Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Modelul nordic – o alternativă?

Foto: Shutterstock – 3

Vikingii de altădată, care băgau groaza în Europa prin raidurile lor sălbatice și crude, au devenit mai nou blânzi și de nerecunoscut. Acum ei nu mai cuceresc cu spada, ci prin stilul lor de viață, devenit model inter­na­țional. Chibzuitul „model nordic”, pe care tot mai mulți ajung astăzi să-l considere o alternativă dem­nă de luat în calcul ca soluție de viață în se­colul nebun pe care-l trăim. Citiți și socotiți și dvs.

Nordicii, cei mai fericiți cetățeni ai lumii

Raportul Fericirii Mondiale (World Happiness Report), comandat de Reţeaua de Soluţii pentru Dez­voltare Durabilă a Orga­ni­zației Națiunilor Unite (ONU), este bazat pe sondaje efectuate timp de trei ani, de celebra com­panie americană de ana­liză și consultanță Gallup. Aceasta evaluează nivelul de fericire perceput de cetăţenii a 156 de state și, pe baza datelor strânse, efectu­ea­ză un top al celor mai fericite și nefericite țări. Cine credeți că a tronat anul trecut în frun­tea listei? Finlanda, care fu­sese, de altfel, campioana mon­­­dială a fericirii și în 2018. Iar Finlanda a fost urmată în acest top tot de nordici, și anume, de vecinii din Dane­marca, Nor­vegia şi Islanda. Pe următoarele locuri s-au clasat Olanda, Elve­ţia și Suedia. România, în caz că vă întrebați, ocu­pă poziția 48. Interesant este însă și ce anume s-a luat în calcul atunci când a fost realizat acest top al fericirii: produsul intern brut pe cap de locuitor, speranţa de viaţă sănă­toasă şi percepţia cu privire la corupţie în instituţiile guverna­men­tale şi mediul de afaceri. Anul trecul, când raportul s-a con­centrat mai ales pe „fericire şi comunitate’’, s-a ținut seama și de factori precum media de socia­lizare şi tehnologia, normele sociale, con­flictele şi politicile guverna­mentale. „Modul în care comunităţile interac­ţio­nează între ele, în şcoli, la locurile de muncă, în cartiere sau în media de socializare, are efecte profunde asupra fericirii la nivel mondial’’, a declarat profesorul universitar John Helliwell, care s-a numărat prin­tre coautorii raportului.

Iată, deci, sintetizate aici, câteva dintre moti­vele de bază pentru care țările nordice sunt privite drept modele demne de urmat. Dar oare cum au ajuns aici?

„Un val înalt îi ridică pe toți”

În țările nordice poți fi ospătar sau medic, mun­citor sau arhitect, grădinar sau profesor universitar, fă­ră ca nivelul de trai să di­fere de la cer la pământ. Iar asta se vede cu ochiul liber. Casele sunt toate cam în același stil. Nu prea există colibe dărăpănate, dar nici prea multe lo­cuințe grandioase, care să izbească prin opulență. Cum e posibil ca poștașul să locuiască într-o casă cam la fel de confortabilă ca cea a managerului unei firme? Răspunsul stă, înainte de toate în modul în care au fost gândite impozitele și care a mers pe principiul că „un val înalt îi ridică pe toți”. Taxarea se realizează în funcție de cât câștigă omul, iar în cazul celor cu venituri mari, impozitul poate depăși cu ușurință 50%. Iar banii se întorc la cetățeni. De exemplu, în Suedia, țară care este adesea luată drept etalon al modelului nordic, nu mai puțin de 42% din sumele cedate statului de către contri­bua­bili ajung la asigurările so­ciale, în vreme ce 27% se duc în sistemul de educație și în cel de sănătate. (Prin contrast, guver­nan­ții din România abia se în­dură să aloce ceva mai mult de 8% din Pro­dusul Intern Brut pentru aceste ul­time două do­me­nii vitale, ceea ce ne plasează, de alt­fel, fix în coa­da Europei). Con­cret, asta în­seamnă că bol­navii sunt tratați ca la carte în spitale, că cei mici își pot dezvolta la ma­ximum potențialul în școli, că statul se în­grijește de vârstnici așa cum se cuvine, că îi ajută pe cei care nu au unde locui și sprijină familiile aflate temporar la ananghie, inclusiv cu ajutoare pentru utilități, mâncare sau alte nevoi. În plus, oferă aju­toare de șomaj suficient de generoase, încât oa­menii să poată trăi în continuare decent chiar dacă au avut ghinionul să-și piardă la un moment dat slujba. Astfel, aproape fiecare individ este scutit de teama zilei de mâine sau de perioada senectuții, și se simte constant în siguranță. Și, după toate aceste cheltuieli, tot mai rămân niște bani în bu­zu­narele țărilor nordice, care se bucură de o stabi­litate economică de invidiat.

