Farm. primar Ion Bobaru – Farmacia „Faltis”, Brăila, În slujba brăilenilor și nu numai din 1897, Tel. 0239/61.59.31, 0749/04.26.61, e-mail: [email protected]
Dintre toate bolile cardiovasculare, fibrilația atrială paroxistică are simptomele cele mai devastatoare pe care le percepe omul bolnav. Aceste simptome sunt: palpitații dezagreabile, disconfort toracic, vertij, amețeli și senzația de lipsă de aer. Ritmul inimii este intermitent, rapid și neregulat. Tratamentul alopat este de neînlocuit. Este riscant a se renunța în totalitate la medicația prescrisă de mediciul curant cardiolog. Tratamentele naturiste se pot folosi doar ca terapii complementare, alături de medicația clasică.
În acest sens, vă recomand câteva plante de maximă eficiență: Lăcrămioarele, Păducelul, Talpa-gâștei și Saschiul.
* Lăcrămioarele (Convallaria majalis): Se folosesc părțile aeriene ale plantei (frunze, tulpini și flori), recoltate înainte de înflorirea completă a florilor. Acţiunea principală a preparatelor obținute din Lăcrămioare este aceea de tonic cardiac și de optimizare a ritmului cardiac, datorită glicozidului cardiotonic convalarina. Sfârșitul lunii Aprilie și începutul lunii Mai este perioada optimă de recoltare a lăcrămioarelor.
Tinctura este singura formă farmaceutică obținută din Lăcrămioare, recomandată a fi folosită în bolile inimii. E bine ca tinctura de lăcrămioare să fie preparată în laboratorul unei farmacii, iar înainte de a fi administrată, este necesar să cereţi și sfatul medicului sau al farmacistului. (Farmacia Faltis prepară și are pe stoc tinctură de lăcrămioare.)
Se administrează câte 10 picături pe zi, 5 zile pe săptămână, cu 2 zile pauză, după care se reia tratamentul.
* Păducelul (Crataegus monogyna): În scopuri terapeutice, se pot folosi frunzele, florile, dar fructele sunt cele mai bogate în principii active, deci și cele mai indicate. Preparatele din Păducel reglează aritmiile din fibrilația atrială paroxistică și tratează afecţiunile cardiace care apar pe fond nervos.
Pulbere: Se ia câte un vârf de cuţit de pulbere, de două ori pe zi, amestecată cu puțină miere sau suc de fructe.
Decoct: Se bea câte o ceaşcă de ceai, de două ori pe zi.
Tinctură: Se iau câte 30 de picături, de două ori pe zi.
Vin terapeutic: Se iau două linguri de vin pe zi – după masă.
* Talpa-gâștei (Leonurus cardiaca): Se folosesc părţile înflorite ale plantei, care au efect de regularizare asupra ritmului cardiac.
Infuzia: se beau câte două căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de două ori pe zi, adăugate în puțină apă.
Vin: se administrează câte o lingură de vin, de două ori pe zi, după masă.
* Saschiul (Vinca minor): Se folosesc părţile aeriene ale plantei, care conţin substanțele răspunzătoare de virtuţile terapeutice pentru combaterea afecţiunilor aparatului cardio-vascular.
Infuzia: se beau câte două căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de două ori pe zi, adăugate în puțină apă.
Vin: se administrează o lingură de vin, de două ori pe zi, după masă.
Nota farmaciei:
Plantele medicinale menționate pot fi comandate la Farmacia Faltis, atât sub formă de ceaiuri, cât și ca tinctură sau vin terapeutic. Ele se pot folosi fie separat, fie combinate.
Important: Farmacia Faltis prepară pentru fibrilația atrială paroxistică un amestec de tinctură de Lăcrămioare, Păducel, Talpa-gâștei și Saschiu. Produsele pot fi comandate la telefon sau prin e-mail. Sunt necesare: nume, prenume, adresă și număr de telefon. Livrarea se face prin Fan Courier/ Poșta Română, cu plata ramburs la primirea coletului.
„Sufăr de ulcer duodenal cu nișă” (Răspuns pentru VLAD, F. AS nr. 1513)
Principalul simptom pentru ulcer duodenal este durerea. Ea este adesea localizată în epigastru (popular, „capul pieptului”). Durerea se manifestă ca o arsură, senzaţie de roadere sau de foame. Nișa apare atunci când ulcerul este tratat târziu sau insuficient.
În anul 1982, doi cercetători australieni au descoperit cauza principală care declanșează ulcerul, și anume infecţia cu bacteria Helicobacter pylori. Pentru această descoperire, au luat în anul 2005 premiul Nobel pentru medicină.
