Primăvara Doamnelor

1. Care dintre semnele primăverii vă emoționează cel mai mult?

2. Ce speranțe vă legați de această primăvară?

Delia Apostol-Hanzelik, redactor Formula AS

”Când se deschid florile de magnolii”

1. Sunt nouă ani de când pentru mine, pri­măvara vine ca o reînnoire a declarației de iubire pentru viață. Atunci, cu nouă ani în urmă, la mijloc de februarie, mi se năștea copila, iar la început de Martie, când am ieșit prima dată cu ea afară, să-i fac cunoștință cu lumea în care a venit, am dat nas în nas cu pri­mă­vara. Așa de vie a fost amin­tirea asta, că parcă revăd și-acum siluetele sălciilor din parc, cu ra­murile grele de muguri, și mi­ro­sul acela inconfundabil de proas­păt, de verde crud. Și așa cum se desfăceau bobocii roz de mag­nolii în soare, a deschis și fetița mea, tot mai larg, ochișorii către viață, să-i priceapă tâlcul, zi după zi.

Între timp, ne-am mutat lân­gă alt lac și am schimbat parcul pe-o pădure, dar nu am încetat să ne plimbăm, să deslușim, la pas, din tainele vieții. Iar sem­nele primăverii parcă s-au în­mul­țit. Anul ăsta ne-am bucurat deja să vedem ghiocei și vio­rele… Și în gră­dină, au scos căpșorul brân­dușele galbene. Dar parcă cel mai mult mă emo­ționează diminețile. Primă­vara, soarele răsare într-un fel glorios, și dimi­nețile sunt dintr-o dată atât de strălucitoare și vii, în comparație cu zilele mo­horâte de iarnă. Cu atât mai vii, cu cât și păsările ies la înviorare, în frunte cu cocoșul din vecini. Ce de ciripituri, ce de fâlfâit de aripi, Doamne, câtă treabă au vrăbiile și pițigoii primăvara! Nu mai zic de coțofene, care tocmai ce-au terminat de lucrat la un cuib de crengi, în lăstărișul de ulmi de după gard. Așadar, astea sunt sem­nele care mă bucură în mod special, pri­măvara. Felul în care iese soarele de după pădure, cum trezește el natura, păsările și copiii, bucuroși să pornească din nou la școală, și cum scaldă lumea în lumina asta nouă, ca o promisiune de ceva mai bun…

2. Să văd oameni cu chipurile întregi, fără măști, oameni care pot să-și zâmbească fără teamă și sus­piciune, fără amărăciune și tristețe. Și să-mi strâng în brațe prietenii dragi. Dar dincolo de așteptările noastre, primăvara are planurile ei, separate, pe care numai dacă ieșim să ne plimbăm într-o di­mineață însorită de Mar­tie, putem să le bănuim în adierea ramu­rilor înmu­gu­rite de salcie de pe marginea unui lac. Cu si­gu­ranță că anul acesta, pri­măvara ne va aduce, tuturor, bucurie.

Leni Pințea-Homeag, actriță

Soră cu florile de măr

1. Florile alb-rozalii de măr sunt pentru mine simbolul suprem al pri­măverii. Nici nu s-ar putea altfel, câtă vreme sunt legată încă de la naștere de un măr din grădina părintească. Ca să înțelegeți des­pre ce vorbesc, trebuie să vă spun că m-am năs­cut într-o zi de 9 aprilie, în curtea casei. Când i-a venit sorocul nașterii, mama, care lucra la ridicarea casei noi, n-a mai avut vreme să intre înăuntru și s-a retras sub mărul cel mai bătrân din grădină. Acolo am văzut lumina zilei și primăvara mi-a fost prima mângâiere. Așa că am rămas de atunci pe veci soră cu acel măr și cu florile tuturor merilor care vestesc atâta bucurie, în orice grădină! In­trarea mea pe scena vieții a fost în­soțită de lumina soarelui, de iarba abia ieșită de sub zăpezi, de primele flori, de concertul vesel al păsărilor. Mărul acela, care umbrea toată curtea cu co­roana lui, mi-a vegheat anii copilăriei, iar acum, când el nu mai este, îmi veghează doar amintirile. Întotdeauna am simțit ca pe o binecuvântare faptul că m-am născut într-un loc străjuit de munţi, că m-am născut într-o grădină, sub bolta crengilor de măr, încărcate de flori. Soarele vesel, florile nenu­mă­rate, adierea vântului, concertul păsă­rilor, toate aceste semne ale primăverii au fost lângă mine în dimineaţa în care m-am născut. Îţi dai seama ce în­seamnă să te naşti sub un măr? Eu am rămas legată pe toată viaţa de copacul acesta şi de anotimpurile lui, pe care le-am trăit oriunde m-a dus soarta, şi prin orice situaţii a trebuit să trec. Petrecându-mi primii ani din viață în această “gură de rai”, ocrotită de cul­mile înalte ale Bucegilor, am învățat multe de la oamenii locului, și mi-am dorit ca după des­părțirea de viața pe scenă și me­seria mea de actriță, să mă întorc printre ei. Azi tră­iesc într-o magnifică singu­rătate pe care mi-am asu­mat-o, aici, în Mica Elveție din superba țară a Branului și Moeciului.