Lenea nu e la ea acasă

Toate aceste avantaje nu înseamnă, cum s-ar putea crede, că vikingii de altădată ajung să se le­nevească, devenind „asistaţi de profesie”, cum li se spune pe la noi. Și asta, întrucât programele de asistenţă sunt concepute astfel încât să stimu­leze individul să-şi recâştige independenţa finan­ciară cât mai grabnic cu putință, iar șomerii sunt ajutați de autorități să-și găsească un loc de muncă. În plus, statul susține politici care vizează, între alte­le, subvenţionarea creării unor locuri de muncă, sprijinirea firmelor mici, organizarea unor cursuri de recalificare și acordarea de subvenţii pentru angajarea tinerilor.

Suedia a ajuns să importe gunoi

Țările nordice sunt considerate un model și pentru soluțiile găsite în protejarea mediului, un domeniu care este luat extrem de în serios. Suedia, bunăoară, a fost atât de eficientă în a se debarasa de gunoi, încât a ajuns să importe de la alții. Dar cum așa? – vă veți întreba. Ei bine, suedezii au creat deja în urmă cu decenii, un sistem foarte inte­resant, în care producătorii sunt responsabili de toate costurile privind colectarea, reciclarea sau aruncarea produselor lor. Așa că, dacă o companie produce de pildă borcane, e treaba ei să le recu­pereze într-un fel sau altul, după ce oamenii decid să se debaraseze de ele. Așa că, în primă instanță, gunoiul este filtrat de producători. Din maldărele de gunoi ră­mase sunt sepa­ra­te apoi deșeurile or­ganice, hârtia și alte obiecte care pot fi refolosite. Încă din 2016, au fost re­ciclate, astfel, 93% din materialele din sticlă, 82% din cele de hârtie și 47% din cele din plastic, de­pășindu-se astfel în mod semnificativ obiectivele pe care autoritățile și le propuseseră pen­tru – țineți-vă bine – 2020. Dar nu acesta este cel mai spec­taculos fenomen, ci ce se întâmplă cu restul gu­noiului. În loc să ajungă la groapă (unde sfârșește, în medie, doar cam 1% din gunoiul unei gospodării obișnuite) el este expediat în fabrici de in­cinerare, care produc cu ajutorul său energie, fo­lo­sită mai ales pentru a aduce căldură în casele oamenilor. Potrivit specialiștilor, trei tone de de­şeuri conţin la fel de multă energie ca o tonă de com­bustibil. Aruncarea gunoiului în groapă echi­va­lează, așadar, cu aruncarea prețiosului com­bustibil la gunoi…

Sistemul revoluționar creat de Suedia s-a dove­dit extrem de util. Atâta doar că n-a trecut prea mult timp și suedezii au cam rămas fără gunoi. Deci, fără nimic de ars în fabricile lor special ame­najate. Și iată cum au ajuns să importe, în 2016, de exemplu, peste două milioane de tone de de­șeuri din Marea Britanie, Norvegia, Irlanda și alte țări. Nu vă închipuiți însă că Suedia a plătit ceva pentru aceste importuri. Ba dimpotrivă: a câștigat bani buni, pentru că țările exportatoare erau fe­ricite să cotizeze pentru a scăpa de problematicele deșeuri, cărora nu mai știau cum să le facă față. Și iată cum, ca personajul Rumpelstilzchen din po­ves­tea fraților Grimm, care transforma fânul în aur, Suedia a ajuns să facă din gunoi bani buni.

Haine vechi în schimbul hainelor noi

Această țară nordică, devenită lider mondial necontestat în materie de reciclarea și reutilizarea de­șeurilor, a venit și cu al­te idei inovatoare pentru a proteja mediul. În 2017, de pildă, guvernul suedez a reformat sistemul de im­pozitare astfel încât oa­me­nii să poată repara la cos­turi mai reduse obiectele folosite. Pentru că mediul are foarte mult de suferit și din cauza așa-numitei „mo­de pe repede înainte”, măsuri de impact se iau și în acest domeniu. De e­xem­plu, gigantul suedez H&M a decis să le ofere reduceri clienților care îi oferă la schimb haine vechi. Cercetătorii s-au im­plicat, la rândul lor, în gă­sirea unor soluții, căutând pentru îmbrăcăminte materiale noi, care să fie mai puțin dăunătoare mediului.

