
• Oricât de surprinzător ar părea, nu sărbătorim cu toții Anul Nou în aceeași lună sau măcar în același anotimp. În plus, fiecare nație a pus altceva în epicentrul acestei sărbători. Unele popoare văd în Revelion un simplu prilej de distracție, centrat în jurul băutului și al mâncării, în vreme ce altele închină noaptea dintre ani în exclusivitate familiei, schimbului simbolic de flori ori postului și meditației •
Trăim cu toții pe aceeași lume, dar nu și în același an
De fapt, ca să o luăm cu începutul, în materie de Revelion, ar trebui să spunem că nici măcar nu trăim cu toții în același an. E drept că majoritatea națiilor de pe Pământ, chiar și unele necreștine, au preluat calendarul gregorian, care stabilește ca punct de referință al cronologiei nașterea lui Hristos, ales drept „an zero”. Acesta este motivul pentru care istoricii ne învață că un eveniment oarecare s-a petrecut în anul cutare, înainte sau după Hristos. Iar deocamdată, potrivit calendarului gregorian, după care ne ghidăm, trăim în anul 2019 d.H., așteptând cu emoție și nerăbdare ca, în foarte scurt timp, să trecem pragul lui 2020. Acest moment deosebit se va petrece, pentru noi, în noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, care pică anul acesta la cumpăna dintre o zi de marți și una de miercuri.
După calendarul tradițional chinezesc, în schimb, ne aflăm în anul 4715 („anul zero” la chinezi, cel de la care pornește numărătoarea, este anul care marchează începutul domniei Împăratului Galben, adică 2697 înainte de Hristos.
După calendarul budist, ne aflăm însă „abia” în anul 2563. Anul zero al acestui calendar este cel în care Buddha a atins așa numita paranirvana, care apare la moartea corpului cuiva care a atins nirvana (un soi de paradis) în timpul vieții sale.
După calendarul evreiesc, care își ia drept an de început prezumtivul moment biblic al creației lumii, suntem în anul 5779.
Musulmanii, la rândul lor, consideră că ne aflăm în anul 1441 – pentru că atâta timp a trecut de la „momentul zero” al lor, anul 622 d.H., în care profetul Mohamed a venit în Medina, Arabia Saudită.
Dacă ne ducem la hinduși, lucrurile se complică și mai mult: având puncte diferite de referință, unii trăiesc prin anul 2076, alții în 1941 sau chiar în 5120. Iar exemplele ar putea continua…
Anul Nou nu începe, întotdeauna, iarna

La fel cum nu trăim cu toții în același an, nici nu celebrăm Anul Nou în aceeași lună sau în același anotimp.
Deși nu are o dată fixă, Anul Nou chinezesc începe mereu undeva în intervalul 21 ianuarie – 21 februarie, la a doua Lună nouă după solstiţiul de iarnă. În Tibet, Anul Nou, care se numește Losar, se celebrează în funcție de diversele tradiții locale, între ianuarie și martie, căzând uneori în aceeași zi cu cea a Anului Nou Chinezesc. Pentru iranieni, trecerea la noul an, numită Nowruz, se face odată cu echinocțiul de primăvară, care cade în 20 sau 21 martie. Tot în luna martie sărbătoresc Revelionul și locuitorii din Bali, care-l numesc Nyepi. Și pentru unii dintre hinduși, Anul Nou vine în martie sau chiar în aprilie. Nativii asirieni, care trăiesc astăzi răspândiți pe teritorul Irakului, al Turciei, Iranului și Siriei, sărbătoresc Anul Nou babilonian, numit Kha b’Nissan sau Resha d’Sheeta, în data de 1 aprilie. Tot în aprilie vine Anul Nou și pentru multe nații din Asia de Sud și de Sud-Est. După o pauză, înregistrată în luna mai, seria sărbătorilor de Anul Nou revine în iunie, de pildă cu festivalul Odunde al diasporei africane. Anul Nou este celebrat și în septembrie. Locuitorii din Etiopia și Eritrea organizează în această primă lună de toamnă o sărbătoare numită Enkutatash, în care oamenii își dăruiesc unii altora buchete de flori. Tot toamna sărbătoresc Anul Nou și evreii, care-l numesc Rosh Hashanah („Capul Anului”).
