Români care au reușit
Mulți dintre noi vom fi încercat, măcar o dată, să ne parfumăm casa cu câteva picături de uleiuri aromate, adăugate în recipiente cu apă sau la flacăra domoală a unei lumânări. Unele dintre aceste uleiuri au și efect terapeutic, dacă sunt inhalate sau aplicate direct pe piele. Mare mi-a fost bucuria să găsesc o firmă din România, mai exact din Târgu Mureș, care produce și comercializează astfel de uleiuri esențiale. Mai mult decât atât, specialiștii firmei oferă ajutor în a afla și a înțelege care uleiuri îți sunt de folos pentru a-ți rezolva problema cu care te confrunți. Despre uleiurile esențiale și utilizările lor, am vorbit Alexandra Vasu, psiholog și aromaterapeut, certificat de Aromahead Institute (SUA), administratorul și creatorul Aromateria.
Primul brand românesc de psiho-aromaterapie
– Deși numele este larg răspândit, aromaterapia pare ceva exotic în România. Ce argumente stau la baza afacerii dvs.?

– Cred că poți însoți un om doar până acolo unde ai avut curajul să mergi tu însuți. Iar această convingere stă la baza a tot ceea ce fac, fie că vorbim despre psihologie sau despre aromaterapie și relația cu clienții noștri. Aromateria s-a născut firesc din acest parcurs și este mai mult decât un brand de uleiuri esențiale. E un spațiu educațional și etic, construit în jurul ideii de armonie și utilizare conștientă a resurselor naturale. Ca toate mamele, mi-am dorit tot ce e mai bun pentru copiii și familia mea: produse pure, naturale, eficiente și de calitate, dar și siguranță în folosire și informații care provin din surse susținute de oameni specializați în domeniu.
După primul meu contact cu un ulei esențial pur, autentic, biologic activ, m-am întrebat: de ce este atât de greu să găsești pe piață uleiuri cu adevărat destinate utilizării terapeutice? În timpul formării mele la Aromahead Institute (SUA), am avut acces la o bază de date internațională de distilerii verificate, construită de Andreea Butje, fondatoarea institutului. Aromateria a apărut după un an de cercetare, dialoguri cu producători, analiză de loturi și criterii stricte de selecție. Pentru că nu am găsit pe piață un brand românesc care să ofere aceste lucruri, am îndrăznit să-l creez. Cu sufletul. Așa a luat naștere, în 2016, Aromateria.
După alte câteva cursuri la Tisserand Institute (Marea Britanie) și Aromagnosis, am descoperit psiho-aromaterapia, iar Aromateria a început să însemne mai mult decât uleiuri esențiale pentru probleme fizice. A devenit o poveste în care personajul principal este starea de armonie între ceea ce gândim, simțim și manifestăm.
– Ce a fost mai greu, la începutul acestei afaceri?
– Cel mai greu a fost să construim încredere într-o piață în care termenul „pur” este folosit excesiv și adesea fără acoperire. Educația a fost prioritară. A fost nevoie de timp, pentru ca oamenii să înțeleagă diferența dintre marketing și criterii clinice reale.
– Cu ce fonduri ați pornit afacerea și cu ce o susțineți în continuare?
– Am pornit exclusiv din fonduri proprii, reinvestind constant profitul în stocuri testate și dezvoltare educațională. Modelul nostru de creștere a fost unul organic. Nu am urmărit expansiune rapidă, ci stabilitate și consecvență.
Echipa noastră este mică, dar atent aleasă. Dincolo de competență, ceea ce ne unește este respectul pentru natură și pentru oameni. Nu lucrăm cu volume industriale, ci cu atenție la detaliu și consecvență.
Uleiuri care exprimă fidel planta din care provin
– Care e diferența între uleiuri esențiale și uleiuri aromatice?

– Uleiurile esențiale sunt extracte naturale, obținute prin distilare sau presare din plante aromatice. Ele conțin compuși chimici activi și au o structură biochimică complexă. Uleiurile aromatice (adesea numite parfumante) sunt, de cele mai multe ori, compoziții sintetice (chimice) create pentru miros. Ele nu au profil terapeutic și nu sunt destinate utilizării în aromaterapie. Diferența nu este doar de origine, ci de structură chimică, siguranță și scop de utilizare.
