Prof. dr. IOAN NEDELCU – medic primar dermatolog: „Infecțiile cutanate nu sunt boli grave, nici de speriat, dar trebuie tratate de medici specialiști, pentru a nu recidiva la nesfârșit”
– D-le profesor, suntem asaltați de microorganisme, iar pielea este prima barieră de apărare care ar trebui să facă față acestui atac concertat. Ce se întâmplă de nu mai facem față acestor atacatori de tot felul?
– Într-adevăr, pielea, aflată la interfaţa dintre organism şi mediul extern, este agresată de o mulțime de factori biologici. Iar aici vorbim de bacterii, viruși și fungi, care produc la nivelul pielii infecții bacteriene, virale și micotice. De ce se întâmplă acest lucru? E destul de simplu de explicat: de-a lungul timpului, pielea a venit în contact cu tot mai multe substanțe toxice din mediul extern (praf rezultat din construcții, particule de metale grele din aerul poluat, solvenți, substanțe chimice industriale din produsele de curățenie, din detergenți, chiar și din produsele cosmetice). Toate aceste „toxice”, pe lângă faptul că scad imunitatea specifică a pielii, acționează nefast și asupra sistemului imunitar general, deci nu e de mirare că pielea nu mai poate asigura funcția de „barieră” față de mediul extern. Din păcate, nu prea avem cum să contracarăm aceste efecte negative; ar trebui să trăim sub un glob de sticlă ca să nu fim deloc afectați de mediul înconjurător!
– Una dintre cel mai des întâlnite infecții cutanate, banală în aparență, dar complicată pe fond, este erizipelul, un „nimic” care poate deveni letal. Care este povestea lui?
– Erizipelul este o suferinţă care poate să apară, teoretic, pe orice zonă a corpului, însă cel mai des o descoperim la nivelul gambei şi al feţei. Erizipelul este consecinţa infectării cu un streptococ agresiv, de obicei streptococul beta-hemolitic, dar nu numai… Acest streptococ determină ceea ce se numeşte limfangită. El intră în piele, colonizează canalele limfatice, se dezvoltă acolo şi blochează drenajul limfatic. Concomitent, apar fenomene inflamatorii de tip „tumor-rubor-calor-dolor”, adică pielea se umflă, se înroşeşte, este fierbinte local și doare. Dacă erizipelul apare la picior, evident că mergem cu dificultate; un picior umflat, roşu şi care doare ne va împiedica să ne deplasăm.
Erizipelul apare frecvent și la ureche, ca urmare a prostului obicei de a ne scobi în ureche cu unghia sau cu beţişoare. Se creează acolo o mică leziune şi streptococul pătrunde foarte ușor. Consecinţa: apar dureri locale, pavilionul auricular se umflă (urechea devine dublă), de culoare roşu viu, dureros, pacientului îi zvâcneşte capul şi vrea, nu vrea, trebuie să se ducă la medic, la infecţioase sau la dermatolog, pentru diagnostic și tratament.
– Cum ia naștere boala?
