OCTAVIAN MIHAI CISMAȘIU (directorul Liceului Agricol Geoagiu): „Lucrul cu pământul ne definește pe noi, ca neam”

După sperietura pandemiei și a războiului din Ucraina, criza economică la nivel mondial le bagă multor oameni frica în oase, iar panica, indusă grosolan pe mai toate ca­nalele media, atinge cu precădere populația urbană, dependentă de produsele comercializate în marile lanțuri alimentare. În orășelele mai mici și la țară, viața pare, însă, să-și continue cursul firesc, cei ce trăiesc aici știind că singurele lucruri pe care se pot baza, și în vremuri de pace, și în vremuri de război, sunt munca pământului și animalele din gospo­dărie. Disprețuită o vreme, agricultura crește, ia­răși, în rang. Dovadă: tot mai mulți tineri își în­dreaptă aten­ția spre învățământul agricol. Una din­tre ins­tituțiile de profil în domeniu este Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoa­giu, județul Hu­nedoara. Octav Mihai Cismașiu, directorul liceului, este un tânăr care știe că a lucra pă­mântul este cea mai sigură promi­siune de bine a României, iar utilizarea metodelor moderne de a face agricultură nu scade cu nimic respectul și dra­gostea față de natură.

„Suntem un liceu vocațional”

Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu a fost înființat în urmă cu 132 de ani, de către un conte maghiar, care avea nevoie de lu­crători bine pregătiți pentru a lucra pământurile ma­rilor latifundiari ai vremii, printre care se nu­măra și el. Na­ționalizată după Primul Război Mon­dial, uni­tatea de învățământ și-a păstrat profilul, pregătind specialiști în domeniul agricol, horticol și zoo­tehnic.

Octav Mihai Cismașiu a copilărit, la propriu, în ograda liceului, unde tatăl său a fost maistru, iar după ce și-a finalizat studiile superioare, a revenit acasă, angajându-se întâi ca tractorist. A continuat ca profesor suplinitor, titularizat ulterior la Catedra de biologie. Cinci ani a fost director-adjunct, iar din 2019, conduce liceul ca director.

„Dacă punem un angajat dintr-o multinațională versus un tractorist, nivelul salarial e cam același”

– De ce ar alege cineva un liceu cu profil agri­col, în vremuri ca cele de azi, când tehnologiile virtuale par să conducă lumea? Ca să nu mai vorbim de con­fortul oferit de un birou, în com­parație cu praful și noroa­iele de pe câmp…

– Noi avem 1022 elevi, din județele Hunedoara și Alba. Suntem un liceu aproape voca­țional, la noi vin cei care chiar își doresc să activeze în domeniu. Contează și natura omului și cât e de convins că face ceea ce-i place. Dacă faci doar că trebuie și nu-ți place, atunci nici o sumă de bani nu te satisface, nu com­pensează chinul de a lucra. Din fericire, agricul­tu­ra, lucrul cu pământul și cu animalele, este ceva ce ne definește pe noi, ca neam, de când ne știm. Fie­care am avut câte un petec de pământ pe care l-am lucrat, cu toții am crescut o găină, un porc, poate o vacă, niște oi sau capre. Iar în contextul actual, agri­­cul­tura este un domeniu de mare viitor: popu­lația globului e în creștere și va trebui hrănită cum­va, de mâncare e nevoie oricând. În plus, câști­gu­rile ac­tuale din domeniul agricol nu sunt chiar de ne­glijat. Dacă e să comparăm un angajat dintr-o multi­na­țio­­nală cu un tractorist, vom vedea că nivelul salarial e cam ace­­lași, cu avantaj net de par­tea tractoristului: sala­riul lui este de la 1300 de euro în sus, iar al unui lucrător pe com­bină, chiar de la 2500 de euro în sus. Tractorist e un termen gene­ric, căci la ce utilaje și tehnologie se folosesc azi în agri­cultură, îți trebuie studii serioase ca să te descurci.

– Câți dintre absolvenții liceului continuă să activeze în domeniu?

– Avem trei categorii de elevi: cei care se mul­țumesc cu studiile liceale, cei care vizează studii superioare și cei care vor doar să-și verifice și să-și certifice competențele profesionale. Aceștia din ur­mă au deja ferme ale părinților și, pentru acce­sarea de fonduri europene, au nevoie de studii de spe­cialitate. Avem și absolvenți care au făcut de drag liceul nostru, unul e tehnician veterinar, unul e șef de fermă, altul are o afacere cu găini, unul are vreo do­uă mii de oi, altul crește vaci din rasa Angus. Exemple sunt multe. Avem absolvenți care s-au îndreptat spre universități agricole de profil, la Cluj sau Timișoara, dar avem și foști elevi care sunt de mult timp asistenți universitari în facultățile de profil.

