– Prezent zilele trecute la Băile Tușnad, premierul maghiar Viktor Orbán a făcut mai multe declarații controversate, de față cu membri ai Guvernului României din cadrul UDMR. Ar fi necesară o delimitare față de ele, din partea premierului sau a președintelui țării? Cum interpretați evenimentele de la Tușnad, devenite tradiționale? Mai există țări ale Europei în care să se permită așa ceva?
– După cum observa și directorul Institutului Regal Britanic al Forțelor Armate Unite, influentul și experimentatul Jonathan Eyal, nu există multe țări în lume în care să fie permise intervenții de genul celor pe care le practică, de mulți ani, Viktor Orbán în România, ignorând autoritățile de la București și comportându-se ca un conducător de facto al maghiarilor din Transilvania. Dar când te aliezi la guvernare cu valeții lui Viktor Orbán, adică UDMR, cum să-i dai replica liderului FIDESZ? Grav este că un personaj politic anti-european și înfeudat lui Vladimir Putin controlează, de fapt, nu numai o parte din guvernul României, ci și o parte a electoratului din țara noastră, ceea ce nu-i tulbură nici pe premierul Ciucă, nici pe președintele Iohannis. Aceștia ar fi trebuit să reacționeze imediat la discursul premierului ungar, care pleda pentru desființarea UE, pentru interesele Moscovei și pentru suveranitatea Ungariei asupra Transilvaniei, chiar dacă nu o spunea explicit. Au trimis în schimb personaje din eșalonul al doilea, să dea niște replici stângace, în binecunoscuta limbă de lemn. S-a continuat, astfel, atitudinea tolerantă față de ingerințele Ungariei în Transilvania și față de anti-europenismul ei agresiv. Din păcate, nici societatea civilă, nici intelectualii români de marcă, nu s-au sinchisit să contracareze discursul și demersurile lui Orbán, încât acesta a ajuns să fie perceput, de mai mult de jumătate dintre români, potrivit unor sondaje, drept un lider puternic și patriot. În comparație cu conducătorii României, în unele privințe, poate chiar este, deși și-a dus țara la periferia UE și a NATO și a pus-o la dispoziția Rusiei. În ce-i privește pe guvernanții români, deși oficial se declară europeniști și atlantiști, ei împărtășesc, de fapt, o bună parte din ideile anti-UE și anti-NATO ale premierului ungar, precum și metodele sale iliberale (dacă ne uităm doar la anti-corupția paralizată, justiția controlată politic și mass media aservite puterii din Ungaria). De fapt, din decembrie 1989 încoace, trădarea intereselor naționale îmbracă la noi forme insidioase și „originale” .
– Rusia a atacat portul Odesa la doar o zi după ce se angajase, printr-un tratat semnat de față cu reprezentanții ONU și ai Turciei, să faciliteze reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Cât de importantă este reluarea exporturilor de cereale în acest moment și care sunt pericolele tergiversării sau îngreunării acestui proces?
– Reluarea exporturilor de cereale din Ucraina este vitală atât pentru economia Ucrainei, cât și pentru economia mondială, dar mai ales pentru aproape 50 de milioane de suflete din Africa și din Orientul Mijlociu, care depind de grânele ucrainene pentru a supraviețui. Pericolul foametei în aceste zone este real, motiv pentru care ONU s-a implicat în încheierea acordului menit să deblocheze comerțul cu cereale. Iar Marea Neagră este principala cale de acces pentru aceste exporturi, transportul terestru fiind mai puțin eficient, deși UE a făcut eforturi mari pentru a-l facilita. Să nu uităm totodată că, dacă vor fi amenințați cu foametea, locuitorii acestor zone vor migra masiv spre Europa, fie că europenii îi doresc sau nu. Pe de altă parte, dacă nu își va putea exporta cerealele, Ucraina va pierde o sursă substanțială de venituri, iar dacă nu eliberează silozurile, nu va avea spațiu de depozitare pentru recolta viitoare, ceea ce îi va ruina pe agricultorii ucraineni și va declanșa o criză mondială pe piața cerealelor. De aceea Kievul speră, cu disperare, că exporturile vor fi reluate, în ciuda bombardamentelor rusești, deși acordul încheiat sub egida ONU este lipsit de sancțiuni pentru încălcarea sa și de mecanisme de control, iar problema securității exporturilor în condițiile bombardării porturilor nu a fost rezolvată. Rusia însă va putea exporta și ea cereale, ca răsplată pentru cooperarea sa, iar unii analiști au considerat că atacurile asupra Odesei au fost lansate pentru a determina creșterea prețului cerealelor pe piața mondială, ceea ce s-a și întâmplat imediat, spre mulțumirea exportatorilor ruși. La fel procedează și Gazprom, forțând mărirea prețurilor, prin limitarea cantității de gaze furnizate. Este și aceasta o formă de terorism internațional de stat, prin care inflația riscă să paralizeze economia mondială. Șantajul lui Putin la adresa întregii lumi ar fi trebuit să primească o replică militară pe măsura cinismului său. Unele mari puteri preferă, însă, să fie ele umilite, mai degrabă, decât să „umilească” Rusia.