– La examenul clinic, găsim mereu „poarta de intrare” prin care streptococul a pătruns în piele. La erizipelul gambelor e fie o leziune, fie o înţepătură de insecte (cel mai frecvent de ţânţari, dar şi alte insecte care ne ciupesc). Cert e că rămâne acolo un mic orificiu… care ne mănâncă, ne scărpinăm, prin grataj, orificiul se mărește, iar streptococul sau stafilococul din mediul extern vor penetra imediat bariera pielii. Dacă privești cu atenție, găseşti punctul de intrare; dacă nu există în zonă niciun punct de intrare, cercetezi spaţiile interdigitale de la picioare şi descoperi mici fisuri, cu piele albicioasă-rozalie, și îți dai seama că este o micoză, o epidermofiţie interdigitală care a macerat ţesutul, ceea ce înseamnă o altă poartă de intrare pentru streptococ sau stafilococ. În acest caz, trebuie tratate atât erizipelul (cu antibiotice eficiente), cât și infecția micotică, pentru că dacă nu tratezi, ciuperca va rămâne mereu poartă deschisă şi infecția va recidiva, iar la un moment dat, ne putem trezi cu un elefantiazis, un picior umflat permanent – caz în care nu avem fenomene acute de inflamaţie, dar piciorul este foarte umflat, cu pielea modificată la culoare, apar şi mici vezicule pline cu lichid din cauza tulburărilor de drenaj limfatic, iar lucrurile se complică…
Dacă vorbim de erizipelul apărut pe faţă, trebuie să-l deosebim de o cuperoză agravată sau o acnee rozacee (pot fi confundate cu ușurință), deci, diagnosticarea este mai complexă. De cele mai multe ori, însă, erizipelul este diagnosticat clinic. Evident că putem face şi teste de laborator, să identificăm tipul de streptococ și la ce antibiotic este sensibil. Din fericire, în prezent folosim antibiotice cu spectru larg şi atunci când avem suspiciune de erizipel, recomandăm aceste antibiotice.
Bineînţeles, erizipelul poate să apară şi la nivelul mâinilor. Pentru că vorbim despre mâini, vreau să amintesc o infecţie mai rară, care apare la nivelul degetului, mai ales la cei care curăţă peşte, dacă se înţeapă într-un os. Mulţi peşti sunt infectaţi cu un germene care pătrunde în piele şi apoi dă o leziune care mimează erizipelul – se numeşte erizipelatoid. Dacă nu dai un antibiotic cu spectru larg, care să omoare acest microb cu totul special, infecția tot trenează… Să pui un diagnostic exact e destul de complicat; dacă pielea are o nuanţă particulară roz, trebuie să-ţi vină ideea să întrebi pacientul: „Ai curăţat cumva peşte?”. Și, de cele mai multe ori, afli că a curățat acum ceva vreme… E o situaţie întâlnită destul de frecvent.
– Infecțiile streptococice pot da complicații majore?
– Desigur! O infecție streptococică din zona gambei poate să se transforme în tromboflebită, iar streptococul beta-hemolitic poate să provoace glomerulonefrită, cu insuficienţă renală. Dacă e la nivelul pavilionului auricular sau al extremităţii cefalice (pentru că oamenii au obiceiul să zgârme orice mică leziune de pe față și corp – lucru total greșit!), atunci infecţia poate să dreneze în interiorul craniului şi ne trezim cu o tromboflebită de venă sagitală, cu consecinţe letale. Așadar, vorbim de complicații foarte grave! Și asta, deoarece capul are o drenare limfatică cu totul particulară: de la jumătatea nasului în sus, nu mai există staţii ganglionare!
– Cum de este posibil ca o simplă bacterie să provoace atâtea nenorociri?
– Stafilococul este dotat cu capacitatea naturală de a-şi câştiga rezistenţă la antibiotice. Cel mai agresiv este stafilococul medicinal rezistent, care provoacă o mulţime de leziuni, infecții greu de tratat. În primul rând, provoacă foliculite – puncte care se dezvoltă în jurul firului de păr, pentru că acest stafilococ pătrunde pe lângă firul de păr şi colonizează în profunzime foliculul sebaceu, apare o mică papulă roşiatică, uneori cu un mic punct gălbui destul de dureros. Dacă se scoate conţinutul purulent și se foloseşte un antiseptic sau o cremă cu antibiotic, lucrurile se rezolvă. Dacă nu se face acest lucru, putem ajunge la un furuncul, care trebuie drenat doar de către un medic sau de o asistentă, altfel microbul se poate lua pe unghii, apoi îl împrăştiem pe tot corpul. Furunculul este o infecţie în care microbul deja a depăşit limita unui folicul, intră în profunzime, produce o serie de enzime care distrug ţesuturile şi în felul acesta tot avansează… Leziunea este foarte dureroasă, roşiatică, cu un cap alb, un burbion. La un moment dat, fie prin evoluţie naturală (când se „coace” suficient), fie printr-o intervenţie de microchirurgie, ţesutul necrozat se elimină. Uneori, lucrurile nu se opresc aici! Stafilococul, odată pătruns în țesut, poate să depăşească pragurile de apărare şi apare infecţia profundă – flegmonul, o infecție foarte gravă, care necesită incizii largi de limitare, cu cicatrice urâte. O formă particulară de infecţie stafilococică este hidrosadenita – o infecţie a glandelor sudoripare de la axile sau din regiunea inghinală, care au orificii mai mari, deci stafilococul poate pătrunde cu ușurință, se dezvoltă și creează o nodulitate dureroasă care aproape că blochează braţul sau piciorul. De asemenea, poate să provoace abcese septice pulmonare, cerebrale ori hepatice. Stafilococul diseminează din aproape în aproape, pe cale hematogenă sau pe cale limfatică, și colonizează organele vitale, iar atunci chiar pune viaţa în pericol, prin apariția septicemiei.
