Pe bulevardul Dacia din București, în Piața Spaniei, se află o vilă cu etaj ale cărei ziduri sunt acoperite de iederă. Vara, frunzișul bogat o camuflează aproape cu totul, de parcă ar fi o stâncă masivă într-o pădure de fag. Iarna, când frunzele uscate au fost deja luate de vânt și împrăștiate pe asfalt, poate fi observată o placă din marmură, lipită pe zidul exterior. Mă apropii și citesc: „În această casă construită de el însuși, a locuit generalul de armată Henri Cihoschi, erou al războiului de reîntregire, cavaler al ordinului Mihai Viteazul, fost ministru al Apărării Naționale, exterminat la Sighet, în 1950”.
Un ofițer de încredere
Biografii îi conferă origini poloneze, confirmate și de numele său. Tatăl, Alexandru, tot militar, a ajuns să activeze la Tecuci, orășel unde apoi s-a născut Henri, în 4 august, anul 1871. Mai târziu, Moldova îi va oferi tânărului o soție, pe Sophie din Focșani, de origine armeană. Fiul polonezului a ales tot cariera militară. Întocmai a făcut și fratele lui, Alexandru. Doi frați militari au fost, desigur, de ajuns într-o singură familie. Un alt frate, Stanislav, a ales studiile comerciale. Parcursul militar al lui Henri Cihoschi a fost unul firesc pentru un tânăr ambițios: studii militare, absolvite cu gradul de sublocotenent, apoi înaintări în grad și în funcție, ajungând șef al Serviciului Geniu al cetății București. Era în România începutului de secol al XX-lea, perioadă de avânt economic, dar și de tulburări sociale. Din 1877, armata română nu mai participase la niciun război important: își exersase abilitățile reprimând cu tunurile țăranii răsculați în 1907 și invadând fulgerător nord-estul Bulgariei, teritoriu lipsit de o apărare solidă. Izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, i-a alertat pe militarii de carieră, chiar dacă România a ales neutralitatea. Într-un viitor apropiat, și armata română avea să fie trimisă să lupte în marele război. S-a întâmplat peste doi ani, la sfârșitul lui august, 1916. Atunci, soldații români au trecut peste Carpați, în Transilvania. Henri Cihoschi avea deja gradul de colonel și a primit comanda statului major al Corpului 1 Armată. Superiorii îl cunoșteau bine și contau pe el. Nu s-au înșelat.
Eroul de la Olt
După o înaintare fără opreliști semnificative și după o stagnare pe anumite poziții cucerite în Ardeal, stagnare contestată de unii analiști militari, armata română s-a văzut contracarată în scurt timp de forțele germane și austro-ungare, care, între timp, se organizaseră și se dotaseră cu armament greu. Militarii români încercau să facă față noilor asalturi ale inamicului, dar raportul de forțe deja se schimbase. Românii riscau să fie aruncați înapoi peste munți. Lui Henri Cihoschi i s-a încredințat, în noaptea de 6/7 octombrie, comanda Detașamentului Tactic „Argeș”, în fruntea căruia a reușit să stopeze pătrunderea inamicului în lungul văii Topologului (scriu surse militare, pe site-ul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, din Arma Geniu). Apoi, la 16 octombrie, a primit comanda Diviziei 18 Infanterie, situată pe malul drept al Oltului, la intrarea râului în defileul ce-i poartă numele. A reușit să țină pe loc, timp de 35 de zile, forțele inamice. Micul triumf al lui Cihoschi și al soldaților săi a întârziat, dar nu avea cum să evite producerea catastrofei. Armata inamică a covârșit trupele românești și le-a obligat să se retragă înapoi peste munți, apoi le-a urmărit până în sudul Moldovei. O ultimă încercare de oprire a inamicului, pentru a salva Bucureștiul, a avut loc pe linia Argeș-Neajlov, în 17-20 noiembrie. În timpul acestei mari bătălii, Henri Cihoschi a fost grav rănit și transportat la spitalul din Ploiești, apoi la Galați și la Iași. Însănătoșit pe deplin, în 31 ianuarie 1917, a fost desemnat comandant al Diviziei 10 Infanterie/ Corpul 5 Armată Vaslui și i s-a acordat gradul de general de brigadă. Pentru meritele sale pe câmpul de luptă, din timpul primei campanii a războiului, președintele Franței, Raymond Poincaré, i-a acordat, în 6 iulie 1917, Legiunea de Onoare în grad de Ofițer. Marele Cartier General i-a acordat Ordinul Steaua Românei cu Spade în grad de Ofițer. S-a remarcat, de asemenea, în luptele de la Mărășești, reușind să oprească înaintarea inamicului. După războiul care s-a sfârșit în favoarea României, prin realizarea Marii Uniri, generalul a primit și alte distincții. Era un general glorios, care și-a obținut gradul în focul războiului. A intrat în interbelic cu laurii pe frunte. Tot în interbelic, avea să-i vadă veștejindu-se.
