
De când slăbitul a devenit o știință, problema lui stârnește dezbateri înverșunate, animate de opinii care se bat cap în cap. Grupul cel mai activ îl reprezintă adepții cinelor ușoare și luate devreme. Lor li se opun nutriționiștii francezi, care spun că seara se poate mânca orice… Ca întotdeauna, adevărul se află la mijloc.
Corpul nostru stochează grăsimi mai ales noaptea
Spre sfârșitul zilei, și mai ales noaptea, digestia arde mai puține calorii. Fără să punem la socoteală că noaptea nu ne mișcăm. Deci, cu cât cinăm mai târziu, cu atât nivelul grăsimilor și al zahărului din sânge rămâne ridicat. Asta nu înseamnă că trebuie suprimate toate glucidele (ele favorizează somnul), ci doar că trebuie să fie alese cele „bune”. Adică: orezul (cel integral), pastele (fierte al dente), pâinea graham sau pâinea prăjită (dar nu mai mult de două felii).
Lipsa de somn = kilograme în plus
Cu cât dormim mai puțin, cu atât secretăm mai puțină leptină, un hormon care taie foamea, și cu atât mai mult secretăm grelina, tot un hormon, dar care ne dă o foame de lup. Când nu dormim suficient, suntem mai obosiți, mai puțin activi, ardem mai puține calorii și deschidem mult mai des frigiderul.
Cina ideală
Se compune din:
* Legume crude sau fierte, preparate în salată, sau o supă de vegetale.
* Pâine integrală, sau cereale, sau câteva linguri de paste sau orez asezonate cu puțin sos de roșii.
* O porție de pește fiert sau la grătar, ouă fierte, șuncă slabă.
* Un iaurt sau brânză cu 3% grăsimi.
* Un fruct la alegere.
Alimente ce trebuie evitate
* Brânzeturile grase de orice fel (feta, cașcaval, brânză fermentată).
* Mezelurile.
* Mâncărurile gătite: tocane, umpluturi, tocături.
* Patiseriile (plăcinte, pizza, budinci).
Care este ora ideală pentru a cina?
Ora 18-19, după care nu se mai mănâncă nimic până a doua zi.