Mă adresez vouă, „Formula AS”, cu recunoștință și iubire, voi, cei care sunteți bucuria mea de joi. Ați fost de-a lungul anilor de apariție bucuria mea de sâmbătă, apoi de vineri, acum sunteți bucuria mea de joi, când vă cumpăr și îmi înflorește sufletul cu fiecare număr. Voi sunteți cei care nu uită pe nimeni: artă, muzică, locuri minunate, bucurii, dureri, sănătate, chiar și politică, modă, trup și suflet, rugăciune, minuni adevărate, nimic nu este uitat. Nu vă iubesc, vă ador! Sunt dependentă de voi, de toți. Dar în timp ce cu voi mă „văd” săptămână de săptămână, pe ea n-o s-o mai văd niciodată: iubita mea pisică, a cărei poveste m-am hotărât să v-o scriu.
A venit în viața noastră când avea două luni, fiind cel mai mic pui al unei pisici splendide, Farfuza. Născută ultimul dintre cei trei pisoi, era defavorizată: mai slabă, dar cu sufletul agățat de viață. Nu știu cum, dar ea ne-a iubit dinainte de a ne vedea. A crescut și s-a făcut o pisică mai frumoasă decât mama ei. Toți cei care o vedeau, se minunau ce frumusețe de pisică era, maiestuoasă, în blana ei roșcată, jumătate de Birmaneză, jumătate de maidaneză. Am botezat-o Bijou. Rasată, iubitoare, puțin cam sperioasă, trebuia să merg cu grijă prin casă, era după mine mereu, să n-o calc, să n-o lovesc. Când mă întorceam din oraș, trebuia să am grijă cum deschid ușa, să n-o strivesc între ușă și perete, stătea acolo „lipită” și mă primea. Ne-am iubit cu toată fibra ființei noastre, nu știu cine mai mult. Cred că EA. Era al 4-lea membru al familiei, dar pe primul loc în casă, întotdeauna. Când a împlinit 13 ani, s-a îmbolnăvit grav. Totuși, eu n-am crezut în ruptul capului că va pleca. Am luptat cu toate puterile, și eu, și EA, cu tot ce am știut… Dar a venit sfârșitul, într-o seară de mai, la ora 20.15. Am fost lângă EA, am mângâiat-o și i-am spus întruna că o iubesc – „te iubesc, te iubesc din tot sufletul”, și poate asta a ajutat-o să nu se chinuiască. S-a sfârșit ușor pentru mintea mea de om, dar numai sufletul ei de pisică știe cum. În cei doi ani de suferință ai ei, și eu am fost bolnavă, dar în timp ce ea a pierdut bătălia, eu m-am vindecat. Cineva mi-a spus: știi că s-ar putea ca pisica să fi luat toată suferința ta și să te fi vindecat? Cu atât mai mult, dorul de ea nu se va sfârși niciodată.
Dragii mei prieteni, iubitori de animale, aveți grijă de ele, prezența lor în viața noastră ne alungă singurătatea, ne ajută să ne exersăm sentimentele, să înțelegem că-n tot ce-i viu pe lume există iubire.
SILVIA