„Avem elevi fenomenali la liceu, cei mai mulți au animale în gospodărie, lucrează pământul alături de părinți”

– Care este baza materială a liceului? Văd că aveți o curte extrem de mare, văd culturi frumos aliniate, pomi fructiferi, solarii…

– Suntem niște norocoși, căci de-a lungul tim­pu­­lui, baza noastră ma­­­terială s-a îmbo­gă­țit și e bine pusă la punct. Când ai intrat în curtea liceu­lui, im­pac­tul vizual e impresio­nant: sunt 8,3 ha teren, pe care avem un parc dendrologic, o seră-în­mulțitor de ră­sa­duri certificate, o li­vadă de 1354 meri, cul­turi de lavandă, de trandafiri pentru dul­ceață și câ­teva soiuri de mentă. Separat, a­vem o fer­mă didactică zoo­teh­ni­că și mai lu­crăm aproape 40 ha teren – teren arabil, fâ­nețe, livadă de pruni etc. – în con­cesiune pe 49 de ani, terenuri care au fost ale liceului îna­inte de naționa­li­zare. Avem solarii, sală de sport, la­bo­ratoare și un inter­nat cu cantină, unde stau 160 de elevi. Tot la baza mate­ria­lă aș aminti o reuși­tă recentă a liceului: aceea de a administra fosta Stațiune de Cercetări Po­micole Geoagiu, unde s-au creat, în timp, 46 de so­iuri de nuci autohtoni. Sunt soiuri foarte produc­tive, pe care ne dorim să le revigo­răm. Stațiunea a avut o soartă nefericită după Re­vo­­luție și sperăm să reu­șim s-o dezvoltăm cu fonduri europene, să-i păs­trăm fondul genetic și să-l readucem în prim-plan.

– Cine lucrează toate aceste suprafețe de te­ren? Solariile, livada, în grija cui sunt?

– Toate sunt în grija noastră. Ar fi păcat, dacă le avem, să nu beneficiem la maximum de ele. Cadrele didactice, personalul nedidactic și cel auxi­liar, împreună cu elevii, cu toții punem osul la treabă și încercăm să-i învățăm pe copii frumosul – că asta e cartea de vizită a oricărei instituții șco­lare. Dar să nu vă imaginați că, odată intrați în școala noas­tră, elevilor li se pune în mână sapa! Aceasta e o mentalitate depășită. Intenția noastră e să le arătăm că agricultura poate fi și ceva fru­mos, ceva ce te încarcă cu energie pozitivă. Când mergi cu ei în câmp și le arăți culturile, trebuie să le insufli și dra­gul de a lucra. Avem elevi fenome­nali la liceu, cei mai mulți au animale în gospo­dărie, lucrează pă­mântul alături de părinți. La „Ziua Porților Des­chise” au adus de-acasă plă­cinte, pâine coaptă în cuptor, brânză, ouă, dul­cețuri, siro­puri. Ce-a fost acolo, o nebunie!

„Cei de la «Carrefour» au vândut prune din livada noastră”

– Roadele activității didactice, le valorificați în vreun fel?

– La legume, mergem mai mult pe cultura în so­larii, că sunt medii protejate și e mult mai sigur decât în câmp, unde ploaia mănează roșiile și dis­truge recolta. Din lavandă, mentă și trandafiri fa­cem sirop, din fructe, dulcețuri, merele devin suc, într-un spațiu ce urmează să fie autorizat de insti­tuțiile de specialitate, pentru a le putea înre­gistra ca produse montane și a le comercializa. De­ja o facem, la târgurile și ex­po­zițiile unde suntem in­vitați și unde se bucură, de fiecare dată, de aprecieri. Anul trecut am încheiat un con­tract cu cei de la „Carre­four”, în maga­zi­nele lor din ju­dețul Hune­doa­ra comercia­lizându-se, în se­zon, prune din livada noastră. Ne-au gă­sit pe rețelele so­ciale, unde ne-am dorit să fim cât se poate de vizibili. Așa au aflat de noi și multe persoane par­ticulare, care vin să-și cu­leagă singure fructele pe care le doresc, desigur, la un cost mai mic decât cel de pe piață. De asemenea, pot veni vara și toamna, în câmp, să vadă legumele noastre, știind exact, anul următor, ce răsaduri pot cumpăra de aici: exact același răsad pe care-l punem și noi în câmp, soiuri valoroase, din semințe certificate. Orice leu pe leu astfel câștigat înseamnă că ne pu­tem dezvolta ca instituție. Așa am achiziționat ma­șini de plantat și scos cartofi, semănătoare, mașini de ierbicidat și multe altele.

– Criza mondială, care deja a început, are și o componentă alimentară. În ce măsură agricul­tura românească poate fi un colac de salvare pentru noi?

– În mare măsură, deși este foarte greu, căci resimțim deja efectele crizei, prețurile crescând incredibil. Pentru noi, ca instituție școlară, e păcat că nu putem închide lanțul, de la producție până la valorificarea produselor, căci una e să vinzi să­mânța de floarea-soarelui, de exemplu, alta să vinzi uleiul, la fel zahărul sau orice altceva. Va trebui să avem mare grijă de culturi și re­col­te, ca să putem beneficia la maxi­mum de ce am produs. Sperăm într-un ma­na­gement superior solid și bine gân­dit, astfel încât să putem supra­viețui, din toate punctele de vedere.