– Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat recent că Washingtonul ia în considerare reducerea contingentului de trupe din Germania. Care ar fi motivația mutării celor 5.000 de soldați? Are ea legătură cu criticile aduse de premierul german Friedrich Merz campaniei militare a SUA împotriva Iranului? Poate profita România de această relocare a unei părți a trupelor SUA din Europa?
– Cronologic, anunțul președintelui Trump privind retragerea celor 5000 de militari americani din Germania a venit după ce cancelarul Merz, într-un mod destul de puțin diplomatic, a afirmat în fața unor studenți germani că negociatorii iranieni umilesc SUA. Deși pare o decizie luată într-un moment de enervare, adevărul este că Donald Trump a mai încercat să reducă efectivele militare americane staționate în Europa și în 2020, înainte să piardă alegerile, dar a fost blocat de Congres, iar ulterior președintele Biden a anulat inițiativa. Reducerea prezenței militare americane în Europa este o veche obsesie a izolaționiștilor americani și, mai ales, a mișcării MAGA, și figurează ca obiectiv în strategia americană de securitate, cu toate că o astfel de măsură este riscantă pentru operațiunile SUA în Africa și Orientul Mijlociu, care sunt coordonate din Europa. Substratul este nu atât reorientarea priorităților strategice americane spre Pacific și spre contracararea dominației Chinei, cât abandonarea Europei în beneficiul Rusiei putiniste. În acest sens, mai gravă decât retragerea celor cinci mii de militari americani este anularea acordului încheiat de SUA cu Germania în 2024, privind desfășurarea unui batalion dotat cu armament cu rază lungă de acțiune. Acesta urma să închidă decalajul strategic creat prin amplasarea de către Rusia de rachete Iskander cu capabilități nucleare în enclava Kaliningrad. În plus, retragerea anunțată a celor 5.000 de militari din Germania și retragerea efectuată deja a militarilor din România semnalează abandonarea Ucrainei. Nici angajamentele față de europeni de a livra armamentul achiziționat pe banii lor pentru Ucraina nu vor fi onorate la timp, pentru că SUA consumă mai multă muniție decât a planificat în războiul din Iran. În tot cazul, nu există niciun semnal că militarii retrași din Germania vor fi trimiși în România. Poate în Polonia, dar nimic nu este sigur – cum, de altfel nimic nu este sigur când vine vorba de geopolitica lui Donald Trump.
– Partidul Laburist al premierului Keir Starmer a înregistrat o înfrângere zdrobitoare la alegerile locale din Marea Britanie. Ce anume a dus la reorientarea publicului britanic înspre populişti, artizanii Brexit-ului de acum câțiva ani? Există riscul să vedem replici ale acestui fenomen și în alte state-pilon ale Europei, precum Germania sau Franţa?
– Publicul britanic este exasperat de combinația letală dintre stagnarea economică, cauzată de o datorie publică excesivă și o creștere economică sub așteptări, și scăderea calității serviciilor publice. Cu alte cuvinte, de proasta guvernare. Premierul Keir Starmer a promis competență și stabilitate dar a dezamăgit pe toate planurile, ceea ce a dus la o înrăutățire fără precedent a nivelului de trai în unele zone, mai ales în nordul Angliei. În plus, scandalul provocat de asocierea ambasadorului britanic la Washington, Peter Mandelson, cu pedofilul Jeffrey Epstein și implicarea acestuia într-un scandal de spionaj în favoarea Chinei au afectat serios imaginea premierului, care a forțat numirea lui Mandelson la Washington. Succesul populiștilor lui Nigel Farage nu este însă absolut, ci doar rezultatul fragmentării fără precedent a scenei politice britanice, căci Laburiștii și Conservatorii, partidele tradiționale majoritare, au pierdut voturi și în beneficiul ecologiștilor, care au atras electoratul laburist de extremă stângă, ca și în favoarea partidelor naționaliste din Țara Galilor și din Scoția. Dezastrul de la alegerile locale, concretizat în pierderea a 1.500 de consilieri locali, a generat o mișcare tot mai hotărâtă în interiorul Partidului Laburist de îndepărtare a lui Keir Starmer de la conducerea partidului și, implicit, din funcția de premier. Se pare că Sir Keir Starmer nu mai poate fi salvat, dar nu există nicio garanție că succesorul său va reuși să relanseze rapid economia britanică. Totodată, să nu uităm că populiștii britanici nu au obținut suficiente voturi care să le permit să formeze un guvern. Măsura în care succesul lor va fi replicat în Europa depinde de situația concretă din fiecare stat. Marele pericol se profilează în Franța, unde Marine Le Pen domină sondajele înainte de alegerile prezidențiale din 2027. Dar meciul nu este jucat pentru că partidul lui Macron încă nu și-a desemnat candidatul, iar un an este un interval important în politică, mai ales într-o perioadă marcată de instabilitate internațională.