În ceea ce privește Anul Nou islamic, acesta nu cade mereu în aceeași dată. Potrivit Wikipedia, în 2016, el a fost celebrat de pildă în 2 octombrie, în 2017 – la 22 septembrie și, în 2020, urmează să fie sărbătorit la sfârșitul verii viitoare, pe 20 august.
Povestea lui 1 ianuarie
Celebrarea Anului Nou la 1 ianuarie este de dată relativ recentă. Civilizațiile antice, precum cele din Mesopotamia, Grecia, Egipt sau China, sărbătoreau de regulă trecerea la noul an la date în care se produceau anumite evenimente astronomice relevante. Un asemenea moment este, de pildă, echinocțiul, când ziua și noaptea sunt egale. Primul echinocțiu al anului este cel de primăvară, care are loc în jurul datei de 21 martie. Ziua redevine atunci egală cu noaptea, urmând să câștige în perioada următoare tot mai mult teren. Nu este deci greu de înțeles de ce multe popoare au ales în vechime tocmai această dată pentru a celebra începutul noului an. În plus, odată cu sosirea primăverii, natura renăștea și începea și munca pământului, adică anul agricol de care depindeau viețile tuturor.
Romanii, al căror an număra inițial doar zece luni, aveau un calendar care plasa 1 martie drept dată de debut al noului an. Lunile ianuarie și februarie au fost adăugate în calendar abia în jurul anului 700 înainte de Hrisos, iar prima dată în istorie când data de 1 ianuarie a marcat celebrarea trecerii la noul an, a fost în 153 î.H. Modificarea a fost făcută atunci strict din motive politico-administrative, 1 ianuarie marcând debutul noului an civil și al mandatului noilor consuli ai Romei, aleși pentru a conduce vreme de un an destinele orașului. Noua dată nu a fost însă respectată mereu cu strictețe, așa că erau și ani în care romanii sărbătoreau Anul Nou ca și mai înainte, la 1 martie.
În 46 î.H., celebrul Iulius Cezar a instituit însă un nou calendar, mult mai simplu, și care a fost calculat prin aproximarea anului tropic sau solar – adică timpul de care Soarele are nevoie pentru a se întoarce în aceeași poziție în ciclul anotimpurilor, văzut de pe Pământ. Odată cu introducerea calendarului iulian, 1 martie a ieșit din ecuație și data de 1 ianuarie a fost definitiv bătută în cuie ca zi de debut a noului an. Asta însă doar până în Evul Mediu, când celebrările antice, care însoțeau sărbătorirea noului an, au fost considerate păgâne și abolite prin decizia Conciliului de la Tours, din 567. Data de început a noului an a fost mutată, vreme de sute de ani, astfel încât să se suprapună cu una dintre sărbătorile creștine. Ea se celebra, de pildă, în unele părți ale Europei, pe 25 decembrie, ziua nașterii Domnului, sau în primăvară, de Paști.
Revenirea la data de 1 ianuarie ca zi de început a noului an,s-a făcut în 1582, când a fost introdus așa-numitul calendar gregorian, în scopul de a se corecta imperfecțiunile calendarului iulian și a se pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic.
Cine și când a adoptat 1 ianuarie: vinerea de după vineri

Printre primele state care au adoptat data de 1 ianuarie ca început al anului, s-a numărat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, Spania, Portugalia, Polonia și alte țări catolice, iar apoi, rând pe rând, o mulțime de alte state europene. Conservatoare după cum îi este felul, protestanta Marea Britanie s-a îndurat abia în 1752 să facă acest pas, cu tot cu vastul ei imperiu, care continuase până atunci cu încăpățânare să celebreze începerea noului an în luna martie.