2. Primăvara, mai mult decât celelalte anotim­puri, are ceva special, care ajunge direct în suflet, aducând încredere și speranță. Îmi place primăvara și pentru această promisiune de împlinire, pe care o poți descoperi fără greutate în tot ceea ce ne înconjoară. Doar că pentru asta trebuie să fii pre­gătit cu răbdare, să ai timp să observi transfor­mă­rile care, de la o zi la alta, sunt tot mai evidente, și să te bucuri pentru fiecare amănunt, pentru verdele care pune stăpânire pe lume, pentru primele mires­me de flori. Primăvara e un anotimp al speranței și, mai ales acum, avem nevoie toți de speranță, ca să putem alunga incertitudinile și te­merile legate de această neno­rocită de pandemie. De acest ano­timp al speranţei avem ne­voie cu toţi. El face parte din echilibrul vie­ţii. Aşa m-am întors eu acasă, de fie­care dată, oriunde am fost, pe orice scenă de teatru a lumii am jucat, mereu mânată de dorul primăverii și-al nevoii de rădă­cini. Şi cu speranţă trăiesc şi acum, după ce m-am retras la Moeciu, pe melegurile natale. Zilele îmi sunt învăluite în lumina mântuitoare a liturghiilor și vecerniilor înălțate în biserica de lemn, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Ele­na, pe care am ctitorit-o în curtea casei… Litur­ghii, vecernii și rugă­ciuni fierbinți îndrep­tate spre Dumnezeu, împreună cu maicile Ra­faela și Elefteria, pentru vinde­carea lumii și curățarea pă­mân­tului de urâta boa­lă care ne întu­necă orizontul vieții. Sper că ne vom întoarce la firescul lumii de dinainte, că oamenii vor sta din nou față în față cu chipul liber, și nu vor mai vorbi doar peste gard.

Eu am făcut multe în viața mea, am fost ca o pasăre fără somn. Și mai am un vis pe care-l țes mai ales primăvara. Tare mult mi-aș dori ca măcar o secundă să mă pot reîntoar­ce, fie și ca un fluture, pe bătrâna scenă a teatrului ce a dat vieții mele un sens. Măcar o clipă!

Liliana Ursu, scriitoare

Iubire, speranță, înviere

1. Crește lumina și aduce o adiere tainică de viață nouă vestită de păsări, mai ales de mierle și de primele migratoare ca­re se-ntorc acasă, la cui­buri doar de ele știute. Sunt berzele și rându­ne­lele! Totul e semn, totul vor­bește altfel primăvara. Dintre flori, narcisele sunt cele mai vocale. Încă de sub ză­pezi își ivesc fragila făptură, corola de raze ca o promisiune a revenirii la bucurie, la seninul sufletesc, la renaștere.

Cuvintele cheie care “descuie” primăvara și ini­mile sunt, de când lumea și pă­mântul, aceleași: iu­birea, spe­ranța, învierea. Când vine pri­mă­vara, și li­liacul ne îm­po­­do­bește viața cu albul, vio­letul și mi­reasma lui, noi, oamenii, în­drăz­­nim să sperăm. Îndrăznim să zâmbim mai mult, să închi­dem ochii de fericire, așa ca în copi­lă­rie, când strângeam la piept o pă­pu­șă sau un iepuraș de pluș, abia primite în dar. Așa-i strân­gem noi la piept pe cei dragi, ca pe o pri­măvară eternă, care n-am vrea să se sfâr­șească niciodată.