– De unde vă procurați materia primă?
– Uleiurile noastre provin din peste 30 de regiuni ale lumii. Partenerii noștri selectează plante cultivate în mediul lor natural, în condiții sustenabile. Pentru fiecare lot cunoaștem țara de origine, anul și sezonul recoltării, altitudinea și condițiile de creștere, partea plantei utilizată, profilul chimic complet. De ce contează aceste lucruri? Pentru potențialul terapeutic. Spre exemplu, lavanda cultivată la altitudine, în Alpii Francezi, are un conținut mai mare de esteri, compuși asociați efectului calmant. Același soi cultivat în alte condiții poate avea o compoziție diferită. Aceste detalii contează enorm în aromaterapie.
– Ce anume au special uleiurile dumneavoastră, comparativ cu celelalte aflate pe piață?
– În contextul actual, aproximativ 95 la sută din uleiurile esențiale produse la nivel mondial sunt obținute în scopul folosirii în industria alimentară și cea a parfumurilor. Doar un procent foarte mic este produs cu intenție terapeutică, adică pentru utilizare în aromaterapia autentică. Ceea ce diferențiază uleiurile Aromateria este selecția lor pe criterii clinice clare: identitate botanică precisă (gen, specie, chemotip unde este cazul, partea plantei), trasabilitate geografică completă, testare pentru fiecare lot, profil chimic ales pentru bioactivitate.
Uleiurile sunt îmbuteliate exact în forma în care vin de la distilerii. Nu intervenim asupra compoziției chimice, pentru că ea e perfectă, exact așa cum o livrează natura. Mai simplu spus, nu alegem uleiuri care „miros frumos”, ci uleiuri care exprimă fidel planta din care provin.
„Piața românească are nevoie de mai multă rigoare și educație”
– Ce sortimente aveți în portofoliu?
– În prezent, avem peste o sută de uleiuri esențiale individuale și blenduri (combinații de uleiuri esențiale și roll-on-uri). Blendurile sunt formulate în colaborare cu Colleen Quinn, aromaterapeut clinician și specialist în chimie cosmetică, fondatorul LabAroma. Acest parteneriat ne permite să păstrăm rigoarea chimică și intenția terapeutică a fiecărei formule.
– Unde putem găsi produsele dumneavoastră?
– Produsele sunt disponibile online, pe site-ul www.aromateria.ro și sunt livrate la nivel național. Credem cu toată convingerea în aromaterapia practicată în mod conștient, de aceea, descrierile fiecărui produs sunt bazate pe studii științifice și literatură de specialitate. Actualizăm mereu informațiile de pe blog, astfel încât să asigurăm clienților noștri o sursă sigură și validă. Oferim informații despre posibilele precauții și contraindicații pentru fiecare ulei în parte. De asemenea, publicăm frecvent articole prin care îi învățăm pe clienți cum să foloseească uleiurile esențiale în siguranță, pentru toată familia. Iar cei care au nevoie de cea mai multă grijă, copiii, au pagina lor specială, unde se găsesc doar uleiurile potrivite lor, marcate ca Kids approved (aprobate pentru uzul copiilor – n.red.).
– Ați avut momente în care să vă fi dorit să renunțați?
– Au existat momente de oboseală și îndoială, ca în orice proces antreprenorial, mai ales atunci când alegi să nu faci compromisuri, pe o piață orientată către volum și preț. Nu mi-am dorit să renunț la idee, în sine, ci am avut momente în care am avut nevoie să îmi recalibrez ritmul. Cred că diferența dintre a renunța și a te reașeza este esențială.
– Ce vă bucură și ce vă nemulțumește, ca antreprenor în România?
– Mă bucură comunitatea construită în jurul educației și faptul că majoritatea clienților revin. Înseamnă că există discernământ și că oamenii caută calitate reală.
Mă nemulțumește lipsa de reglementare clară în zona aromaterapiei și utilizarea termenilor ”terapeutic” sau „pur” fără criterii verificabile. Cred că piața românească are nevoie de mai multă rigoare și educație.


