
Cunoscut drept „condimentul regilor”, de mii de ani, muştarul a fost apreciat în aproape toate colţurile lumii, atât ca preparat alimentar, dar şi ca plantă medicinală. În urma unor studii recente, cercetători în domeniul nutriţiei au arătat că dacă adăugaţi muştar la orice masă, câteva ore mai târziu, arderea grăsimilor va creşte cu 25 %. Inclus în mesele de zi cu zi, el poate stimula metabolismul pe termen mai lung.
Cum putem profita de virtuțile muștarului? De 3 ori pe zi, în timpul meselor, se ia câte o jumătate de linguriţă cu făină de muştar alb amestecată cu puţină apă. Pentru un gust mai bun, adăugaţi și câteva picături de suc de lămâie proaspăt. Cura ține 30 de zile. Se poate relua după o pauză de 2 săptămâni.
Puteţi creşte eficienţa muştarului în lupta cu kilogramele dacă urmați şi un regim sănătos, care se bazează pe multe legume, fructe, brânzeturi degresate şi carne slabă. Făina de muştar se găseşte la magazinele naturiste sau o puteţi face acasă. Iată cum se prepară: măcinaţi boabe de muştar alb cu râşniţa de cafea, sau fărâmițați-le în piuă, până se transformă în pulbere. Depozitaţi pulberea într-un recipient de sticlă şi păstraţi-o la rece, nu mai mult de două săptămâni.
Dacă aveţi afecţiuni gastro-intestinale, cardiace sau urinare, nu se recomandă dieta cu muştar.