ROMÂNI CARE AU REUȘIT

Fie că preferăm preparatele din carne – fierte, fripte sau la grătar –, fie că ne răsfățăm mai degrabă cu legume transformate în salate, parcă tot mai apetisante sunt, și unele, și altele, cu un sos cremos turnat deasupra. Cele mai multe dintre reclamele TV la produse alimentare au succes tocmai pentru picătura aceea de sos care se prelinge, încetișor, peste mâncarea gata preparată, atât de apetisantă, încât ne transformă instant, din telespectatori în consumatori. Că sosul din imagine doar pare mai gustos decât oricare alt preparat similar găsit în comerț e, deja, altă poveste.
O poveste din care un tânăr din Oradea a realizat o afacere. Constatând că ingredientele sosurilor din comerț nu sunt nici naturale, nici tocmai sănătoase, a decis să încerce să prepare sosuri „personale”, pentru familie și prieteni. Așa s-a născut o afacere care se bucură, deja, de succes, și nu doar în România. Tânărul se numește Maximilian Klosowski, are 33 de ani, iar mica sa afacere – Dipit Sauce – e subiectul articolului de față.
Fără chimicale și coloranți artificiali

Pe Maximilian, pandemia l-a prins student la Aviație. Cursurile au fost suspendate și, om activ, și-a zis să încerce o afacere. Prima a fost tehnică: fabricarea de vopsea cauciucată pentru autoturisme, dar n-a ieșit. A doua a fost alimentară: mare amator de sosuri, s-a gândit să experimenteze ceva în acest domeniu.
„Sunt bucătar din pasiune și de fiecare dată când mâncam ceva, indiferent unde, mă gândeam ce sos anume ar putea îmbunătăți gustul mâncării respective. De vreo zece ani, de când am început să citesc ce conțin sosurile din comerț, am decis să nu mai cumpăr și să îmi prepar singur sosurile preferate acasă”, spune Maximilian. Cum le preferă pe cele iuți, a cultivat, o vreme, într-o seră improvizată pe balcon, diverse sortimente de ardei iuți, inclusiv Carolina Reaper, cel mai iute ardei din lume, primit de la un prieten, în 2017. Abia după ce a testat, în familie și pe prieteni, nenumărate combinații de condimente, Maximilian a decis să se implice într-o astfel de afacere.
Din fonduri proprii, aproximativ 7000 de euro, a închiriat un spațiu pe care l-a utilat conform normelor legale, a cumpărat sticle, etichete, materia primă și a creat un site. Deocamdată, în mica firmă lucrează doar Maximilian, responsabil cu producția propriu-zisă, și prietena sa, Diana Letea, care se ocupă de partea de design și promovare. Anul acesta, intenționează să acceseze fonduri europene, ca să mărească capacitatea de producţie. „Scopul este să intrăm într-un lanţ de magazine mari”, spune tânărul antreprenor.
Doar ingrediente naturale

– Piața alimentară geme de sosuri importate din toată lumea. Ce anume diferențiază produsele voastre de celelalte, ale unor branduri celebre?
– Avem experiență în nutriție, știm cât de important este să avem o dietă echilibrată, de aceea nu fierbem, nu „ardem” nutrienții din ingrediente. În plus, folosim doar ingrediente naturale, fără adaos de chimicale și coloranți artificiali.
– Care sunt aceste ingrediente?
– În primul rând, ardei din soiurile cele mai iuți din lume, apoi ardei gras roșu, ardei kapia, coriandru, usturoi, ceapă, suc de limè, ulei de măsline, ulei de rozmarin, oțet, în diverse combinații, potrivite fiecărui fel de carne în parte sau salatelor asortate.
– De unde vă procurați materia primă?
– De la producători locali. Colaborăm cu cineva care deține un solar în care sunt cultivați ardeii iuți, ardeii capia și cei roşii, dar și celelalte legume de care avem nevoie, bio garantat.
Prietenii, primii clienți
Înainte de a crea un sos nou, Maximilian testează și experimentează tot felul de combinații de ardei iuți cu diverse condimente, un proces care durează aproximativ o lună. În tot acest timp, este studiată compoziția și consistența sosului, armonia dintre arome, dar se ține cont și de părerile prietenilor, cei pe care Maximilian Klosowski testează, de fiecare dată, un sos nou.
– Câte sortimente de sosuri aveți acum în portofoliu?
– Avem nouă sortimente de sosuri iuți – Dracula`s Breath, Classic, Roasted, Honey Habanero, Tex-Mex, Piri-Piri, Spicy Smokey, Smoky Sauce și Lava Hot Paste– , dar și două sosuri pentru paste – Dipit Arrabbiata și Dipit Basilico.
– Există un sortiment mai des solicitat, pe care clienții voștri să-l prefere cu prioritate?
– Cele mai căutate sunt sosurile din gama „Dracula”, fermentate, din cel mai iute ardei din lume. Dracula’s breath (Respirația lui Dracula – n.red.) este de două ori mai iute decât ardeiul Carolina Reaper, din care e produs, tocmai pentru că are nevoie de trei săptămâni ca să fermenteze. Și Honey Habanero, un sos cu miere, e printre preferatele clienților.
– Care e termenul de valabilitate al sosurilor voastre, ținând seama de faptul că sunt produse din ingrediente naturale?
– Termenul de valabilitate este de maxim un an de zile, păstrat, desigur, la rece, după deschiderea sticlei. Deocamdată, produsele Dipit Sauce sunt realizate pe comandă, pentru băcănii şi magazine din Bucureşti, Iaşi, Cluj și Râmnicu Vâlcea. Pe lânga piața din România, produsele Dipit Sauce se mai găsesc și în magazine din Germania, dar vor urma, cu siguranță, mai multe țări. Capacitatea de producţie actuală este de 10.000 de sticle de sos pe lună, al căror preț este cuprins între 20-40 de lei, pentru sosuri ambalate în sticle de 50 ml sau 200 ml.
„E trist că firmele mici nu se bucură deloc de susținere”

– Ați avut momente în care să vă fi dorit să renunțați?
– E firesc să apară și aceste momente, dar, cu răbdare și ambiție, mergem mai departe. Îmi place antreprenoriatul și, deși înainte nu mă pricepeam deloc la a administra o afacere, mă documentez, învăţ în fiecare zi lucruri noi. E foarte important că pot să fac ce îmi doresc, că nu lucrez pentru altcineva şi am în permanență tot felul de idei noi. Cred că orice tânăr ar trebui să aibă curaj, să nu se dea bătut la primul obstacol. De obicei, primii doi ani sunt mai grei în orice afacere, până te pui pe picioare, până îți dai drumul și te faci cunoscut. Dar, și doar un pas dacă faci înainte, în fiecare zi, va fi din ce în ce mai bine.
– Care îți sunt bucuriile și necazurile, ca antreprenor în România?
– Bucuria este că taxele datorate Statului sunt cât de cât ok, dar e trist, după părerea mea, că firmele mici, la început de drum, nu se bucură deloc de susținere din partea aceluiași Stat.
*
Ambițios din fire, orădeanul Maximilian Klosowski își dorește ca sosurile sale – Dipit Sauce – să ajungă și pe rafturile magazinelor din Statele Unite ale Americii, chiar dacă știe că e oarecum dificil să le transporte peste Ocean. Până atunci, amatorii de sosuri iuți, picante sau dulci, din ingrediente naturale și gustoase, și le pot procura de pe conturile de facebook sau instagram Dipit Sauce, dar și de pe site-ul propriu al firmei.