
– Semnale pe care trebuie să le băgăm în seamă rapid –
Febra persistentă sau care urcă până la 39,5° C
Febra este, în sine, un fenomen pozitiv: o armă cu care organismul combate intrușii. Însă dacă ea se menține la un nivel ridicat, s-ar putea să avem de-a face cu o infecție ascunsă (este printre simptomele coronavirus), care necesită neapărat tratament. Și o febră mare – respectiv, una care depășește 39° C – ar trebui temperată, deoarece poate afecta inima.
Dispneea

Jena respiratorie poate avea diverse cauze: efortul prelungit, surplusul de greutate corporală, căldura sau oxigenarea deficitară. Dar în cazul când nu există o explicație evidentă, dispneea reprezintă semnul ce deconspiră o anumită maladie – și, de multe ori, una ce nu trebuie deloc neglijată. Printre factorii declanșatori din zona ORL se numără laringitele și deviațiile de sept, care îngustează canalul respirator. Într-o fază avansată, acestea din urmă pot provoca dispneea paroxistică nocturnă (manifestată prin trezirea pacientului în cursul nopții). Frecvent întâlnite sunt mai ales cauzele bronhopulmonare: afecțiunile bronșice (astmul, bronșita cronică sau chiar o tumoră plasată pe bronhii), pulmonare (pneumonia, edemul acut, embolia pulmonară, neoplasmul), patologiile pleurale (pleurezia sau pneumotoraxul – adică acumularea de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic), deformările grave ale cutiei toracice (de exemplu, o scolioză accentuată). Însă dificultățile de respirație își pot avea originea și în insuficiența cardiacă, precum și în unele boli ale sistemului nervos. Când apar în mod repetat, imediat după masă, ele pot sugera fie o ruptură a mușchiului diafragmatic, fie sindromul Roemheld, care constă în apariția unor simptome cardiace, generate de diferite probleme gastrointestinale sau abdominale. Dintre acestea, putem aminti: gazele intestinale, deficitele enzimatice, intoleranțele alimentare, funcționarea greoaie a vezicii biliare, hernia hiatală sau (mult mai rar) obstrucția intestinală.
Fulgere luminoase în câmpul vizual
Unele persoane care suferă de migrenă se confruntă cu diverse fenomene vizuale în timpul atacurilor migrenoase. Însă fulgerele luminoase apărute în absența durerilor de cap pot sugera o dezlipire de retină, eventual și o ruptură retiniană. Este vorba de o urgență medicală. Dacă nu se apelează neîntârziat la un oftalmolog care va aplica tratamentul adecvat cu laser, pacientul riscă să-și piardă complet vederea.
Dureri în piept/ dureri la stomac

