ROMÂNI CARE AU REUȘIT
„Și în România se poate dezvolta o afacere, dacă ești dispus să muncești”

Odată cu ritmul tot mai rapid al vieții de zi cu zi a crescut și tendința de a ronțăi mereu câte ceva, lăsându-ne înșelați de falsa senzație de foame provocată de stres, dar și de iluzia că, renunțând la mâncarea gătită, evităm acumularea kilogramelor în plus. Acestei tendințe i-au răspuns rapid cei care activează în industria alimentară, iar rafturile magazinelor s-au umplut de oferte dintre cele mai variate, de la chipsuri și snacks-uri, până la sticks-uri și pufuleți, cu arome care acoperă, între sărat și dulce, toată gama dorințelor consumatorilor. Două românce, prietene vechi, Eliza Obreja și Eda Dragnea s-au hotărât să intre și ele în joc și să devină antreprenoare. O decizie dublată de constatarea că pe piața românească lipsesc produse sănătoase de „ronțăit”. Așa s-a născut Econatur, o afacere de succes încă în primul an de la lansare.
Rețetele bunicii

„Într-un concediu, pe care l-am petrecut împreună tot căutând să le cumpărăm copiilor noștri „ronțăieli” sănătoase, nu am găsit nimic. Povestind, ne-am dat seama că amândouă aveam, pe undeva, rețetele bunicilor noastre de sărățele, de biscuiți și de turtă dulce, bunătăți fără adaosuri artificiale, care ne-au încântat copilăria. De ce să nu-i bucurăm și pe alții cu ele, ne-am zis?”, spune Eliza Obreja.
Primele produse sub marca Econatur au fost biscuiții și sărățelele artizanale, pe care le-au preparat fără zahăr, e-uri, coloranți și aditivi, și cu adaos redus de grăsimi și de sare. Și ca să fie în pas cu trendul alimentar, produsele sunt vegane.
– Să intri pe o piață supra-aglomerată, cu fel de fel de „ispite” alimentare, bănuiesc că nu e foarte ușor. Ce a fost cel mai greu în demararea afacerii dvs.?
– Cel mai greu aspect al afacerii a fost să-i învățăm rețeta, ce înseamnă fiecare parte a bussines-ului: am învățat contabilitate, legislație fiscală și de protecția mediului, achiziții, desfacere și multe altele. Din capul locului l-am exclus pe „Nu se poate”, înlocuindu-l cu „Trebuie să se poată! Dacă încercăm, vom reuși!”. Orice situații neprevăzute apar, învățăm să le rezolvăm din mers. Încă de la început, ne-am implicat total, în absolut fiecare proces: de la etichetele produselor, la studiile de piață, de la achiziții la promovare, negocieri cu clienții, vânzări, facturare, livrări etc. Întreg bussines-ul EcoNatur este rezultatul muncii noastre: suntem două femei implicate sută la sută în ceea ce fac.
– Există și un anume „stil de viață” care face parte din afacere?
– Da. Percepția generală este că angajatul este cel care muncește, iar antreprenorul este cel care coordonează, în rest, stă și supervizează. Nu este așa. Noi nu privim de sus pe nimeni, ne adaptăm la situații, suntem pro-angajat, suntem colegi, suntem… oameni. Muncim foarte mult, în unele zile, de la șase dimineața la zece seara, atât muncă intelectuală, cât și muncă fizică. Mulți ne-au spus că ne-am ales un bussines de bărbat, pentru că implică multă muncă fizică. Au dreptate, dar atunci când vrei să faci ceva și îți place ce faci, când vezi rezultatele venind, nu mai contează.
Punguța cu bunătăți
În punguțele transparente din celofan se lăfăie tot felul de bunătăți: nuci caju și pecan, stafide, fulgi de cereale, arahide și alune de pădure, fistic, migdale, mei, bulgur, năut, linte, fructe uscate și multe altele. Etichetate simplu, în culori discrete, produsele Econatur sunt „la vedere”, fără a se ascunde în spatele unor ambalaje frumos colorate, cu conținut mincinos. Iar sărățelele, biscuiții și turta dulce, îmbunătățite cu arome dintre cele mai diverse, au cu adevărat gustul ce ne amintește de copilărie și de bucătăria bunicii, în care mirosea întotdeauna a rai.
– Ce înseamnă, raportat la produsele dvs., cuvântul „artizanal”?
– Am încercat să recreăm rețete foarte vechi, folosind, ca odinioară, ingrediente simple, naturale, cum ar fi făina integrală de grâu și de ovăz. Lucrăm cu foarte mulți producători și furnizori din România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Turcia, Italia, și chiar dacă este dificil, achiziționăm de la fiecare doar produsele care respectă cerințele noastre. Cele două condiții esențiale pe care trebuie să le îndeplinească furnizorii noștri sunt calitatea și prețul.
Produsele EcoNatur sunt realizate handmade, nu conțin lactoză, e-uri, arome, au conținut redus de zahăr sau chiar deloc și un adaos redus de grăsimi și sare, fiind astfel potrivite copiilor și persoanelor cu tendințe de îngrășare, dar și în curele de slăbire.
– E greu să scoți pe piață un produs „curat”, într-o lume plină de „fake”-uri și înlocuitori?
– Cel mai greu este să diferențiezi un produs realmente bun și curat, de restul produselor, promovate ca fiind sănătoase, adică „fără adaosuri și conservanți”, dar cu termen de valabilitate de 24 luni, de exemplu! Sau de cele „fără zahăr”, dar cu izomalț, maltitol sau cine știe ce alți înlocuitori nocivi. Trebuie să ne informăm permanent, dar și să învățăm să gândim și să cernem multitudinea de informații înșelătoare. Noi, când am ieșit pe piață, ne-am asumat sau, mai bine zis, ne-am nișat produsele artizanale, cu un termen de valabilitate de șase luni. Am refuzat să folosim ingrediente care să mărească această perioadă, la fel cum am refuzat să adăugăm mai multe grăsimi pentru ca biscuiții să fie mai moi.
– De unde pot cumpăra cei interesați produsele dvs.?
– Direct din magazinele naturiste, iar online, produsele EcoNatur pot fi achiziționate de pe site-ul nostru, econatur.ro, dar și de pe site-uri renumite pentru comercializarea produselor sănătoase.
– Aveți piață de desfacere doar în România sau și în străinătate?
– În momentul de față, comercializăm produsele noastre doar în România. Piața autohtonă este în creștere, noi suntem doar la început, considerăm că mai avem mult până să putem spune că „trebuie” să trecem la pasul următor, la extinderea afacerii în afară granițelor. Deocamdată, ne bucurăm că și în România se poate dezvolta o afacere, dacă vrei și ești dispus să muncești.
Emoții în pandemie