Primăvara ne umple de-un dor tandru și de o așteptare care sea­mănă cu o stare de dulce exal­tare, ca-n Primăvara lui Vi­­valdi, ori ca-n Simfonia nr.1, a primăverii, a lui Schumann. O tainică fericire trăită într-un oraș mult visat, ca-n trilogia romană “Pinii din Roma” a lui Res­pighi, sau ca o se­nină adu­ce­re aminte din “Flo­rile pri­măverii” a lui Monet ori, poate, ca o bea­tică lumină sufle­teas­că, pre­cum în Pri­măvara lui Bo­ticelli.

Și, poate, cel mai drag ves­titor al pri­mă­verii e chiar Măr­ți­șorul! Cum să nu te bucuri doar cât îl vezi, îi auzi numele rostit, alintul lunii Martie, scump diminutiv, la vederea că­ruia, chiar și răz­boi­nicul zeu Marte se îmblân­zește, face pace și bucurie și aduce între oameni, bu­nă­voire.

De mică așteptam să mi-l prindă mama de ro­chiță sau de gulerul pal­to­na­șului. Ce puzderie de mici da­ruri, mărțișoarele! Un coșar sau o pot­co­viță purtătoare de noroc, tot felul de inimioare, fluturași, ursu­leți, dar mai ales micuțul dar vitea­zul ghiocel, care dă toate bătăliile și pentru noi, ca să alunge gerurile iernii. Fiecare 1 Martie, când am primit câte un Mărțișor de la tata, de la fiul meu și de la nepoțeii mei, a fost o săr­bătoare unică.

Iar reversul primirii unui dar es­te dăruirea. De fiecare dată când plecam în America cu îndelet­niciri lite­rare și 1 martie mă prindea acolo, sau când am predat la Stras­bourg, aveam grijă să iau cu mine și o cutie plină cu mărțișoare pentru studentele mele de acolo Și ce surpriză le făceam, dăruindu-le micii vestitori ai primăverilor noastre, și când le spuneam cum la sfârșitul lui Martie, Mărțișorul trebuie dăruit mai departe, unui pom, însoțit de o dorință. Și cu câtă emoție descope­ream, la sfârșitul lunii, câte un Mărțișor legat de crean­­ga câte unui copac, din campusul universitar!

2. Sper într-un nou început. Al res­pon­sa­bi­lității, al solidarității, al discernământului, al com­pasiunii fie­căruia dintre noi, al sporirii lor, în aceas­tă pe­rioadă grea de pandemie, care este o probă inițiatică pentru omenire.

Sper mai mult ca oricând în șansa vindecărilor trupești, dar și în cea a vindecărilor sufletești, în puterea rugăciunii și a iubirii lui Dumnezeu pen­tru noi toți. Sfântul Emilianos spunea: “Fie­ca­re ur­cuș omenesc aduce o coborâre a lui Dum­ne­zeu.”. Și să ne mai amintim că primăvara are drept Sfânt ocrotitor chiar pe Sfântul Gheorghe, pur­­tătorul de Biruință.

MARIA PLOAE, actriță

Rugăciunea florii de ghiocel

1. Ghiocelul este floarea primăverii care mă bucură și mă emoționează cel mai mult. Pe de o parte, este fragilă și gingașă, pe de altă parte, este o forță a naturii. Dacă avem o iarnă ușoară și pri­mă­văratică, așa cum au fost cele din ultima vre­me, ghio­ce­lul apare chiar după marea săr­bătoare a Naș­terii Domnului nostru Iisus Hristos. Pe par­cursul vremii, de la Crăciun și până în martie, su­portă mul­te încercări; mai vin înghețuri și dez­ghețuri, valuri de zăpadă și diverse burnițe, dar ghiocelul își ridică de fiecare dată ca­pul de pe eșafod, tri­umfător. Este o pu­tere de neînțeles în aceas­tă floare miraculoasă, aș putea spune. Cine știe, poate s-a născut din la­cri­mile Domnului nostru Iisus Hris­tos, când a pătimit pe Cruce, sau când a plâns în gră­di­na Ghetsimani. Alt­fel, cum să-mi explic a­ceas­tă sme­re­nie și mută ru­găciune a florii de ghio­cel, me­reu cu fața la pă­mânt, nu la cer, mereu în profundă ru­găciune, parcă cerând Tatălui Ceresc bi­ne­cu­vân­tare și iertare pen­tru multele noastre păcate. Cele trei petale albe, par­fu­mate, fix trei petale, mă fac să mă gândesc la Sfân­ta Treime, iar albul lor îm­ple­tit cu verdele crud, ah, da, verdele crud, mă pro­voacă să-l citez pe Baco­via: “Verde crud, verde crud,/ Mugur alb și roz și pur,/ Vis de albastru și de azur,/ Te mai văd, te mai aud.” Ghiocelule, floa­re mi­raculoasă a primăverii noas­tre, te iubesc, te iubesc, te iubesc!