Vinul și tăriile, de negăsit la supermarketuri

În țările nordice e atât de complicat să bei al­cool, încât mulți sunt înclinați să se lase pur și sim­plu păgubași. Și exact asta este și ideea pe care au marșat autoritățile, care au luat o sumedenie de mă­suri pentru a descuraja consumul de alcool. Pre­țurile la băuturi sunt atât de mari, încât vikingii de odi­nioară pleacă în alte țări ale Europei, de aceas­tă dată numai și numai pentru a găsi alcool mai ief­tin. Astfel s-a născut, de altfel, un adevărat tu­rism al alcoolului, dat fiind că legislația nu îm­piedică oamenii să importe spirtoase, atâta vreme cât acestea sunt destinate strict consumului pro­priu.

Dar nu numai prețurile stau în calea petrecăre­ților. Cine vrea să-și cumpere o băutură cu un nivel mai ridicat de alcool, trebuie să știe din capul lo­cului că nu va găsi așa ceva în vreun supermarket. Cel puțin nu în Suedia și Norvegia, unde aseme­nea băuturi există doar în magazine speciale, care func­ționează sub monopol de stat. Cam ca alimen­tarele și plafarele noastre de altădată. Problema este însă că în toată Norvegia, care e mai mare decât România, există doar 315 locații ale mo­no­polului, intitulate, sugestiv, Vinmonopolet. Cu alte cuvinte, o bună parte dintre cei care ar pofti la un cognac sau un lichior după masa de seară sunt siliți să se suie frumos în mașină și să conducă vreo oră până la primul magazin de spirtoase. Colac peste pupăză, programul acestor magazine e destul de scurt, doar până la 18.00, iar duminica e închis. La fel ca în timpul sărbătorilor legale, adi­că tocmai când îi vine omului să mai stea cu prie­tenii la un pahar. În plus, în Suedia este in­terzisă vânzarea alcoolului către tinerii sub 20 de ani, dar și către persoanele care dau semne că sunt deja sub o puternică influență bahică. Lucru care este de altfel valabil și pentru baruri. Aici, ca și în restaurante, se pot servi băuturi alcoolice, dar nu­mai cu condiția să vândă și mâncare caldă. Vân­zarea unei sticle de tărie către un grup mai mare de clienți este permisă, dar nu și după ora 1.00 noaptea. În cazul în care clienții devin prea veseli, își pierd șansa de a mai primi vreun păhărel sau chiar riscă să fie trimiși la plimbare. În mod ciudat, ca principiu general, în baruri și în restaurante pot consuma alcool și tinerii de la 18 ani în sus. Totul depinde de patroni: dacă aceștia sunt mai in­tran­sigenți, pot alege ca, dimpotrivă, să nu-i servească nici măcar pe cei de sub 20, 23, 27 sau chiar 30 de ani.

Pe seama acestei atitudini intransigente față de băutură, care este dată de mulți drept un exemplu demn de urmat, a fost pusă scăderea consumului de alcool în rândul adolescenților, dar și reducerea numărului de sinucideri, fenomen care făcea ra­va­gii în această zonă atât de fri­gu­roasă și de mohorâtă a lumii.

Soluția nordicilor împotriva prostituției: cei pedepsiți sunt clienții

Despre „modelul nordic” se vorbește și în contextul omni­pre­zentei probleme a prostituției. Aceasta a fost legalizată în mai multe țări, în ideea ca femeile care practică „cea mai veche meserie din lume” să o poată face măcar în condiții cât de cât decente, ac­ționând ca lucrători independenți, fără a trebui să se ascundă, plătind taxe și beneficiind astfel de asigu­rări sociale și de sănătate. Problema este că cifrele au demonstrat, invariabil, că acolo unde prostituția a fost legalizată, numărul victimelor ei a crescut, iar traficul de persoane a ajuns la cote alarmante. Potrivit unui studiu realizat de Parlamentul Euro­pean, în 2001, adică cu un an înainte ca în Germa­nia să fi fost legalizată prostituția, aici erau aduse între 9.900 și 19.700 de femei pentru a lucra în in­dustria sexului. În 2003, numărul lor ajunsese un­deva între 12.300 și 24.000. Cu alte cuvinte, lega­lizarea prostituției a acționat ca o adevărată invi­tație pentru traficanții de persoane.