Fără, îndoială, infarctul este un eveniment dramatic, însă aceasta nu înseamnă că îl vom vedea pe suferind doborât dintr-odată la pământ, ca sub o lovitură de măciucă. Această tulburare de irigație sangvină a inimii se anunță mai întâi printr-o durere ivită brusc în mijlocul pieptului, care durează câteva minute, apoi dispare, iar după un timp revine iarăși. Durerea îmbracă diferite forme (se poate simți ca o apăsare puternică, o presiune sau o strângere) și, deseori, radiază în umeri, brațe, la baza gâtului și/sau în mandibulă. Este însoțită și de alte simptome, ca de pildă: palpitații, disconfort la respirație, transpirații reci, paloare, greață. La femei, durerea își trimite adesea ecoul în spate, la nivelul porțiunii toracale a coloanei. Și de cele mai multe ori predomină dificultățile de respirație precum și grețurile, în general asociate cu vărsături, care mimează convingător un episod digestiv. Viața bolnavului se află pe muchie de cuțit și depinde integral de rapiditatea intervenției. De aceea, nu stați pe gânduri, ci sunați cât mai repede la 112.
Dureri violente de cap
Multă lume are tendința de a trata cu indiferență durerile de cap, așteptând ca ele să treacă de la sine. Însă nu întotdeauna se întâmplă astfel. Când apar din senin, sunt neobișnuit de puternice și se combină și cu alte neplăceri, cum ar fi rigidizarea cefei sau dificultăți în articularea cuvintelor și în coordonarea mișcărilor, se impune clarificarea grabnică a cauzei. Fiindcă manifestările enumerate mai sus pot fi semne ce îndreptățesc suspiciunei de encefalită, tumoră cerebrală sau AVC. Accidentul vascular cerebral impune transportarea imediată a pacientului la spital. Așadar, este cu atât mai important să-l putem identifica la timp. În cazul unui AVC, pe lângă durerile de cap deosebit de intense, sunt prezente și alte simptome (toate apărute brusc): amorțeală sau slăbiciune a mușchilor la nivelul feței, al brațului și piciorului (de obicei este afectată o jumătate de corp), tulburări de echilibru, amețeală, dificultăți la mers și la vorbire, stare de confuzie și probleme cu vederea, care devine pe neașteptate neclară sau dublă. Dacă vă aflați în preajma cuiva care prezintă asemenea simptome, astfel încât dvs. bănuiți un AVC, ar fi util să vă confirmați pe cât posibil suspiciunile, înainte de a telefona ca să chemați ambulanța. În acest scop, medicii recomandă un test foarte simplu. Iată în ce constă el. Convingeți persoana respectivă să schițeze un zâmbet: veți vedea că unul din colțurile gurii sale coboară mai jos decât celălalt, fața devenind asimetrică. Rugați-o să-și ridice brațele deasupra capului: nu le va duce pe amândouă la aceeași înălțime sau poate că pe unul din ele nici nu va reuși să-l miște. Cereți-i să repete după dvs. o propoziție scurtă: va vorbi cu efort, lent și nedeslușit, aproape că nu veți înțelege ce spune. E timpul să sunați la serviciul de urgență pentru a cere ajutor, comunicând succint constatările dvs.
Umflarea și sensibilitatea gambelor
Durerile din mușchii gambelor, edemele plasate la glezne și labele picioarelor umflate pot avea numeroase cauze: artrită, insuficiență cardiacă, probleme renale sau o sarcină. Însă prioritatea dvs. zero ar trebui să fie excluderea din start a celei mai îngrijorătoare dintre eventualități: tromboza venoasă profundă, care se manifestă de obicei discret, și tocmai de aceea este necesar s-o descoperim la timp, înainte ca un cheag de sânge să migreze într-o zonă vitală, amenințând însăși viața pacientului. Căci, potrivit statisticilor medicale, 25% dintre decesele survenite în cursul unui an sunt provocate tocmai de un tromb pornit din membrele inferioare, care a călătorit prin vasele de sânge, iar în final s-a oprit la inimă sau la creier, unde a declașat dezastrul. Semnele trombozei sunt ușor de confundat cu cele ale altor afecțiuni: dureri, crampe, disconfort, o sensibilitate deosebită a gambelor, umflarea piciorului sau doar a unei anumite porțiuni care își modifică și culoarea, căpătând o tentă roșietică și devenind mai caldă decât zonele învecinate. În această situație, cea care poate pronunța un verdict fără echivoc este ecografia Doppler. Tromboza venoasă profundă e o boală perfidă, totuși, poate fi ținută foarte bine sub control: cu o medicație administrată consecvent, cu menținerea greutății în limite normale și cu suficient exercițiu fizic. Iar dacă fumați, vă dăm o veste proastă: va trebui să uitați pentru totdeauna că există țigări.
Tulburări inexplicabile ale digestiei

Aparatul digestiv funcționează diferit de la o persoană la alta. Unii oameni au trei defecații pe zi, iar alții – numai una la trei zile. Importantă este nu atât frecvența scaunelor, cât schimbarea bruscă, intervenită în aspectul lor, fără a exista o cauză care s-o justifice (cum ar fi o modificare a deprinderilor alimentare). Se consideră simptome alarmante urmele de sânge roșu închis în materiile fecale, diareea (sau constipația) de lungă durată ori scaunele de tip creion (cu diametrul foarte redus).
Prurit persistent

