
În ultimii ani, când se vorbește despre medicina integrativă, este aproape imposibil să nu se amintească despre Prof. dr. John Ionescu. Dacă intrați pe internet și căutați grupurile de persoane cu alergii sau boli autoimune, sigur veți găsi mărturii ale pacienților tratați la clinica distinsului specialist român, de la Neukirchen, în Germania. Biolog și imunolog de excepție, Prof. John Ionescu este fondator și director științific al Clinicii Speciale Neukirchen din Bavaria, autor a peste 200 de lucrări științifice de cercetare, brevete medicale, membru al unor prestigioase societăți internaționale. Din 2006, Prof. John Ionescu este inițiatorul Cursurilor de Medicină Integrativă în România, susținute sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. De curând, Prof. Ionescu, în colaborare cu compania Zenyth, a lansat pe piața românească un produs cu rezultate excepționale: Cell Energy, antiinflamator și antioxidant universal.
– Stimate d-le profesor, prima întrebare pe care v-o adresez se referă la termenul de „medicină integrativă”, folosit frecvent în limbajul medical. Ce înseamnă de fapt?
– Medicina integrativă este un nou concept medical, în care bolnavul trebuie privit mereu ca un întreg. Când cineva se confruntă cu o problemă de sănătate, medicul lui curant trebuie să ţină cont nu doar de corpul fizic, ci și de componentele psihice și de cele spirituale, cu care formează „întregul”. S-a dovedit că problemele apărute la nivel psihic şi emoţional pot influenţa major starea de sănătate a unui individ. În plus, medicina integrativă asociază medicina alopată cu terapiile complementare, rolul celor din urmă fiind acela de a spori efectele terapiei alopate prin diminuarea toxicității medicamentelor, îmbunătăţirea parametrilor specifici din analizele de laborator, reducerea durerilor și creşterea calităţii vieţii, în general. Nu excludem nicio terapie complementară cu eficiență dovedită, din procesul de vindecare, dacă îi e de folos pacientului, indiferent că vorbim despre fitoterapie, homeopatie, acupunctură, apiterapie, masaj terapeutic, chiropractică, yoga, aromaterapie, consiliere nutriţională sau utilizarea suplimentelor alimentare. Cât timp aceste tehnici ajută în procesul de vindecare, ele trebuie folosite în interesul bolnavului! Cursurile pe care le țin la U.M.F. „Carol Davila” din București sunt creditate cu puncte EMC pentru medicii participanți și se bucură de un real succes.
– Să revenim la Cell Energy. Ce a determinat realizarea acestui produs?
– În Clinica de la Neukirchen din Germania tratăm de ani de zile pacienți cu boli alergice, boli autoimune și boli de mediu, cu aspecte cardiovasculare sau neurodegenerative. Una dintre preocupările majore ale echipei noastre medicale este identificarea factorilor cauzali ce conduc la fenomenul inflamator, autoimun sau alergic la persoana în cauză. Odată obținute informațiile privind cauza bolii pacientului, elaborăm un tratament sistematic individualizat, pentru eliminarea acestor factori și pentru substituirea elementelor lipsă pe care le observăm, cum ar fi deficiențele grave de vitamina D și magneziu, scăderea masivă a producției de ATP, prezența infecțiilor grave, ce necesită un tratament specific, și alte cauze, mai greu de înțeles pentru cititorii dvs. În căutările noastre, am ajuns la firma Zenyth, și împreună cu specialiștii români, am decis să dezvoltăm o formulă originală, cu efect antiinflamator și antioxidant.
– Ce avantaj prezintă Cell Energy în tratarea bolilor pe care le-ați amintit?
– Cell Energy a apărut în urma a mai bine de doi ani de cercetări, împreună cu echipa de la Zenyth. Am dezvoltat mai multe formule, pe care ulterior le-am testat în clinica noastră din Neukirchen. Am ales ingrediente care să se completeze unul pe altul, să lucreze sinergic. Rezultatul este un multipreparat cu acțiune sinergică și complexă: cardioprotectoare, neuroprotectoare, de creștere a capacității antioxidative totale și de scădere a inflamației. Am urmărit mai ales reducerea inflamației sistemice, pentru că inflamația se asociază mereu cu scăderea producției de energie în mitocondrii, în numeroase patologii. Mecanismul prin care Cell Energy reduce inflamația constă atât în blocarea radicalilor liberi, cât și în creșterea producției de energie la nivel mitocondrial.
– Se vorbește mult, în ultima vreme, despre pericolul inflamațiilor, care generează o mulțime de boli. Lămuriți-ne în legătură cu acest aspect.
