• Celebritatea locului i se datorează lui Mihail Sadoveanu, care venea să vâneze în pădurile de la poalele Munților Șureanu, însoțit de alți scriitori. În toamna asta, pe Valea Frumoasei au poposit pictori, participanți la prima ediție a Taberei internaționale de acuarelă și pastel •

Ce poate fi mai provocator decât întâlnirea dintre pictorul suprem, Natura, și câțiva artiști plastici consacrați? A cui trusă de culori e mai bogată? A cui pensulă e mai fină? În mâna cui a pus Dumnezeu mai mult har? Am vrut să văd, să pun întrebări și să aflu răspunsuri, mai ales că nu trăisem niciodată până acum o astfel de experiență. Am profitat, așadar, de invitația Asociației „Avram Iancu 1848” din Alba Iulia de a participa la prima ediție a taberei de pictură de pe Valea Frumoasei.
Atelierul din natură
„Aici, la vreme de toamnă, soarele nu zăbovește mai mult de-un ceas, poate două, dacă aveți noroc. Bucurați-vă, până nu se-ascunde ziua după deal!”, îmi spusese doamna zâmbitoare de la recepție. Încep cu bucuria asta. Pe cărarea ce duce în pădure, miroase a pământ ud, a ciuperci, a frunze galbene strivite sub pași. Miroase a apă curată, cea a pârâului din apropiere, al cărei susur dă clipelor forma unui cântec fără de sfârșit.
Prin pereții de sticlă ai sălii de evenimente a Complexului Turistic „Perla Mărtiniei” din localitatea Șugag, gazdă a taberei, lumina pătrunde oarecum cu zgârcenie. Cu toate acestea, șapte umbre mișcătoare au cules-o deja și, fragmentată în culori, în nuanțe și umbre, o așează pe colile albe, după ce-au muiat-o cu măsură într-un strop de apă. Sunt șapte artiști plastici, sub pensula cărora lumina devine peisaj, devine artă și emoție.

„Acuarela e o provocare, are ceva special și nu oricine poate lucra în această tehnică, pentru că e una grea, dar și foarte frumoasă, care nouă, artiștilor, ne dă o libertate aparte, o fantastică posibilitate de exprimare. Chiar dacă nu pare, acuarela e 90 la sută gândire și zece la sută surpriză, merge cumva de la sine, nu ai cum să revii și să corectezi, dacă ai greșit”, spune arhitectul și artistul plastic bucureștean Mircea Corcodel. „Când te apuci de lucru, trebuie să ai foarte clar în minte care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi. Poate de aceea tehnica acuarelei a și fost mult timp marginalizată și se organizează mai rar tabere de acest gen”.
Curatorul acestei tabere este pictorul Eugen Măcinic, cel care a și avut ideea organizării ei. Este unul dintre cei mai apreciați acuareliști români ai momentului, membru al Societății de Acuarelă din Birmingham (Marea Britanie). „Mă simt în elementul meu lucrând în acuarelă, am aprofundat mult tehnica asta în ultimii ani, la fel și pastelul. Secretul, dacă-ar fi să-l numesc așa, e ca atunci când vine muza să lași totul baltă și să lucrezi. Acuarela e ceva spontan, aproape instinctiv, trebuie să lucrezi doar când ai inspirație. Aici, pe Valea Frumoasei, am avut ocazia să lucrăm mult în plein-air, deși puțini artiști mai fac asta. A lucra în natură îți dă o energie aparte, te transpui, te contopești cu propriul tablou, te rupi de orice altceva, pentru că natura e cel mai bun atelier și cel mai bun profesor, e vie și adevărată, așa cum ar trebui să fie și emoția pe care o transmitem prin lucrările noastre”.
Din Basarabia, pe Valea Frumoasei