Acesta este motivul pentru care, încă din 1999, Suedia a căutat o soluție alternativă, recunoscând prostituatele drept victime, în loc de lucrători in­de­pendenți. Victimele cui? Ale clienților. Cum sunt prinși cu mâța în sac de autorități, aceștia au de plătit o amendă și intră în evidențele poliției. Dacă opun rezistență, o pățesc și mai rău, pentru că se ajun­ge la procese, care sunt publice. Rușine mare! O rușine care îi descu­rajeză pe mulți să mai ape­leze la serviciile acestor femei nefericite. Și, drept rezultat, scade invariabil și traficul de carne vie. În 2007, publicația germană „Der Spiegel” relata, citând date ale poliției sue­de­ze, că doar 400 până la 600 de stră­ine mai sunt aduse anual în Su­edia, pentru a prac­tica pros­tituția. Prin con­trast, în Fin­landa, care este pe jumă­tate cât Suedia, numă­rul lor a fost estimat la 10.000-15.000 de femei.

Dat fiind că eficiența le­gislației suedeze a trecut pro­ba timpului, mai multe țări au început să-i urmeze mo­de­lul. Mai întâi, în 2009, doi dintre vecinii nordici, Norve­gia și Islanda. Apoi, rând pe rând, Canada, Irlanda de Nord, Franța și Israel.

Acestă soluție pentru combaterea prostituției a fost atât de apreciată, încât este pomenită chiar și într-o rezoluție a Parlamentului European din 2014, care afirmă, între altele, că „un mod de combatere a traficului de femei și fete minore pentru exploa­tare sexuală și de îmbunătățire a egalității de gen este modelul implementat în Suedia, Islanda și Norvegia (așa-numitul model nordic) și discutat în prezent în mai multe țări europene, unde cum­părarea de servicii sexuale constituie o infrac­țiu­ne”.

Fără patul lui Procust în sistemul nordic de educație

Potrivit unor date furnizate de Centrul Educa­țional Nordic, statul cheltuie anual în educația tim­purie, adică a copiilor de până la 5 ani, echi­va­lentul a circa 9.000 de dolari americani de per­soa­nă. În condițiile în care media mondială la acest capitol este de doar 4.300 de dolari. Iată de ce puii de vikingi au săli atât de frumoase de clasă, încât nici ca adult care vine să-și ia copilul de-acolo nu-ți prea vine să te dai dus.

Dar dincolo de bani, marea diferență dintre edu­cația de tip nordic și restul sistemelor dezvol­tate în lume stă în atitudine. În primul rând, o mare parte a educației se face prin joc, astfel încât școala să nu fie pentru elevi un calvar, ci o reală plăcere. În plus, fiecare copil în parte este respectat și luat cât se poate de în serios. Încurajat să-și spună fără frică părerile, indiferent cât ar fi ele de incomode. Lăsat să se exprime după cum îi este felul și în­curajat să învețe în propriul său ritm tocmai acele lucruri de care se simte atras în mod special. Cu al­te cuvinte, fără patul lui Procust în sistemul nor­dic de educație.

Hygge, un model pe care-l putem urma și noi în viața de zi cu zi

Nordicii nu au exportat doar modele econo­mice, sociale sau politice. Tot mai mult teren câști­gă în lumea întreagă așa-numitul hygge, un termen nor­vegian și danez intraductibil, dar care se referă la sentimentul de a fi mulțumit și la diversele căi de a ne face viața mai frumoasă și mai confor­ta­bilă. Atât de la modă a devenit acest concept de sorginte nor­dică, încât Collins English Dictionary l-a desemnat cuvântul anului 2016. Alături de „Brexit”…

Dar ce e hygge? Pe scurt, tot ce doriți dvs. și știți că vă îmbunătățește starea de spirit: câteva lu­mâ­­nărele parfumate aprinse într-un colț strategic ales al camerei, o cană cu vin fiert sau cu ciocolată caldă, o plimbare tihnită în natură, o baie cu spumă și uleiuri aromate, cinci minute de jucat cu pisica, o reuniune veselă de familie, o zi de stat pe ca­na­pea, în pijamale pufoase, citind o carte de excep­ție… Orice vă place, orice vă ancorează în prezent și vă produce acea bucurie simplă și curată a viețuirii.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian