O minune a naturii – Mierea de Manuka

– A reușit dintotdeauna să impresioneze, datorită proprie­tăților ei curative ieșite din co­mun. Dar ce anume o face atât de specială, deose­bind-o de toa­te celelalte tipuri de miere? –

În anul 1769, temerarul explorator englez James Cook debarca pe țărmul Noii Zeelan­de. Pe când încerca să afle cât mai multe lucruri despre insula pe care tocmai o desco­perise, atenția i-a fost atrasă de un arbust cu rămurișul des, inflorescențe mari, albe sau roz, și frunze înguste, ca vârfurile de lance, folosite de indigeni la prepararea ceaiului. Marinarii europeni le-au urmat exemplul și au constatat că fiertura era nu numai plăcută la gust, dar și eficientă contra scorbutului. Așdar, fără a sta prea mult pe gânduri, Cook a ales pentru această plantă înrudită cu mirtul denumirea de „tea tree” (arbore de ceai). Băștinașii Maori o numeau Manuka. Arbustul poate crește și până la patru sau cinci metri, însă de obicei, îl întâlnim sub forma unor tufe puternic ramificate, ce rămân la înălțimea unui stat de om. În perioada de înflorire, care se întinde pe lunile de primăvară și vară, mergând uneori până în octombrie, este intens vizitat de albine. Din nectarul florilor lui, ele produc o miere cu totul aparte.

Mierea minune

Chiar și aspectul ei este unul caracteristic, deoarece vâscozitatea ridicată o face păstoasă și mai puțin transparentă. Colorată într-o nuanță de arămiu închis, ea are un gust aromat, cu o ușoară ten­tă amăruie. Triburile Maori îi cunoș­teau de mult puterea tămăduitoare și au între­buințat-o în mod tradi­țional, ca leac pentru felurite boli, dar abia în ultimele două decenii ale secolului tre­cut a devenit obiectul unor cercetări științi­fice apro­fundate, care i-au ates­tat, în sfârșit, excepționalele calități terapeu­tice. În 1981, dr. Peter Molan de la Uni­ver­sitatea Waikato (Hamil­ton, Noua Zee­landă) a dat publicității rezul­tatele expe­rimentelor sale, con­firmând faptul că mierea de Manuka are proprie­tăți antibacte­riene, antivirale, antifun­gice, antiinflamatorii și an­tioxidante. Tot­odată, specia­listul a introdus și un indice de măsurare a ac­țiunii anti­micro­bie­ne: UMF (Unique Ma­nuka Factor), ca­re per­mite evaluarea și clasi­fica­rea diferi­telor categorii de miere, în funcție de eficiența lor verificată în combaterea microorganismelor.

Un al doilea sistem de clasificare, utilizat în prezent, este cel bazat pe conținutul de metil­glio­xal (MGO), un compus organic responsabil pentru capacitatea antibacteriană a mierii. De exemplu, MGO 400 inscripționat pe ambalaj recomandă un produs cu acțiune puternică, iar indicele MGO 550 (sau mai mare) certifică o eficiență extrem de ridicată, la nivelul la care pot fi distruse chiar și bacterii multire­zistente la antibiotice, ca Staphylococcus au­reus. Admi­nistrată intern, mierea de Manuka ajută în răceli, dureri de gât, gingivite, afte, sinuzită, migrene, gastrită, reflux gastro­eso­fagian, colon iritabil, colesterol mărit, insomnie. Extern, se poate întrebuința la răni, arsuri, infec­ții și erupții cutanate, eczeme, herpes, ac­nee, înțepături de insecte, îmbătrânirea prema­tură a pielii, căderea părului, ciuperci ale un­ghiei, psoriazis.

Rețetă

Oximel pentru întărirea sistemului imunitar

Ingrediente: 250 g miere de Manuka (MGO 100+), 100 ml oțet de mere nefiltrat, 15 g Ghimbir, 15 g curcuma, 1/2 lă­mâie, 1/2 lingu­riță piper negru.

Mod de preparare:  Pu­neți mierea și oțetul de mere într-un borcan cu capac și amestecați-le bi­ne. Radeți fin Ghimbirul și curcuma, tăiați lămâia în felii și introduceți-le în borcan, alături de com­binația de miere și oțet. Așe­zați recipi­entul într-un loc răcoros pentru 14 zile, timp în care va trebui să-l agitați zilnic. La sfârșit, strecurați conținutul și păs­trați-l într-o sticlă cu­rată. Se consumă diluat în apă rece (cam o lin­gură de oxi­mel la un pahar cu apă).

(Mierea de Manuka se găsește în farmacii și ma­gazine naturiste.)