
Ceaiul de coajă de mandarină face parte din remediile asiatice tradiționale împotriva obezității. Este deosebit de eficient pentru cei care suferă din cauza kilogramelor în plus, dar mai ales pentru cei care au înregistrat o creștere bruscă a greutății. Coaja de mandarină este bogată în substanțe ce ajută metabolismul să crească.
Spălați bine mandarinele și îndepărtați coaja, având grijă să rămână partea albă pe ea. Se usucă la aer. Coaja va rămâne utilizabilă timp de mai multe luni, dacă se va păstra într-un recipient etanș, într-un loc răcoros și întunecat. Se poate găsi coajă de mandarină gata uscată în magazinele cu produse tradiționale asiatice.
Pregătirea ceaiului
Se pun 20 de grame de coji uscate și rupte de mandarine în 500 ml de apă care clocotește. Se stinge focul și se pune capac pe vas. Se lasă la infuzat o oră, apoi se strecoară. Rezultă un ceai aromat și parfumat, cu mare putere terapeutică. Se beau 2 – 3 căni de ceai cald pe zi. De asemenea, puteți adăuga coajă de mandarină uscată în ceai negru fierbinte sau în lapte fierbinte.