Senzația de mâncărime poate avea explicații perfect banale: uscăciunea pielii sau contactul cu anumite substanțe care au potențial alergen, cum sunt detergenții, săpunurile, cosmeticele, chiar și lâna. Dar și unele alimente sau medicamente (în special antibioticele) pot provoca reacții alergice. Apoi, bineînțeles, diversele boli ale pielii reprezintă o cauză evidentă a pruritului: urticaria, eczemele, dermatitele, micozele, scabia, psoriazisul. Însă ceea ce în general nu se știe este că mâncărimile persistente pot face parte din simptomatologia unor boli interne, ca hepatita C, insuficiența renală, anemia feriprivă (cu deficiență de fier), disfuncțiile glandei tiroide, leucemia și limfomul (cancerul limfatic).
Dureri în coaste
Durerile resimțite în regiunile toracică și lombară, asociate cu senzații de arsură și mâncărimi, pot reprezenta simptome timpurii ale zonei zoster. Dacă ar fi recunoscute ca atare, aceasta ar permite un avans de câteva zile în administrarea medicamentelor antivirale, ceea ce ar asigura ținerea sub control a agentului patogen și evitarea complicațiilor. Numai că zona zoster este o boală înșelătoare. Vorbim despre o infecție virală, cauzată de același virus herpetic care provoacă și varicela (vărsatul de vânt). În etapa ei precoce se confundă cu gripa, întrucât manifestările sunt identice: oboseală pronunțată, dureri de cap, fotosensibilitate, inflamarea nodulilor limfatici. Abia apoi apar senzațiile de durere și arsură pe locul unde se vor forma, în maximum 10 zile, vezicule roșii, umplute cu lichid, dispuse într-o bandă ce încinge toracele ca un cordon. Deoarece virusul afectează rădăcinile nervoase, pacienții sunt chinuiți de dureri înțepătoare, care la 10-15% dintre ei se vor menține mult timp (luni sau chiar ani) după vindecare. Boala este foarte contagioasă și se transmite prin aer, prin contactul direct cu omul infectat sau cu obiectele atinse de el. De aceea bolnavul va fi obligatoriu izolat, iar cei care îl îngrijesc trebuie să poarte măști chirurgicale. Vă sună cunoscut?
Oboseală permanentă

Este posibil să provină și dintr-o carență de fier, care ar putea fi provocată, la rândul ei, de o sângerare ascunsă, la nivelul stomacului sau al intestinului.
Modificări de personalitate
Cu toții manifestăm la un moment dat dispoziții variabile, căci stările noastre sufletești depind de împrejurările vieții de fiecare zi, ca și de anumite evenimente care îi schimbă cursul, în bine sau în rău. Însă când cineva își modifică radical comportamentul fără un motiv aparent ori când se dedă dintr-odată la tot felul de excentricități, aceasta ar trebui să ne pună pe gânduri. Desigur, vom căuta mai întâi o explicație în domeniul maladiilor psihice, iar aici ar putea fi incriminate depresia, schizofrenia sau tulburarea bipolară. Însă de vină pot fi și efectele secundare ale unor medicamente care influențează funcționarea creierului: antidepresivele, anticonvulsivantele, antipsihoticele, sedativele sau stimulentele, precum și analgezicele pe bază de opiu (opioidele) și corticostreroizii. Dintre afecțiunile care își lasă amprenta asupra activității cerebrale putem aminti, pe lângă Alzheimer și Parkinson, scleroza multiplă, meningita și encefalita – la care se adaugă accidentul vascular cerebral și traumatismele craniene. Însă există și boli sistemice care afectează inclusiv creierul, cum sunt insuficiența renală și cea hepatică, diabetul, dezechilibrele funcționale ale tiroidei sau (mai rar) boala Lyme, sifilisul ori unele carențe de vitamine (de exemplu B12). Va fi nevoie de un examen medical exhaustiv, pentru a clarifica natura problemei.
Deteriorarea scrisului de mână
Caracterul scrisului de mână este determinat de comenzile pornite din creier. Prin urmare, el poate fi afectat de tulburările sau afecțiunile sistemului nervos central. După cum au constatat medicii, copiii cu ADHD (sindromul deficitului de atenție și al hiperactivității) au un scris greu de descifrat, cu omiteri de litere, pauze mari între cuvinte și greșeli de ortografie. La adulți, scrisul de mână dezordonat și ilizibil constituie unul din simptomele maladiei Alzheimer, pe când bolnavii de Parkinson scriu mărunt și înghesuit.
Dureri abdominale în partea dreaptă
V-a fost extirpat apendicele, ori se mai află la locul său? Dacă nu l-aţi scos, și dacă simțiți o apăsare neplăcută și inexplicabilă în partea dreaptă a abdomenului inferior, este aproape sigur că ea provine de la apendicele dvs. care s-a inflamat, fiind blocat de materii fecale sau de un corp străin. Din păcate, unicul tratament posibil este cel chirurgical. Medicii spun că semnele apendicitei sunt percepute de regulă târziu, pentru că durerile provocate de ea variază ca intensitate, fiind dificil de interpretat.
Vânătăi

