Acum un an și ceva, era bătaie mare pe asocierea cu Ilie Bolojan. Chiar dacă erau conștienți de situația economică pe care urmau să o „moștenească”, actorii politici refuzau să explice alegătorilor în ce hal lăsaseră țara guvernările lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Cum însă visul eternei conviețuiri PSD-PNL la cârma României n-a fost trezit nici măcar de alarmele țipătoare ale ascensiunii lui Călin Georgescu, toată lumea căuta pe cineva care să scoată, când o veni vremea, castanele din foc. Până atunci, asocierea cu un personaj serios, autonom, servea la atragerea de voturi. La un moment dat, era concurs: cine îl invocă mai credibil pe Ilie Bolojan, drept soluție de premier într-o viitoare coaliție. Actualul președinte, Nicușor Dan, a fost printre cei mai credibili.
După alegeri, deși era cea mai mare dintre cele patru forțe aflate la masa negocierilor, PSD nu s-a învrednicit să propună un premier pentru prima parte a „rocadei”. PNL urma să își ia acest risc, iar premierul dorit de toți la Palatul Victoria și-a asumat, la rându-i, acest gest care, în fața provocărilor economice și a imperativelor de reformă, era sinonim, aproape, cu sinuciderea politică. În fața președintelui Nicușor Dan, cele patru partide așa-zis pro-europene (unele n-o probează cu fapte) au semnat, solemn, un protocol de guvernare.
N-au trecut decât câteva zile până când cei prezenți la dezbaterile de la Cotroceni s-au prins că personajul serios și autonom de care se folosiseră în campania electorală nu răspundea la comenzi. După ce a ales calea de salvare a ratingului de țară, prin mărirea TVA, numele lui Ilie Bolojan n-a mai fost nici măcar pomenit de președintele Nicușor Dan! De un dram de sprijin, în condițiile în care premierul era atacat zilnic de „pro-europenii” de la PSD, nici vorbă! Visibility încăpățânat, posibil dificil în relațiile de serviciu, Ilie Bolojan n-a ieșit nicio clipă, în mandatul său, din cadrul negociat în protocolul de guvernare, ba a făcut destule compromisuri în fața piedicilor puse de partenerii de guvernare. Cifrele „macro” începeau să arată bine, cu dobânzi tot mai bune pentru împrumuturi și cu deficitul în scădere constantă. Numai că încercarea sa de reformă ajunsese acolo unde îi doare cel mai tare pe cei din camarila politico-securistică înstăpânită peste România după 1990 – la „băieții deștepți” din diverse sectoare, la companiile de stat pline de sinecuriști, la privilegiile pe care bugetul nu mai poate să le suporte. În plus, o eventuală relansare economică – oricum subminată de criza din strâmtoarea Ormuz – l-ar fi transformat pe Ilie Bolojan într-un adversar politic și mai greu de controlat. Așa că Bolojan, cu siguranță cel mai curajos actor politic de după Traian Băsescu, trebuia dat jos imediat – și nu oricum, ci ritualic, în total dispreț față de regulile deja asumate, prin antrenarea întregului mecanism de linșaj mediatic, cu cooptarea fățișă a extremei drepte, cu trădări din interior și cu totala „neutralitate” a președintelui, ca să bage bine la cap cei ce ar vrea să facă la fel.
Mesajul moțiunii de cenzură PSD-AUR, „mediată” de Nicușor Dan, e clar: nu se vrea reformă! Rămâne de văzut cum rezolvă ecuația economică cei care acum jubilează la plecarea lui Ilie Bolojan. Nu pare să existe un plan post-Bolojan, iar creditorii României – care ne dau miliarde de euro pentru plata la zi a pensiilor și salariilor – nu pot fi mințiți precum alegătorii, seara, la televizor.
