Un bilanț pentru „sărbători”

Ca să nu-i întristeze pe români înainte de Paști, pre­ședintele Iohannis și premierul Ciucă au decla­rat, aproape într-un glas, că deficitul prezumat de douăzeci de miliarde de roni din bugetul statului nu este chiar atât de mare, iar acoperirea lui nu va afecta echilibrul social al țării. Ba, și mai mult, nu vor fi nici tăieri de salarii și disponibilizări în sec­torul de stat, nu vor fi nici creșteri de taxe și im­po­zite. Este de-ajuns dacă ministerele, agențiile și alte instanțe administrative or să taie din cheltuielile inu­tile pentru ca „gaura” din buget să fie umplută. În rest, economia „duduie”, programele de investiții sunt „în grafic”, iar „stabilitatea” – atât de necesară în aceste vremuri tulburi, mai sigură ca niciodată. Da­că este adevărat ce au spus, oare de ce au simțit ne­­voia cei doi fruntași ai țării să iasă pe scena publică pentru liniștirea populației? Ce anume i-a îm­pins să amestece sărbătoarea cu politica? Adevă­rul e trist. În realitate, România este foarte aproape să plonjeze într-o criză economică gravă (conexă cu cea a economiei mondiale), cu consecințe sociale dure pentru majoritatea cetățenilor ei. Guvernul „stabilității” nu a reușit să atingă niciunul dintre obiec­tivele de dezvoltare a țării, începând de la mo­der­nizarea infrastructurii și terminând cu creșterea calității vieții românilor. Nu a absorbit eficient nici fondurile europene, acordate prin PNRR. Nu a reformat justiția la nivelul cerințelor funcționării ei în­tr-o societate civilizată și democratică; nu a spriji­nit întreprinzătorii privați, care alcătuiesc nucleul activ al aducătorilor de venituri pentru buget; a continuat să îndatoreze statul cu împrumuturi „scum­pe”,    ce vor greva nu numai prezentul, ci și vii­to­rul ță­rii.

Cum s-a ajuns aici? Principala „sursă” a stag­nării României este atitudinea politicienilor față de stat. Majoritatea membrilor clasei politice concep statul drept instrumentul salvgardării unor interese particulare și de grup. Partidele îl utilizează pentru satisfacerea clientelei lor. Din această perspectivă, administrația de stat a fost transformată într-o sursă de beneficii pentru susținătorii unui partid sau altuia, indiferent de competențele lor profesionale, deve­nind principala formă de răsplătire a fidelității lor. În România s-a format, astfel, o castă birocratică uriașă, parazitară și neproductivă. Cu peste un mi­lion și jumătate de „lucrători” în aparatul de stat, România este una dintre cele mai birocratizate țări din Europa. Clasa politică este unitară în apărarea intereselor acestei caste, pentru că ea constituie cea mai sigură plajă electorală, birocrația votând întot­deauna cu „stăpânirea”. Forțând formarea unei ali­anțe a celor două mari partide, PSD-ul și PNL-ul, opuse în principiu doctrinal și programatic, pre­șe­dintele Iohannis a dat semnalul armonizării, pe sea­ma administrației de stat, a intereselor clien­te­lelor lor. PNL-ul a renunțat la vocația lui reformistă, ac­ceptând (sub direcția PSD-ului) să renunțe la spriji­nirea întreprinzătorilor individuali (aducătorii de profit impozitabil prin muncă productivă) în favoa­rea înregimentării sprijinitorilor săi fideli din rân­du­rile „funcționarilor de stat”, ale birocraților ne­pro­ductivi. În loc să scadă, în ciuda tuturor sem­na­lelor de alarmă că resursele bugetului se epui­zea­ză, nu­mărul acestora a crescut. În locul „înghețării” or­ganigramei administrative (și a eficientizării ei pe criterii profesionale), PSD-ul, urmat în siaj de PNL, a „îmbogățit-o” cu noi secretariate de stat, agenții și direcții, care se încurcă reciproc, se suprapun în­tr-un haos iresponsabil și stagnant. Nu mai scriu de corupția generalizată pe toate palierele acestui „sis­tem”, între grupurile care îl alcătuiesc existând o con­curență acerbă pentru „accesul la resurse”. Coa­liția „stabilității” a blocat România în mâinile unei caste care își apără privilegiile cu toate mijloacele.

Declarațiile d-nilor Iohannis și Ciucă (susținute discret de Marcel Ciolacu, liderul PSD) au un vădit ca­racter electoral și sunt, concomitent, și o stratage­mă politică. Dar deficitul real (marcat deocamdată de lipsa celor douăzeci de miliarde de roni) nu poate fi stopat fără reducerea aparatului birocratic și „în­ghe­țarea” salariilor sau fără creșterea taxelor și im­po­zitelor pentru populație. Preluând șefia ad­mi­nis­trației, PSD-ul ar putea susține că este „obligat” la aceste măsuri ca urmare a politicilor greșite ale PNL-ului. Ce le mai rămâne de făcut, în această situație, li­beralilor? În pierdere de viteză electorală, PNL-ul trebuie să se rupă de „stabilitate” sau, pur și simplu, să se lase remorcat cu totul de PSD. Tea­mă îmi este pentru viitorul țării că, dedulciți deja la „binefacerile administrației”, liberalii vor alege ul­tima variantă. Nu vreau să presupun ce va în­semna asta pentru ei, ca partid.