Eliza Obreja e timișoreancă, Eda Dragnea e din București. Asta nu le împiedică să conducă împreună afacerea și consideră că e foarte important faptul că se completează perfect, ca experiență și cunoștințe: Eliza e specializată pe marketing, iar Eda pe vânzări. În afacere, și-au investit banii personali, au început cu 10.000 lei. „Greu de crezut, dar acesta este adevărul. Am luat bănuț cu bănuț și am reinvestit tot profitul pentru a crește bussines-ul treptat. Nu am vrut să ne aruncăm de la început în mai mult decât știam că putem face la momentul respectiv. Toată creșterea noastră este organică și controlată”, spune Eda.
Inițial, au început cu un depozit în București, care a crescut ca suprafață odată cu afacerea. Anul trecut, au deschis un nou punct de lucru lângă Timișoara, unde există o linie de ambalare și încă un depozit.
– Ați avut momente în care să vă fi dorit să renunțați?
– Surprinzător, dar nu. În martie 2020, la doar două luni de când ieșisem pe piață, pandemia Covid ne-a dat emoții mari. Nu știam ce însemna management pe timp de criză, toți clienții erau speriați, nimeni nu știa cât o să dureze, cum o să decurgă acea pandemie sau ce consecințe va avea asupra pieței. Cu multă răbdare, am trecut și peste asta, produsele se vindeau, cererea creștea constant, feedback-ul era pozitiv și, încetul cu încetul, din 10 produse am făcut 15, apoi din 15 am făcut 40, acum avem deja 98 și încă 20 în dezvoltare.
– Care vă sunt bucuriile și insatisfacțiile, ca antreprenori în România?
– Bucuriile sunt personale, adică ne bucurăm de fiecare dată când cineva apreciază dorința noastră de a aduce pe piața din România produse de calitate, la prețuri corecte și, în același timp, când povestim cu clienții noștri despre produsele și bussines-ul nostru. Nemulțumirile noastre principale sunt legile și procedurile legale din România, dar acesta e un subiect pe care nu are rost să îl dezbatem. Le luăm pe toate ca atare și mergem înainte.