
– Bune de risipit neliniștea –
Mâinile noastre nu sunt doar cele mai perfecționate instrumente din câte există, dar ele pot deveni și surse importante de energie. Mai ales atunci când suntem foarte încordați, ne putem folosi degetele pentru a ne elibera de o parte din tensiunea nervoasă sau pentru a o abate în altă direcție. Lucrul acesta se poate face conștient. Vechile practici orientale, atât de avansate în cunoașterea interiorului omenesc, ne spun că mâinile și degetele, cu numeroasele lor terminații nervoase, vase de sânge, puncte de acupunctură și zone reflexe, se numără printre cele mai sensibile părți ale corpului omenesc.
Ceea ce s-a bănuit dintotdeauna acum s-a demonstrat științific: prin exerciții făcute cu degetele, irigarea cu sânge a creierului crește cu 20 de procente. Asta înseamnă o înviorare a întregului organism, căruia creierul îi transmite impulsuri vitale. Încordările se destind, energia circulă în fluviu, sufletul se simte bine.
Psihiatrii americani afirmă că, practicate zilnic, exercițiile pentru degete induc o relaxare rapidă și, totodată, o infuzie de energie. Un efect colateral pozitiv: mâinile dvs. vor deveni mai frumoase, mișcările lor mai expresive. Încercați!
Așteptați un moment de liniște în care să vă puteți concentra asupra mâinilor dvs. Exercițiile trebuie executate legat, unul în continuarea celuilalt. Repetați-le de 5 ori.
1. Faceți-vă mâinile pumni și ridicați-le în dreptul pieptului. Înălțați mai întâi degetul arătător stâng, apoi cel drept.
2. Lipiți încheieturile celor două mâini și desfaceți palmele imitând felul în care se deschid corolele florilor.
3. Încrucișați-vă degetele celor două mâini. Strângeți-le puternic între ele, apoi relaxați-le. (Palmele trebuie să rămână lipite.)
4. Tot cu încheieturile palmelor lipite, îndoiți degetele de parcă ați ascunde în palme un glob. Presați puternic vârfurile opuse ale degetelor unul de celălalt. Apoi relaxați-le.
5. În încheiere, lipiți palmele una de cealaltă în semnul clasic al rugăciunii. Încercați să vă liniștiți gândurile, respirând profund.
Nu uitați: exercițiile se execută în serie, de 5 ori.