În Asia, prima țară care a decis să sărbătorească Anul Nou la 1 ianuarie a fost Japonia, în 1873. China i-a urmat exemplul în 1912, dar populația a continuat să folosească în paralel și calendarul tradițional, o realitate care până la urmă a trebuit, vrând-nevrând, să fie acceptată și luată ca atare și de către autorități. Și ca să vedeți cât de încurcate pot fi căile calendarelor, să trecem un pic în revistă cum au ajuns și locuitorii continentului american să celebreze Revelionul pe 1 ianuarie. Ei bine, aceștia făceau parte din diverse colonii – britanice, franceze, spaniole etc. – și au adoptat noul calendar odată cu țările care le stăpâneau. O situație specială s-a produs însă în Alaska, unde trecerea la noua dată a fost făcută abia după ce friguroasa regiune a fost cumpărată de Statele Unite de la Rusia. Pentru a realiza modificările care se impuneau, locuitorii au fost puși într-o situație dintre cele mai neobișnuite. Ei s-au culcat într-o seară de vineri, pentru a se trezi tot într-o dimineață de vineri. Doar că prima vineri fusese în data de 6 octombrie 1867, iar a doua zi de vineri a fost 18 octombrie 1867. Așadar, nu numai că s-a schimbat peste noapte data cu aproape o jumătate de lună, dar s-a modificat pe veci și ordinea zilelor săptămânii: vinerea i-a luat locul sâmbetei, sâmbăta a uzurpat duminica și tot așa – o situație bizară, care le provoacă și azi mari supărări unora dintre credincioși, care nu mai înțeleg când ar fi mai bine să fie ținute slujbele obișnuite din timpul săptămânii.
Dezamăgitor sau nu, Revelionul pe care îl sărbătorim noi nu are cine știe ce substrat profund. E drept că la 1 ianuarie îl cinstim pe Sfântul Vasile, însă Anul Noul are pentru majoritatea oamenilor o semnificație mai degrabă laică. În foarte multe părți ale lumii – inclusiv în țara noastră – sărbătoarea este numită „Revelion”. Termenul vine din franceză și se referă la starea de trezie, de veghe, în care așteptăm sosirea noului an, moment marcat la miezul nopții, și în care, oamenii, îmbrăcați cât mai de ocazie, obișnuiesc să ciocnească un pahar de șampanie, să-și ureze un „An Nou fericit!” și să se minuneze împreună de frumusețea tradiționalelor artificii.
Cei mai mulți așteaptă deci ora 12.00 noaptea stând la masă, bând, vorbind, bucurându-se de ambianța cu tentă luxoasă și distrându-se cu prietenii și cu familia. În centrul festivității tronează, însă, indubitabil, mâncarea, care trebuie să fie cât mai specială și cât mai abundentă, pentru a garanta un Revelion cu adevărat reușit. Rușii dau gata câte-un purceluș de lapte fript întreg, însoțit de vodcă din belșug, pentru a aluneca mai bine pe gât. Japonezii se bucură și ei de o masă copioasă, doar că aceasta este stropită cu sake, băutura lor tradițională, făcută din orez fermentat. Norvegienii se dedau fripturilor de porc, miel sau curcan, cu mult muștar și cartofi fierți, iar românii n-ar renunța pentru nimic în lume la tradiționalele sarmale, dar se străduiesc, totuși, să pună pe masa de Revelion și niște pește, încredințați că astfel se vor strecura și ei la fel de ușor printre problemele și greutățile anului care va să vină. Masa noastră românească este însoțită de vin, dar și de țuică ori palincă.
Chiar dacă în noaptea dintre ani românii își petrec Revelionul ca majoritatea vesticilor, îmbrăcându-se la patru ace și veselindu-se la petreceri cum știu ei mai bine, în ziua și seara de 31 decembrie, ei se bucură de plugușor. Acest străvechi obicei agrar, în care cete de tineri declamă o colindă având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii, este legat, de unii cercetători, de începutul primăverii, anotimpul în care se celebra odinioară Anul Nou și în care țăranii își reluau activitățile agricole. Și astăzi, mai ales în sate și orășelele de provincie, cete mici de copii și adolescenți merg cu plugușorul din casă în casă în Ajunul Anului Nou, rostindu-și urările în sunetul clopoțeilor, al buhaiului și al pocnetelor repetate ale biciului. În schimbul efortului, copiii primesc fel de fel de daruri, fructe, dulciuri și bani. În orașele mari, în dimineața Anului Nou, copii umblă cu sorcova, un băț împodobit cu flori colorate, așa cum sunt ramurile pomilor primăvara. De altfel, demult, în trecut, sorcovitul se făcea cu o mlădiță înmugurită de măr. Ea se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei, pentru ca până de Sfântul Vasile să apuce să înflorească. De unde și includerea în colindele românești, cântate în toiul iernii, a repetatelor referiri la florile de măr ori florile dalbe. Însă, indiferent de forma ei, rolul simbolic al sorcovei este acela al unei baghete magice, capabile să le transmită noroc și vigoare celor cărora li se face urarea. Acesta este și motivul pentru care, conform unor superstiții, la sorcovit nu pot merge decât cei mici, copiii fiind puri și nevinovaţi şi având o putere sporită de a face ca frumoasele lor urări să devină realitate.