– Inflamația este o componentă obligatorie a bolilor alergice, autoimune, cardiovasculare, neurodegenerative. Inflamația apare atunci când organismul uman este supus în mod acut sau cronic unui stres oxidativ puternic. Iar stresul oxidativ se traduce printr-o producție masivă de radicali liberi. Dintre cauzele creșterii anormale de radicali liberi se numără expunerea la substanțe toxice, medicamente, metale grele, infecții acute sau cronice, alergeni alimentari, traumatisme, expunere la radiații UV și gamma, stări de hipertermie, stări de epuizare fizică, prin muncă sau sport extenuante. Odată produși, radicalii liberi activează așa-numiții factori de transcripție nucleari, ceea ce duce la activarea genelor inflamatorii. Cell Energy este un antiinflamator puternic și un antioxidant universal, acționând exact în această direcție: reduce producția de radicali liberi și blochează inflamația. Și, foarte important, nu are efecte secundare!
– Cell Energy are o formulă complexă, cu multe ingrediente cunoscute (coenzima Q10, magneziu, potasiu, fosfor, vitamina B12), dar și unele despre care n-am auzit (PQQ – pirolochinolin chinonă, carnozină). Cum ați ajuns la această formulă și ce ne puteți spune despre aceste ingrediente „speciale”?

– Am început prin a testa separat fiecare ingredient din compoziție, pentru activitatea lui antioxidativă. Carnozina, principalul ingredient din acest produs, are proprietatea de refacere a mușchilor scheletici și a mușchiului cardiac, dar mai are încă un efect extraordinar: este un chelator oral al metalelor grele fără să aibă efecte secundare – ceea ce e foarte greu de găsit pe piață. Carnozina este o minune a naturii, are și un efect anti-aging formidabil! De asemenea, este implicată în echilibrul acido-bazic, iar prin efectul de chelare a metalelor grele, este un factor important în prevenirea distrugerii fibrelor musculare și a proceselor neurodegenerative la nivel central și periferic. Recent, carnozina a început să fie folosită în tratamentul accidentului vascular cerebral și la pacienții cu Parkinson (creierul acestor persoane este intoxicat cu metale grele). Așadar, Cell Energy poate fi administrat cu succes în bolile neurodegenerative. În completarea carnozinei, vine coenzima Q10, care, la pacienții cu boală coronariană, de exemplu, reduce markerii de inflamație (proteina C reactivă, interleukina 6 și homocisteina), îmbunătățește funcția endotelială, crește producția de energie și producția de oxid nitric. Pacienții care fac tratamente cu statine trebuie să știe că este necesar să-și suplimenteze dozele de coenzima Q10!
PQQ (pirolochinolin chinona), un ingredient important din Cell Energy, ajută la refacerea rapidă a respirației mitocondriale într-un țesut ischemic. Enunțul poate părea greu de înțeles pentru cititorii dvs., așa că voi încerca să-l simplific. Pentru un pacient care tocmai a trecut printr-un infarct și este predispus să mai facă unul, administrarea de PQQ reface funcția cardiacă, funcționalitatea miocardului și reduce mărimea zonei afectate de infarct. În Cell Energy găsim și acidul fulvic, magneziu și potasiu. Nu în ultimul rând, Cell Energy conține vitamine din grupul B: acid folic (B9) și metilcobalamină (B12). Aceste vitamine au un rol important în reducerea riscului de infarct miocardic și în prevenirea declinului cognitiv.
– Concret, care sunt principalele efecte ale produsului Cell Energy?
– Am testat Cell Energy în Clinica din Neukirchen și am demonstrat că produsul are un efect sinergic, ultrarapid și puternic, greu de obținut dacă s-ar administra fiecare ingredient din compoziție individual. Analizele de laborator au arătat că Cell Energy conduce la reducerea, până la nivel normal, a radicalilor liberi și la menținerea unui nivel scăzut al acestora. Reducerea este ultrarapidă (are loc în doar câteva minute!) și se menține ore întregi după administrare. În șase zile, inflamația sistemică se reduce cu până la o treime, la persoanele care au luat două capsule pe zi. Măsurătorile au fost făcute la noi în clinică pe pacienți, atât in vivo, cât și ex-in vivo.
– Care este doza zilnică recomandată și căror bolnavi le este indicat acest produs?
– Doza zilnică este de două capsule, luate împreună sau separat, la interval de 12 ore. În cazuri speciale, în funcție de starea clinică și de greutatea corporală, doza poate crește la 3-4 capsule pe zi, dar numai la recomandarea medicului. Cell Energy le este recomandat tuturor adulților și vârstnicilor, ca tonic general, pentru susținerea funcției cardiace, pentru reducerea oboselii, dar și pentru îmbunătățirea concentrării și a memoriei, pentru reducerea stresului și a efectelor negative ale acestuia sau pentru prevenirea îmbătrânirii precoce. Cell Energy este un supliment alimentar terapeutic pe care îl recomandăm în special persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare și neurodegenerative, mai ales celor care au trecut printr-un infarct sau un accident vascular cerebral.
Cell Energy poate fi achiziționat de la compania Zenyth, prin comandă telefonică – tel. 0213.000.000 sau online, pe www.zenyth.ro