În mlaștina politicii
Faima câștigată de Henri Cihoschi pe front a fost transformată, în noua Românie, de după război, în capital politic. Generalul care ținuse piept inamicului timp de 35 de zile, la Olt, și care fusese grav rănit în încleștarea de la Neajlov, a fost ispitit să primească un portofoliu ministerial, pe cel al Apărării, și să intre într-un război mai pervers decât cel cu pușca și cu tunul, în războiul dus cu zâmbete subțiri, cu șoapte tainice, în dosul ușilor închise, cu dosare și documente secrete, cu tot arsenalul care face din activitatea politică și administrativă, o lume a nisipurilor mișcătoare, ba chiar și a mlaștinilor în care și cel mai sagace înotător se poate scufunda. Generalul a ajuns să semneze cel mai controversat contract din perioada interbelică românească: documentul prin care statul român urma să cumpere de la fabrica cehoslovacă Skoda armament și accesorii pentru armata română, prețul de achiziție fiind însă unul mult supraevaluat. De implicare directă a fost acuzat la vremea aceea și omul politic Iuliu Maniu, șef al PNȚ. De aceea, scandalul Skoda a declanșat o mare criză politică, opinia publică fiind la rândul ei oripilată de marea afacere, despre care presa vremii a relatat la foc continuu. Războiul îi adusese lui Cihoschi gloria binemeritată. Pacea de după i-a adus oprobriul public. Dintr-o notă de subsol la un articol publicat în nr. 3 (61)/2013 al Buletinului Arhivelor Militare, aflăm că ministrul ar fi încercat, împreună cu colegul de la Justiție, să înlăture probe, în timpul derulării anchetei. Cihoschi și-a dat demisia. Așa a luat sfârșit scurta lui carieră de ministru. Cel de-al Doilea Război Mondial l-a găsit retras din viața militară, dar cu statutul de senator de drept. În 1945, i s-a acordat gradul de general de armată în rezervă.
Ultimul act: Sighetul
Părea că își va sfârși bătrânețile în tihnă, în vila construită în 1934, pe Bulevardul Dacia. Ecourile afacerii Skoda se stinseseră, după 15 ani, dar mai ales după un război de patru ani, mai crâncen decât cel precedent. Dacă Primul Război Mondial, la care a participat Cihoschi și s-a umplut de glorie, a fost favorabil României, cel de-al Doilea Război Mondial s-a sfârșit cu prezența unor trupe străine pe teritoriul național și cu instaurarea unui nou regim politic, care a răsturnat violent vechea ordine socială, din care făcea parte, de pe acum, bătrânul general. În noaptea de 5 spre 6 mai, 1950, când avea vârsta de 78 de ani, Henri Cihoschi a fost ridicat de Securitate și dus la închisoarea din Sighetu Marmației, acolo unde au fost aruncați și alți generali, dar și oameni politici din perioada interbelică. Operațiunea din noaptea aceea a fost numită în istoriografia românească „Noaptea demnitarilor”. Printre cei arestați s-au numărat foști prim-miniștri, miniștri, secretari de stat, funcționari superiori ai administrației și alți generali ai armatei. Vârstnic, probabil suferind, scos din obișnuința unei vieți comfortabile, și aruncat în celula unei închisori, Henri Cihoschi a decedat după 12 zile, iar corpul neînsuflețit i-a fost aruncat într-o groapă comună din apropiere. După revoluția din 1989, fiica sa, Henriette Cihoschi (decedată în 1999), a obținut aprobarea pentru așezarea unei plăci comemorative și apoi a unui bust de bronz, la Mausoleul Eroilor de la Mărășești.