– Există vreun tratament ţintit împotriva acestor microbi?
– Tratamentul se face, de regulă, cu antibiotice adecvate tipului de microb şi sensibilităţii lui la un anumit antibiotic sau altul. Obligatoriu, la început, timp de 10 zile, se face tratamentul cu antibiotic – ceea ce ar trebui să știe toată lumea, pentru că mulți pacienți se opresc după 3 sau 5 zile, deoarece simptomatologia e mult mai ușoară. Porneşti cu un antibiotic cu spectru larg, apoi recoltezi probe, iar când vine rezultatul de la laborator vezi dacă trebuie să schimbi sau nu tratamentul. De multe ori nu este suficientă antibioterapia, trebuie să schimbi şi terenul pe care evoluează infecția: să controlezi diabetul, hepatita, insuficienţa renală, bronhopneumopatia cronică obstructivă, pentru că toate aceste afecțiuni favorizează apariția infecţiilor. De asemenea, trebuie să-i dai pacientului și un antiinflamator, să-i creşti imunitatea cu imunomodulatoare sau cu vitamine (Vitamina C, în primul rând), în doze mari. Noi folosim şi ozonoterapia în asemenea situaţii, care este foarte utilă (sub formă de ozonoterapie majoră venoasă, injecţii intralezionale cu ozon, sau folosim cupe vidate care extrag mizeria de acolo și introducem ozon sau dăm o cremă cu ozon). Terapia cu ozon este complexă, dar foarte eficientă.
La hidrosadenită drenăm mai întâi, ca să iasă puroiul, facem apoi antibiogramă, dăm un antibiotic de aşteptare până iese rezultatul, dăm antiinflamatoare, recomandăm și fizioterapie, ca să drenăm mai repede infecția, eventual ozonoterapie şi lasere, pentru calmarea durerilor, iar lucrurile merg bine de obicei.
Există și un mic „truc” în dermatologie, care vizează vizuinile stafilococice sau streptococice – locurile în care trăiesc bacteriile, chiar dacă n-au provocat leziuni. De exemplu, am avut un furuncul, m-am tratat, numai că n-am distrus și stafilococul; mi-a rămas în nas, în faringe, sub unghii sau în cicatrice. Peste două săptămâni îmi apare un alt furuncul, în altă zonă, și tot așa… Aceasta este furunculoza, cauzată de un stafilococ rezistent. În caz de furunculoză sau alte infecții recidivante, le recomand pacienţilor să facă dezinfecţia tuturor situsurilor (vizuinelor) bacteriene, pentru a nu ajunge infecția și pe alte porțiuni de pe corp.
În concluzie, infecțiile cutanate nu sunt boli grave, nici de speriat, dar trebuie tratate de medici specialiști, pentru a nu recidiva la nesfârșit…
D-l Prof. dr. IOAN NEDELCU poate fi contactat la cabinetul din Str. Veronica Micle nr. 15, Sector 1, București, tel. 021.310.79.42
