Hildegard van Bingen – Leacuri călugărești

• Chiar dacă leacurile celebrei călugărițe germane par uneori desuete, valoarea lor este certificată de zeci de studii recente, realizate în Germania, Austria și Elveția •

GHIMBIRUL (Zingiber officinale)

Arbustul peren, înalt de 100-150 cm, este culti­vat în țările tropicale și se găsește în comerț sub formă de rădăcini.

Utilizare: rădăcina de ghimbir.

Hildegard van Bingen: „Dar cei ce-și simt corpul uscat, aproape fără viață, să mărunțească ghimbirul și să-l ia cu măsură: pe stomacul gol, în supe, și presărat pe pâine, și o să-i fie mai bine. Dar de-ndată ce se simte mai bine, să nu-l mai mănânce, ca să nu-i facă rău”.

* Oboseală, pierdere în greutate, anorexie, stare generală proastă (cașexie)

REȚETĂ:

Ingrediente: 1 vârf de cuțit de pudră de ghim­bir.

Se pune un vârf de cuțit de pudră de ghimbir într-o farfurie cu supă, se amestecă și se mănâncă dimineața, pe stomacul gol. Lângă supă se con­sumă și o felie de pâine, presărată, la rândul ei, cu un vârf de cuțit de pudră de ghimbir.

Dar atenție! După ce puterile pacientului încep să revină, tratamentul cu pudră de ghimbir trebuie oprit, pentru că ar putea deveni dăunător. Ghim­birul este elixirul de sănătate al vegetarienilor. Face parte dintre remediile care revigorează pu­terile aproape „moarte”. Dar în cantitate prea ma­re, ghimbirul poate crea probleme: iritații, nervo­zitate, insomnie.

* Colici intestinale, crampe, probleme digestive

REȚETA 1:

Ingrediente: 10 g rădăcină de ghimbir, 75 g scorțișoară – am­bele mărunțite, 9 g frunze proas­pete de salvie (sau 3 ml tinc­tură de salvie), 20 g fenicul proaspăt (sau 6 ml tinctură de fenicul), 10 g frunze proaspete de vetrice (sau 4 ml tinctură de vetrice).

Se amestecă plantele proaspete și se pun în storcătorul de fructe. Se bea zeama, diluată cu apă plată. În caz că se apelează la tinc­tură, se pune câte un căpăcel din fiecare, în puțină apă.

REȚETA 2:

Ingrediente: 250 g miere, 15 g piper alb, 2,5 l vin, câte un vârf de cuțit de pulbere de ghimbir și scorțișoară.

Se fierbe vinul cu mierea pe foc mic și se adau­gă piperul. După circa 5 minute, se încor­porează pulberea de ghimbir și scorțișoară.

REȚETA 3:

Ingrediente: 25 g lintiță, 50 g muștar de câmp, 50 g sclipeți, 20 g drăgaică cățărătoare.

Se mărunțesc într-un mojar toate plantele proas­pete. Se pune „terciul” obținut într-un săcu­leț de tifon (de pânză). Se var­să peste săculeț vi­nul preparat după rețeta in­dicată mai sus și se adună într-un vas. Se mai încăl­zeș­te o dată scurt vinul astfel filtrat și se toarnă fierbinte în sticle sterile. Din acest „elixir de lintiță” se iau zilnic 2 păhă­rele, dimineața, înainte de micul dejun, și seara, înainte de culcare, până ce dispar total colicile și problemele intestinale. Cura se ține minimum două luni.

IZMA CREAȚĂ (Mentha spicata var. Crispa)

Izma creață este o varietate de mentă cu frunze crețe. Crește peste tot, are o înălțime de 60-80 cm și se remarcă prin frunzele crețe și mirosul de chimen. Înflorește între august și sep­tem­brie și se plantează în grădini, împreună cu alte plante medicinale.

Utilizare: toată planta.

Recoltare: între iulie și august.

* Gută, reumatism

REȚETĂ:

Ingrediente: 1 lingură cu zea­mă de izmă creață sau 1-2 linguri tinc­tu­ră de izmă creață, circa 150 ml vin.

Se amestecă zeama de iz­mă crea­ță sau tinctura cu vi­nul și se ia de 3 ori pe zi, du­pă mi­cul dejun, după cină și noaptea.