Soții Olga și Gheorghii Diaconu sunt artiști plastici și lectori universitari la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și spun că orice prilej de a cunoaște România e pentru ei o bucurie. Fac imprudența să-i întreb ce anume i-a făcut să străbată două țări ca să participe la această tabără. Gheorghii mă corectează elegant: „De ce două țări? E una singură, ruptă în două!”. În drumurile lor prin România, n-au ajuns niciodată mai departe de Sibiu, iar acum, drumul până pe Valea Frumoasei, în județul Alba, li s-a părut un drum prin povești. „E o zonă parcă ireală, nu ne-am fi gândit că mai sunt oameni care să trăiască atât de departe de lume. Iar peisajele pe care le-am văzut, cu păduri, cu stânci, cu case tradiționale, plus vremea asta însorită și inegalabilele nuanțe ale toamnei au făcut să credem că ne plimbăm prin rai”, spune Gheorghii.
– Republica Moldova este apreciată la cel mai înalt nivel pentru școlile ei de artă. Există un secret al valorii?
– La noi, în Republica Moldova, artiștii se formează de la șase-șapte ani și până la nivel doctoral. Poate fi talent cu carul, dacă 99 la sută nu e muncă, n-ai făcut nimic. Profesorii, deși sunt foarte bine pregătiți, la înalt nivel, nu au orgolii de-a ține pentru sine secretele meseriei. Și noi suntem dascăli și știm că ce ne-a dat nouă Dumnezeu trebuie să dăm mai departe. Ne bucură mult ceea ce facem și poate de aceea, atât cât avem e exact cât trebuie ca să ne simțim oameni fericiți.
Vladimir Ivanovici e, la rândul său, și arhitect, și artist plastic. A studiat la Academia de artă Sankt Petersburg și, deși ar fi avut posibilitatea să trăiască și să creeze oriunde în lume, a ales România.
– De ce?
– În România, pictura îți oferă o libertate de interpretare. În străinătate, ești între personalități, iar ca să fii la nivelul lor, automat începi să lucrezi mai tehnic. E un fel de concurență tehnică, mai degrabă, pe când aici, în România, zona poetică e mult mai dezvoltată, poți să-ți lași sufletul să cânte. Aș fi putut rămâne în străinătate, dar, pentru pictori, România este o țară foarte frumoasă, în orice direcție găsești elemente interesante de interpretat, și ele te îndeamnă să folosești tehnici mai libere. Artistic vorbind, în România poți să respiri cu adevărat.
„Am găsit cufărul cu comori”

Azi, participanții la tabără au lucrat în aer liber, în „plein-air”, cum se spune în limbajul de specialitate. Unul a strâns albastrul cerului și l-a revărsat, cu generozitate, în tablou, pe altul l-a impresionat lumina soarelui îmbrățișând pădurea, până și râul pare să se audă susurând într-o altă lucrare. Chiar dacă lumea exterioară e aceeași pentru toți, cea interioară e cea care face diferența și care dă tot alt și alt chip artistic aceleiași imagini.
Când soarele a început să se lase în jos pe cer, și pe Valea Frumoasei a început să coboare frigul pădurii, a venit vremea poveștilor. Am profitat de răgaz ca să pun o întrebare lămuritoare:
ANCHETĂ
– De ce e nevoie de tabere de pictură în viața unui artist consacrat?

