pensiile reprezintă un domeniu ce are mare nevoie de reformă. Alte probleme au apărut din cauza gafelor politice. Una dintre acestea este naționalismul sau protec­țio­nismul economic. “Hai să punem taxe importu­ri­lor din China, ca să creăm locuri de muncă la noi în țară”. Ideea este greșită. Nu doar că descu­ra­jarea impor­turilor nu va genera locuri de muncă în ansamblul economiei, ci doar va privilegia anu­mite grupuri de interese (oțelăriile sau fermierii, să zicem) dar, de asemenea, impunerea unor taxe va degenera rapid într-un război comercial: China va impune la rândul ei taxe importurilor. Astfel, comerțul are de suferit, produsele se scumpesc peste tot, nive­lul de trai al publicului scade. Rezu­mând, eco­no­mia se confruntă cu probleme se­rioa­se, însă in­farctul nu este inevitabil. Putem preveni o criză da­că ne preocupăm serios de aceste pro­bleme și luăm măsurile necesare pentru însănă­toșire. Desi­gur că aceste măsuri, precum re­ducerea datoriilor, nu sunt plă­cute. La fel cum nu ne place când doctorul ne spune să ținem regim, să nu mai mâncăm sărat sau gras. Reducerea în­dato­rării se poate face în două moduri: fie trans­parent, prin scăderea cheltuielilor statului, fie pe ascuns, prin creșterea inflației și dobânzi negative, caz în care absolut toată lumea este sacri­ficată, în special cei care au depozite bancare.

“Politica statului român este proastă, cu cheltuieli mai mari decât veniturile, cu promisiuni enorme, fără acoperire”

– La ce ne-am putea aștepta în anul următor, pe cerul economic al României? Cum ne-ar putea afecta, ca țară, un posibil uragan global?

– România este într-o poziție mai bună decât la precedenta criză. În anii 2004-2008, România in­trase într-un avânt nesustenabil, un “boom” investițional artificial, finanțat de creditul ieftin din străinătate și de politica permisivă a BNR. Oamenilor le-a plăcut, pentru că aveau impresia că se îmbogățesc peste noapte. Cred că ne amin­tim cu toții, speculațiile cu terenuri și case, scum­pirea de 7-8 ori a apartamentelor. Acesta a fost un factor major al declanșării crizei, cel de-al doilea fiind politica imprudentă și risipitoare a guver­nului României. Astăzi, importanța primului fac­tor amintit anterior este relativ mică. Suntem mai puțin îndatorați în valută, deci suntem mai puțin dependenți de piața financiară globală. În schimb, politica statului român este proastă, cu cheltuieli mai mari decât veniturile, cu promisiuni enorme fără acoperire. Până și un om fără prea multă educație înțelege, cred, că dacă cineva promite dublarea pensiilor în trei ani, asta sună mai degrabă a Caritas, decât a politică serioasă. În­tr-un fel, criza a venit deja. În momentul în care guvernul a tăiat fondurile primăriilor, acestea au intrat în blocaj. De un an de zile, primarii din toată țara protestează că nu mai au bani decât pentru salarii, nici un leu pentru investiții. Pe alocuri, nici bani de salarii nu mai au. Și atunci vedem că nu se mai face nici o investiție publică, vedem că nu se construiesc drumuri, școli sau spi­tale, vedem cum se degradează infrastructura. În anu­mite locuri, un șoc zdravăn și dureros este imi­nent, de exemplu, în rețeaua de termoficare din București, unde pierderile de apă sunt atât de mari, încât apa caldă se livrează la o presiune care face să cedeze conductele. Declanșarea unei crize globale sau chiar și intrarea în recesiune a mai multor țări va accentua aceste probleme interne. Chiar în mo­mentul în care vorbim, producția indus­trială a României scade, motivul fiind acela că partenerii noștri comerciali, precum Ger­ma­nia, își restrâng comenzile.

– O posibilă criză va lovi nu numai economia țării, ci și pe cetățenii români. În ce fel și care credeți că ar putea fi cele mai afectate categorii?

– Depinde foarte mult de deciziile politice. La precedenta criză au avut mult de suferit companii și oameni din sectorul privat, dar și toți bugetarii, fiindcă salariile au fost reduse. Normal ar fi ca cei care s-au dovedit imprudenți și speculanți să su­porte cea mai mare povară. Îi includ aici pe buge­ta­rii care au ajuns în funcții pe seama nepo­tis­mului, pentru a beneficia de creșterile salariale, sau pe pensionarii “speciali”, care după 15 ani de muncă, se retrag din activitate cu venituri colo­sale. De asemenea, firmele și persoanele cu dato­rii mari, așa cum au fost odinioară cei care s-au gră­bit să ia credite în franci elvețieni, au mereu de suferit în timpul crizei. În general, cei care nu dețin un capital economisit se află în situația cea mai delicată.

“Cea mai bună atitudine anti-criză este să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma”

– Mereu vorbim de crize, ca despre o fata­litate. Putem face ceva să le preîntâmpinăm? Nu numai noi, ca stat, ci și companiile sau cetățenii. Putem să ne punem la adăpost? Ce-ar putea face românul de rând, plătit cu salariu mediu și cu rate la bancă pentru casa în care stă?

– Cea mai bună atitudine anti-criză este să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma. Să nu crezi în miracole politice și să ai o viață cum­pă­tată. În esență, să duci o viață virtuoasă, inclusiv în plan economic. Este important să economisim și să investim chibzuit, nu să trăim de azi pe mâine sau să facem “credite de consum” (o abe­rație și o contradicție în termeni), pentru a ne satisface orice capriciu se întâmplă să avem la un moment dat. Dacă vrem să cumpărăm o mașină, atunci prima metodă pe care ar trebui să o avem în vedere este să economisim pentru ea, nu să ne re­pezim la bancă după un împrumut. Este clar, cri­za poate să însemne pierderea locului de muncă pentru o perioadă, deci trebuie să avem un “cheag”, niște bani puși deoparte, din care să re­zistăm. E valabil și pentru firme. Companiile care se dezvoltă pe datorie vor fi primele lovite. Unii se bucură că își măresc vânzările, dar uită că asta duce la întârzierea plății facturilor din partea cli­enților, o lună, două sau jumătate de an. Se gân­desc că au profit, dar de fapt suportă riscul neîn­casării facturilor și, dacă se va produce criza, vor da faliment sigur. Prudent este să îți extinzi acti­vitatea doar în măsura în care găsești clienți bun-platnici. Uitați-vă la bănci: ele au învățat lecția din 2008, când un sfert din portofoliul lor a fost compus de debitori cu restanțe, apoi au început să sufle și în iaurt și să acorde credite mai greu. Mai greu, dar probabil mai sănătos. Inclusiv bugetarii cu venituri mari trebuie să manifeste prudență. De­geaba ai astăzi salariu uriaș la stat, dacă tu știi că nu produci nimic; viitorul guvern va fi mai pre­caut cu cheltuirea banului pu­blic și îți va cere socoteală. Așa că sunt re­coman­dabile mai puține excursii la Mi­lano sau Paris și mai multe econo­mii.