* Gută, probleme digestive, constipație

REȚETĂ:

Ingrediente: frunze proaspete sau uscate de izmă creață.

Se adaugă la mâncărurile cu carne, pește și legume. Contri­buie la buna digerare a alimentelor.

Hildegard van Bingen: „Izma creață are o căldură moderată și mare, dar în general potri­vită. Cei bolnavi de gută s-o zdrobească, să-i strecoare zeama printr-o pânză și să adauge puțin vin. S-o bea dimineața, seara și noaptea, și guta va trece”.

„La fel ca sarea care, adăugată cu măsură, face mâncarea bună la gust, izma creață, adău­gată la carne, pește sau la marmelade, le îmbună­tățește gustul și îl iuțește plăcut, încălzește sto­macul și provoacă o digestie temeinică”.

LEUȘTEANUL (Levisticum officinale)

Plantă vivace, cu miros puternic, atinge o înălțime de 130-180 cm. Înflorește între iulie și august și preferă locurile umbroase, cu un sol moderat de umed.

Utilizare: frunzele și tulpina.

Recoltare: aprilie-octombrie.

* Inflamarea carotidei, hipertiroidie

REȚETĂ:

Ingrediente: 45 g leuș­tean, 50 g iederă.

Se fierb frunzele proaspete în apă, aproximativ 5 minute, se scurg și se aplică în jurul gâtului, fixate cu un batic. Cataplasma se lasă să acționeze 2-3 ore. La început se aplică zilnic, vreme de circa o săptă­mână, și pe urmă de 3-5 ori săptămânal.

* Tuse, pleurită, pleurezie

REȚETĂ:

Ingrediente: 5 g leuștean, 5 g salvie, 20 g fenicul, 1/2 l vin.

Se țin plantele proaspete în vin, până când acesta capătă gustul amestecului de plante (circa 1-2 zile), apoi se strecoară. Se încălzește și se bea după masă câte 1 păhărel.

Hildegard van Bingen: „Dacă vreunei per­soane i se umflă arterele gâtului și devin dure­roase, să ia leuștean și ceva mai multă iederă și să le fiarbă împreună, în apă. După ce a scurs apa, să le pună calde împrejurul gâtului, și arte­rele se vor relaxa”.

COADA-ȘORICELULUI (Achillea millefolium)

Este o specie ierboasă perenă, înaltă până la 80 cm, cu un miros puternic, iute şi uşor amărui, care îi recomandă virtuţile tămăduitoare. Foarte rezis­tentă la arşiţă şi la frig, când e cultivată în grădină, are nevoie de umezeală.

Utilizare: frunze și inflorescențe.

Recoltare: între iulie și octombrie.

* Răni, ulcerații și eczeme zemuinde

REȚETĂ:

Ingrediente: frunze și flori proaspete de coa­da-șoricelului sau planta uscată, vin alb, țărănesc.

Se pune un pumn de plantă într-o sită, peste un vas cu apă ce fierbe, și se lasă să stea în aburi până ce se înmoaie (nu mai mult de două minute). Se curăță locul bolnav cu vin și se acopera cu tifon. Se lasă planta să se răcească puțin, apoi se aplică pe rană, peste bandaj, și se învelește cu un fular sau prosop, dar fără a strânge prea tare. Cataplasma trebuie înlocuită imediat ce se răcește, cu alta caldă. Când rana începe să se vindece, planta poate fi aplicată direct pe ea. Aplicațiile calde cu coada-șoricelului dau rezultate și în preîntâmpinarea teta­nosului, în caz de răniri sau tăieri.

Hildegard van Bingen: „Dacă o persoană se rănește într-un accident, spală-i rana cu vin alb, opărește coada-șoricelului cu apă, preseaz-o puțin și învelește-o într-o pânză de in topit, apoi așeaz-o pe rană, după ce ai aco­perit-o cu un pansament. Va curăța plaga de puroi și de supurație și ea se va vindeca. Repetă opera­ția cât este nevoie. Dar când rana se închide și începe să se cicatrizeze, aruncă pan­samentul și aplică planta direct pe piele. Se va vindeca mai bine și mai repede”.