Anul Nou chinezesc marchează trecerea la o nouă zodie

Deși un ospăț pe cinste e apreciat de toată lumea, la alte popoare sărbătoarea care marchează trecerea dintre ani nu are mâncarea drept principal reper. În China, de exemplu, se vorbește de un veritabil „exod” de Anul Nou, și asta pentru că sute de milioane de chinezi se grăbesc, în zilele care preced Ajunul, să părăsească marile oraşe, pentru a li se alătura celor dragi. Timpul este suficent, pentru că Anul Nou, cea mai importantă sărbătoare a chinezilor, nu dureză la ei o singură noapte, ci 15 zile, dintre care fiecare este dedicată anumitor activităţi sociale şi familiale.
Din punct de vedere zodiacal, Anul Nou, ce va fi sărbătorit cu începere din 25 ianuarie 2020, nu numai că va marca la chinezi trecerea de la anul porcului (sau mistrețului), aducător de noroc și belșug, la cel al șobolanului de metal, dar va deschide un nou ciclu astrologic de 12 ani. Potrivit zodiacului chinezesc, noul an anunță schimbări, transformări și mari surprize nu neapărat fericite, mai ales dacă facem greșeala să nu planificăm totul așa cum se cuvine. Astrologii spun, între altele, că cei care apelează la metode necinstite pentru a-și atinge scopurile se vor confrunta anul acesta cu eșecuri, în vreme ce aceia care vor fi corecți și se vor purta frumos cu semenii lor nu vor avea decât de câștigat.
În Bali – tăcere, post și meditație
Anul Nou se va celebra anul acesta în însoritul Bali în data de 7 martie. Sărbătoarea se numește Nyepi, „Ziua Tăcerii”, ea contrastând puternic cu Revelionul nostru, care se desfășoară pe un fundal sonor asurzitor, țesut dintr-o combinație de vorbărie zgomotoasă, muzică dată la maximum, petarde și artificii bubuitoare. Nyepi începe la 6 dimineața și ține 24 de ore. Este o zi a tăcerii, a postului și a meditației. Nimic nu trebuie să tulbure profundele clipe de introspecție, cu care balinezii întâmpină noul an. Motiv pentru care orice ar putea interfera cu acest nobil scop este pur și simplu interzis. Din respect, chiar și locuitorii din Bali, care nu sunt hinduși, fac tot posibilul pentru a nu-și deranja concetățenii care celebrează Nyepi. Până și turiștii trebuie să se supună acestor rigori. Ei își pot face cât vor de cap în propriile hoteluri, dar nu au ce să caute pe plaje sau pe străzi. Nici măcar unicul aeroport al insulei nu rămâne deschis pe perioada sărbătorii. Singura excepție este deplasarea vehiculelor ce transportă persoane care trebuie să ajungă de urgență la medic, precum femeile pe cale să nască. Imediat după Nyepi, când ceasul a trecut de ora 6 dimineața, viața socială își reia ritmul alert, sărbătorirea Noului An intrând într-o nouă etapă, numită Ngembak Geni („Reaprinderea focului”). Familiile și prietenii se întâlnesc acum pentru a efectua împreună diferite ritualuri și a-și cere iertare unii de la alții. Aprinderea focurilor și folosirea curentului electric sunt din nou permise și oamenii se pun veseli pe gătit.