Schema de tratament universală pentru eradicarea acestei bacterii (deci și a ulcerului), este formată din două antibiotice (metronidazol și claritromicină) și un inhibitor al pompei de protoni (omeprazolul). Pe lângă această schemă clasică de tratament care trebuie prescrisă de medicii curanți, vă propun ca terapie complementară câteva soluții naturiste: Varza, Obligeana, Lemnul-dulce, Iedera, Salcâmul, Gălbenelele. Ele se pot folosi singure sau în diverse combinații.
* Varza (Brasica oleraceea var. capitata) – pe lângă folosirea ei ca aliment, varza are și calități terapeutice recunoscute încă din antichitate. Varza conține un principiu antiulceros, vitamina U, care calmează durerile date de ulcerul gastric și duodenal.
Se bea sucul proaspăt de Varză, câte 300 ml/zi, divizat în 3 reprize – dimineaţă, prânz şi seară.
* Obligeana – se folosesc rădăcinile (Rhizoma calami), care conţin azaronă, vitamina B1, calamol, calamen şi săruri minerale.
Pulberea: se administrează 1/2 linguriţă, de 3 ori pe zi.
Decoctul: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, adăugate într-o ceașcă de ceai.
Vinul: se administrează două linguri pe zi, după mesele principale.
* Lemnul-dulce – se folosesc rădăcinile (Radix liquiritiae), unde principiile active sunt acidul gliciretic şi glicirizina.
Pulberea: se administrează 1/2 linguriţă, de trei ori pe zi.
Decoctul: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, puse în apă.
Vinul: se administrează câte o lingură de vin, de două ori pe zi, după mesele principale.
* Salcâmul – se folosesc florile (Flores acaciae), bogate în robinină şi acaciină.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, adăugate într-o ceașcă de ceai.
Vinul: se administrează câte două linguri pe zi, după masă.
* Iedera – materia primă pentru obţinerea de preparate farmaceutice sunt frunzele tinere (Folium hedera helicis). Conține: saponozide, rutozid, acid clorogenic și cafeic, scopolină, derivați terpenici.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, adăugate în puţină apă.
Vinul: se administrează câte două linguri pe zi, după masă.
* Gălbenelele – se utilizează florile (Flores calendulae), bogate în saponozide, carotinoide, flavonozide, mucilagii, tanin.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, adăugate în puțină apă.
Vinul: se administrează câte o lingură de vin, de trei ori pe zi, după masă.
O parte dintre plantele indicate le puteți procura din farmacia noastră (Lemn-dulce, Iederă), iar pe altele le puteți procura din magazinele cu produse naturiste (Obligeana).Varza o puteți cumpăra din piață.
(Dacă sunteți interesat de preparatele noastre, le puteți comanda la telefon sau prin e-mail.)
„Mă dor degetele de la picioare și le simt amorțite” (Răspuns pentru CORNEL G. – București, F. AS nr. 1507)
Cauzele care vă provoacă dureri și amorțeli ale degetelor de la labele picioarelor pot fi de natură neurologică sau din pricina unor boli inflamatorii (reumatism, gută). Dacă aceste amorțeli sunt de natură neurologică, tratamentele naturiste au o eficiență modestă. Medicația clasică recomandată de medici este cea mai indicată. Dacă simptomele pe care le descrieți sunt de natură inflamatorie, vă sfătuiesc să luați pe cale orală preparate din scoarță de Salcie și din rădăcină de Lemn-dulce: ceai, tinctură sau vin terapeutic.
Ceaiul – se beau câte 2 linguri pe zi; tinctura: se iau 30 de picături pe zi; vinul: se iau câte două linguri pe zi. Avem pe stoc asemenea preparate farmaceutice. Pentru o administrare mai comodă recomand capsulele gelatinoase cu pulbere din scoarță de Salcie și din rădăcină de Lemn-dulce, preparate de Farmacia Faltis. Preparatul se numește Artrador.
Extern, se recomandă fricționări locale cu o loțiune numită popular „Spirt de oase”. Poate fi procurat de la farmacia noastră. În alternanță cu „Spirtul de oase”, se pot face masaje cu Benzofenil forte – un unguent de asemenea preparat la Farmacia Faltis.
Amănunte despre aceste preparate găsiți în prospectul care însoțește coletul. Dacă sunteți interesat de sfatul meu, puteți face comandă la telefon sau prin e-mail. Sunt necesare: nume, prenume, adresă, număr de telefon. Livrarea se face prin Fan Courier/ Poșta Română, cu plata ramburs la primirea coletului.