Rodica Culcer despre… „Și uite așa, profităm și noi de pe urma războiului”

– Două importante țări nordice, Finlanda și Suedia, au cerut să adere la Alianța Nord-Atlantică (NATO), sfidând amenințările Rusiei. Dar, așa cum în Uniunea Europeană, Ungaria se poziționează mereu contra curentului, integrarea Finlandei și Suediei în NATO se lovește de opoziția Turciei. Ce se ascunde în spatele ei? Un semn de susținere a Rusiei, sau dorința de a forța negocieri pe teme sensibile? Și ce ar însemna cooptarea celor două țări nordice pentru securitatea statelor NATO?

– Liderul turc Erdogan este considerat pe plan internațional un dictator amoral, pe care nu te poți ba­za, dar Turcia este membră NATO din 1952 și are o poziție geostrategică esențială pentru Alianță. To­tuși, după ce Erdogan s-a apropiat de Putin și a cum­părat un sistem anti-rachetă de la ruși, SUA a refuzat    să-i vândă avioane de luptă F-35. Iată, deci, un prim subiect de negociere. Al doilea subiect, potrivit unor surse diplomatice, este ridicarea embargoului impus de UE asupra livrărilor de arme către Turcia, în urma intervenției militare în Siria, din 2019. În plan po­litic, Turcia va cere probabil o condamnare oficia­lă a partidului kurd PKK și recunoașterea preocu­părilor Ankarei cu privire la „teroriștii” kurzi și „guleniști”, adică adepții unui puternic adversar politic al lui Er­dogan. Liderul turc a cerut de mai multe ori Suediei să-i predea pe refugiații politic din Turcia, dar, având în vedere regimul dictatorial al lui Erdogan, a fost re­fuzat. Azilanții kurzi sunt însă probabil doar un pretext pentru ca Erdogan să „joace tare” și să obțină de la occidentali bani și arme, care, altfel, i-ar fi refu­zate. Probabil că va obține ceva, pentru că altfel nu se explică asigurările date de UE și SUA că aderarea celor două țări nordice la NATO se va face rapid. De altfel, ar fi foarte important ca acest lucru să se întâmple, pentru că este vorba de două țări bogate, a căror contribuție la bugetul NATO se va simți. Toto­dată, Suedia este o putere militară și, împreună cu ce­lelalte țări membre NATO de la Marea Baltică, no­ile state membre vor bloca total ieșirea Rusiei din zo­nă și vor asigura flancul de nord-est al Alianței. Rusia va fi nevoită să desfășoare forțe militare de-a lungul graniței de 1300 de km cu Finlanda, ceea ce va reduce numărul de militari disponibili pentru războiul din Ucraina. Pe scurt, NATO nu poate rata această extindere și va negocia probabil prețul ei corect cu Ankara.       

– Comisia Europeană lucrează la un plan prin care să ajute Ucraina să își exporte importanta pro­ducție agricolă, în ciuda blocadei portuare impuse de Rusia, după începutul războiului. Zeci de mili­oane de oameni, mai ales din Orientul Mijlociu și Africa, sunt amenințați cu foametea în perioada ur­mătoare. Cum vor funcționa așa-numitele „cu­loa­re de solidaritate” și ce rol poate juca România în acest plan?

– În principiu, cerealele și uleiul de floarea-soa­relui produse de Ucraina vor trebui să ajungă la por­turile de la Marea Baltică, cu trenul sau cu camioa­nele. Pentru aceasta, pe de o parte, va trebui lărgit ac­­cesul, deocamdată limitat, al transportatorilor ucrai­­neni la sistemul rutier european, să fie sim­pli­ficate formalitățile vamale și să fie implicați mai mulți operatori europeni în transporturile de cereale. Altă cale de transport va fi cea feroviară, dar acolo operațiunile sunt complicate de diferența dintre ecartamentul șinelor de cale ferată din Ucraina față de cel european, ceea ce face ca încărcătura vagoa­nelor ucrainene să necesite un transfer anevoios, în vagoanele adecvate sistemului european. Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a pre­zentat o listă de reglementări tehnice, care vor trebui adoptate contra-cronometru, adică în maximum trei luni, pentru a se evita compromiterea livrărilor de cereale și ulei de floarea-soarelui și a elimina peri­colul foametei în Africa și Orientul Mijlociu. O foa­mete în aceste zone dependente de importuri ar provoca o invazie de refugiați care vor lua cu asalt Eu­ropa, la fel ca în 2015, fenomen pe care UE, împovărată deja de problemele economice generate de războiul declanșat de Putin, va dori să-l evite. România s-a implicat deja în preluarea livrărilor de cereale din Ucraina, în primul rând prin portul Constanța și prin portul dunărean Galați, dar efortul său este complicat de deteriorarea căilor ferate din port și de blocarea lor cu vagoane vechi și ruginite. 40 de milioane de euro au fost alocate deja eliberării și reabilitării acestor căi ferate, și rezultatele se văd. Cum se văd, din păcate, și consecințele neglijării transportului feroviar de către guvernele României din ultimele decenii. Și uite așa, forțați să ne reme­diem deficiențele, profităm și noi de pe urma răz­boiului!