Olga și Gheorghii Diaconu, Chișinău: „În grupuri restrânse, în astfel de tabere, găsești un reper, poți să vezi nivelul la care te afli, îl poți înțelege mai bine”.
Vladimir Ivanovici, București: „Am fost în multe tabere, dar aici am întâlnit oameni de foarte mare calitate, am găsit cufărul cu comori, asta e senzația. Organizatorii au generat o atmosferă foarte caldă, au fost zile luminoase, blânde, s-a lucrat cu drag. Zona e foarte bogată în elemente care pentru noi, pictorii, sunt foarte valoroase, ne-am aruncat cu foame asupra lor, iar asta se vede în toate lucrările realizate. Sunt sigur că ne vom reîntoarce, mai sunt multe de văzut și trăit aici”.
Grigore Carată, Tulcea: „Am venit cu bucurie în suflet, pentru că n-am avut ocazia niciodată să vizitez această zonă. Am cunoscut oameni deosebiți, locuri speciale, iar astfel de tabere sunt utile pentru a mai învăța câte ceva unii de la alții, a încerca să înțelegem cam care e nivelul unde se află fiecare dintre noi. În locurile superbe de pe Valea Frumoasei ne-am încărcat cu toții cu o stare de bine, e o zonă pe care o recomand tuturor”.
Corina Preda-Perianu, București: „Am fost foarte răsfățați, organizatorii ne-au facilitat drumețiile în locuri mirifice, în care nu visam să ajungem vreodată, locuri de rai, cum vezi doar la televizor. Gazda noastră, domnul Constantin Inel, ne-a dat informații istorice, geografice, am învățat foarte multe. A fost foarte instructiv, mai ales că am avut ocazia să lucrăm și în plein-air. M-aș simți onorată ca lucrările realizate aici să se concretizeze într-o expoziție. Timpul a trecut prea repede, a fost minunat, fără cusur, sperăm că și organizatorii sunt mulțumiți de lucrările pe care le lăsăm în urma acestei tabere”.
Mircea Corcodel, București: „Dialogul permanent dintre noi, ca artiști, e oricând benefic, pentru că schimbăm idei și sentimente și reușim să transpunem, în esență, un sentiment personal, care ne dă o trăire specială. E o energie aparte aici și, ca artiști, ne-am bucurat s-o simțim și s-o transmitem aproape instantaneu prin ceea ce am făcut. Tot ceea ce vedem filtrăm prin propriile noastre emoții”.
Oliv Mircea, critic de artă: „Timpul petrecut împreună, acesta e secretul unei tabere de artă, despre asta e vorba, de fapt. Pentru că acest «împreună» înseamnă un nivel foarte înalt. Se schimbă idei, se mărturisesc experiențe și, în esență, cam așa se formează fenomene, mișcări artistice sau chiar școli de artă”.
Cinci ani și-un singur măr roșu

În ultima zi a taberei, artiștii au fost invitați să interacționeze cu copiii în cadrul unui atelier de creație dedicat lor. La ora începerii atelierului, s-au prezentat aproape 30, unul mai dornic ca altul să învețe lucruri noi de la artiști profesioniști. Iar surprizele le-au depășit tuturor așteptările.
„Acești copii s-au înscris de bună voie la atelier, nu i-a forțat nimeni, n-a fost nimic obligatoriu. Unii au venit cu părinții, alții cu profesorii, dar au venit din pasiune, iar asta s-a văzut în lucrările realizate. Deși li se pregătise pe fiecare masă câte o natură statică, cu fructe și frunze de toamnă, o fetiță de doar cinci ani a pictat un singur măr roșu, în zeci de exemplare, umplând foaia de desen cu o candoare și o dăruire dezarmante”, spune Constantin Inel.
*
Pe Valea Frumoasei, în miez de Octombrie, ziua s-a ascuns destul de repede după deal. Înserarea miroase a toamnă. Înmuiată ușor într-un strop de apă, așa cum îi stă bine unei acuarele.
Constantin Inel, organizatorul evenimentului
„A fost fascinant ce am văzut. Ceva de suflet”
– Asociația pe care o conduceți se numește „Avram Iancu 1848”. Ce v-a îndemnat să asociați istoria cu pictura?

– Ideea unui centru de excelență în artă a pornit de la Eugen Măcinic, un acuarelist de marcă din Sebeș, Alba. Este un segment de care nu se prea ocupă instituțiile statului. Am ales Valea Frumoasei, zona Sebeș, pe care el o cunoaște foarte bine. Intenționăm ca, în timp, să ducem tabăra în toate zonele etno-culturale ale județului Alba, în Apuseni, în zona Trascău și a Târnavelor. Proiectul nostru continuă și ne-am propus să valorificăm artistic întreg peisajul cultural și antropic al județului nostru.
– Există și un câștig personal după această tabără?
– Am organizat foarte multe expoziții, ca membru în echipa de conducere a unei instituții muzeale. Dar nu am participat niciodată direct la faza de „execuție”, să văd cum se documentează artiștii. Două zile din cele opt am umblat cu ei pe teren, în Sebeș, în Alba, prin locuri minunate de pe Valea Frumoasei și Valea Sebeșului. Pentru mine, a fost o experiență extraordinară să-i văd cum se documentează și cum lucrează acuarela în aer liber, acolo unde se surprinde orice transparență a luminii. A fost fascinant ce am văzut, ceva de suflet.