Se formează în urma unor lovituri ce provoacă ruperea capilarelor, permițând sângelui să se scurgă sub piele. Apar mai des la vârstnici, deoarece pielea se subțiază și vasele de sânge devin mai fragile pe măsura trecerii anilor. Sunt favorizate de tulburările de coagulare a sângelui, dar și de unele categorii de medicamente – și anume: anticoagulante (ex. warfarina), antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen, aspirină), corticosteroizi (prednison). Dacă observați că se înmulțesc, ar fi bine să consultați un medic, pentru a evita riscul unei hemoragii interne.
Balonări frecvente la femei
Acumulările de gaze în intestin, prezente frecvent, fără legătură cu alimentele ingerate și cu modul cum decurge digestia, pot fi un semn al endometriozei, o proliferare benignă însă de multe ori dureroasă a mucoasei uterului, care se produce în afara cavității acestui organ. Balonările revin mai ales în zilele menstruației (dar nu numai) și se combină cu senzații de greață, diaree ori constipație. Un alt posibil simptom al endometriozei sunt durerile intestinale sau urinare.
Ochi uscați
Sindromul de ochi uscat este una dintre neplăcerile vârstei înaintate, după cum poate fi și efectul secundar al unui medicament. Totuși ar trebui să vă adresați unui oftalmolog care să clarifice proveniența acestei uscăciuni, fiindcă ea poate semnala și deteriorarea maculei, zona de maximă acuitate vizuală a retinei. Degenerescența maculară este o afecțiune incurabilă, totuși evoluția ei poate fi încetinită cu ajutorul unui tratament medicamentos.
Ochi galbeni
Dacă albul ochilor a căpătat o nuanță gălbuie, responsabilă este bilirubina, un pigment biliar provenit din distrugerea hematiilor îmbătrânite. S-ar putea ca această modificare să nu aibă vreo semnificație patologică, însă ar fi mai prudent să cercetați, deoarece ea poate de asemenea să indice o hepatită. Sau o ciroză.
Tulburări de somn

Uneori ne deranjează zgomotul sau lumina, alteori adormim greu fiindcă am cinat sau am băut o ceașcă de cafea prea târziu, ori poate că tocmai traversăm o perioadă mai tensionată. Dar când problemele cu somnul se cronicizează, ele merită luate în serios, căci pot semnala o afecțiune care trebuie tratată: o disfuncție tiroidiană, o depresie sau o suferință neurologică.
Mai mult de cinci degete
O amețeală ușoară nu este întotdeauna inofensivă. În spatele ei se pot ascunde modificări neurologice primejdioase, o infecție a urechii interne sau chiar un accident vascular cerebral. Dacă țineți mâna în fața ochilor și numărați mai mult de cinci degete, e cazul să dați fuga la doctor.
Lipsa poftei de mâncare
Refluxul gastroesofagian nu se manifestă mereu doar prin arsuri în coșul pieptului, ci și prin dispariția poftei de mâncare sau prin percepția alterată a gustului și mirosului mâncării.
Sete și urinare excesivă
Diabetul zaharat, în special cel de tip 2 care se declanșează la persoanele trecute de prima tinerețe, din pricina incapacității organismului de a folosi hormonul pancreatic, se manifestă în primul rând prin sete exagerată și eliminarea unor cantități mari de urină. Alte simptome sunt tulburările de vedere și cicatrizarea lentă a rănilor. Dar setea și urinarea excesivă sunt caracteristice și pentru diabetul insipid, o boală ce nu are nicio legătură cu pancreasul și nivelul glicemiei, ci cu funcționarea deficitară a rinichilor. Ea îi afectează mai curând pe copii, adolescenți și adulții tineri decât pe oamenii în vârstă.