2. Sper ca în această pri­măvară să fim mai să­nătoși și să scăpăm de această pandemie care ne-a în­depărtat pe unii de alții. Îmi doresc ca de Sfin­tele Sărbători Pascale, când sărbă­to­rim Învierea Dom­nu­lui nostru Iisus Hristos și, totodată, a noas­tră, a tuturor creș­ti­nilor, să fim împreună: bunici, copii și ne­poți.

Vă doresc tuturor o primă­va­ră mi­nunată, plină de flori și sănătate!

Veta Biriș, artist popular

”Sunt fericită că trăiesc în satul natal”

1. Unul dintre cele mai fru­moase semne ale primăverii, care mă bucură și mă emoționează an de an, este caisul din grădină, cu flo­rile lui albe sau roz. Nu există fru­musețe mai mare în toată gră­dina, decât un cais înflorit. Pe lân­gă frumusețe, trebuie să admiri, în același timp, curajul și bucu­ria cu care înfruntă, zi de zi, frigul, înăl­țând spre cer crengi pline de flori. De mul­te ori, mugurii lui se deschid toți odată, numai ce te trezești într-o dimineață cu tot pomul înflorit. Eu iubesc foarte mult pri­mă­vara și sunt nerăbdătoare să o primesc în sufletul meu, în fiecare an. Stau pe prispa casei și privesc în jurul meu, observ toate schimbările care au loc treptat în natură, văd și simt cum dă colțul ierbii, cum ies din pământ narcisele, cum îmbo­bocesc lalelele și cum se deschid voioase celelalte multe alte flori. Grădina mă așteaptă să o pregătesc pentru semănatul salatei, al ustu­roiului, al cepei și ridichilor. Sunt fericită că tră­iesc în satul natal și că am această grădină cu care trăiesc alături toate anotimpurile. Pot să zic că sunt un om fericit, cu zile binecuvântate, mai ales acum, primăvara, când totul renaște și începe un nou ciclu de viață.

Lumina de primăvară îmi încălzește sufletul și în jurul meu totul devine dintr-odată verde, ceea ce îmi dă putere pentru un an întreg, ca să împlinesc rostul gospodăriei mele. Nu m-am despărțit niciodată de locul natal, aici am învățat cum vine primă­va­ra și cum trebuie în­mulțită această bucurie a în­vierii a tot ceea ce este viu. Când totul este verde în jurul nostru și plin de flori, primă­vara pre­gătește sufletul omu­lui să se dezmorțească, să reîn­vie din toropeala iernii și a fri­gului. Corul păsărelelor acom­pa­nia­ză toate aceste transfor­mări, până seara târziu. Este o ade­vărată bucurie pentru mine să-mi beau cafeaua în grădi­nuța mea dragă, de unde nu aș mai pleca toată ziua.

2. Pentru mine, primăvara este anotimpul care mă ajută să-mi fac planuri. Poate că nu degeaba pe vre­muri se sărbătorea Anul Nou la 1 Martie. Renaș­te­rea naturii te face să fii op­timist și să proiectezi zilele viitoare cu mai mare avânt decât în restul anului. Îmi doresc să încep acest sezon cu dra­gos­te de frumos și binecuvântări de la Bunul Dum­ne­zeu. Primăvara să încolțească în sufletele noas­tre dragostea, iubirea, pacea, bucu­ria și cântecul de care ne este foarte dor. Iar săr­bătorile Paștelui, care sunt foarte aproape, să ne gă­sească cu ulițele pline de copii. Să vină veseli, așa cum veneau odată, să ne spună “Hristos a înviat!”

Reproduceri după picturi de ANGELA TOMASELLI