Se fac imediat două luni de criză politică severă și, sub privirea meditativă a președintelui Nicușor Dan, suntem martorii unui monument uriaș de incoerență. Înghesuit din toate părțile să găsească o soluție după ce el însuși a pus umărul la căderea Guvernului Ilie Bolojan, președintele ne-a târât din lac în puț. Dacă ar fi vorba de simple gafe politice n-ar fi o mare problemă: n-are decât să le deconteze la urne, dacă își dorește un nou mandat sau dacă, așa cum e tot mai des amenințat, se va pune problema unei încercări de suspendare a sa din funcție. Din păcate, soluțiile girate de la Palatul Cotroceni în ultimele săptămâni încalcă linii roșii (unele trasate de însuși Nicușor Dan), impun precedente pe care s-ar putea să le decontăm mai târziu cu un preț imposibil de evaluat azi, și normalizează acțiuni și direcții extrem de periculoase. Toate astea au o bătaie cu mult mai lungă decât numirea unui guvern într-o perioadă oricum foarte complicată, și economic, și politic, pentru România.
Întâi de toate, prin primele sale nominalizări, Eugen Tomac și Adrian Veștea, președintele-olimpic a pus și el umărul, contrar a ceea ce se așteptau votanții săi de la el, la acreditarea mediocrității. Dacă asta e tot ce poate propune președintele pentru șefia guvernului – un politician docil, care nu reușește să-și ducă partidul în parlament, și un baron local obscur, total depășit de situația în care s-a trezit pus – înseamnă – ori că șeful de la Cotroceni nu știe să facă echipe, ori că premisele de la care pornește în strategiile sale politice nu au aderență la oamenii cu adevărat valoroși. „Vânzarea” lui Eugen Tomac drept „tehnocrat”, când el a făcut politică de când se știe, e un alt semn de incoerență, mai cu seamă față de publicul pro-occidental, despre care tot vorbește președintele.
În subsidiar, ambele nominalizări sunt un atac frontal la partidele politice: în primă instanță, s-a încercat formarea unui guvern tehnocrat, care normaliza ignorarea votului popular, apoi a fost forțat un premier peste capul partidului din care făcea parte – din nou un procedeu dincolo de liniile roșii ale unei democrații serioase. Încă o „normalizare” servită de Nicușor Dan: trădarea ca direcție de acțiune politică. Tentativa brutală de rupere a PNL, blocată momentan de majoritatea strânsă în jurul lui Ilie Bolojan, e un gest pe care nimeni nu se va mai feri să îl facă de acum înainte dacă interesul i-o va cere. În loc să dea exemple de bune practici, așa cum a promis, „mediatorul” de la Cotroceni face taman invers.
În fine, după ce Eugen Tomac s-a străduit să-și apropie, fără succes, parlamentarii rătăciți după plecarea din AUR, Adrian Veștea a ajuns să se căciulească, la fapt de seară, la George Simion pentru a-și trece formula de guvern. Deși a fost ales pe baza unui discurs anti-extremist, marea reușită a președintelui din ultimele săptămâni a fost curățarea imaginii AUR și impunerea lui ca partener serios de dialog și de construcție politică. S-a trecut exact linia roșie pe care președintele a susținut-o sus și tare: orice și oricine, în afară de AUR!
Ce va urma, vom vedea: acum, că toate principiile au fost călcate în picioare, cu siguranță nu ne mai poate surprinde nimic…
