Români care au reușit: Terapia cu cai

Calul merge la pas, pe nisipul fin și alb, ținut discret în frâu de antrenor. Pe spi­narea sa, o fetiță îmbrăcată într-o ținută sport. Cu mișcări sigure, copila face câteva acro­bații uimitoare, se răsucește, se cambrează, își ține fără greș echilibrul stând într-un genunchi și ri­dicând, cu grație, celălalt picior în sus. De la dis­tanță, nici n-ai crede că fetița aceasta suferă de au­tism, iar ceea ce vezi e parte din terapia cu cai, „hipo­terapia”, pe care o practică, cu succes, doi soți din Aiud: Csilla și Csaba Balogh.

Copil, cal, terapeut

Csilla Balogh este terapeut logoped în Aiud. Lu­crează de o viață cu copii cu probleme, mai ales cu cei cu autism și sindrom Down. În urmă cu 12 ani, nu i s-a mai părut suficient ceea ce pu­tea face în cadrul extrem de restrâns al cabine­tu­lui din oraș. Simțea că pacienții au nevoie de mai mult decât o ședință de terapie, au nevoie de un spa­țiu deschis, de bucurie, de zâmbet și de încre­dere în ei, pentru a se putea vindeca. A studiat, s-a informat, și tot ceea ce a aflat s-a suprapus, cumva, în mod fericit peste promisiunea pe care cineva i-a făcut-o, de a-i dărui câțiva cai. „Oferta a fost foarte bună, pentru că, studiind, înțele­se­sem deja că i-aș putea ajuta mai bine pe copii cu ajutorul cailor, aplicând într-un mediu deschis tot ceea ce învățasem până atunci în cabinet”, spune Csilla Balogh. A luat legătura cu Fe­derația de hipoterapie din Budapes­ta, de unde a primit tot sprijinul de care avea nevoie: mate­ria­le infor­ma­tive, literatură de spe­cia­litate, instructaj. Caii promiși nu i-a mai pri­mit, dar a decis, împreună cu soțul ei, să cumpere unul, din eco­­no­miile lor. Au cumpărat și un teren în Lunca Mureșului, la Leorinț, un sat la doar câțiva kilometri de Aiud, un­de au ridicat un manej. „Era o zonă părăsită, a trebuit să începem de la zero, să adunăm gunoaiele, să defrișăm, dar acum e un loc frumos, curat, o oază de liniște. Se simte o energie pozitivă, cu care se încarcă și părinții, și copiii, un loc care-și face efectul asupra fiecă­ru­ia”.

Încet, încet, în demersul pro­fe­sional al Csillei s-a im­plicat în­trea­ga familie: soțul, îndrăgostit de cai, și cei doi băieți, încă elevi pe atunci. Soții Balogh sunt pri­mii care au început o astfel de acti­vi­tate în România. În­tre timp, s-au specializat în gim­nastică pe cal, călărie pe­dagogică şi dezvoltarea pro­ce­selor cog­nitive la copii cu dizabilităţi și au ajuns să ai­bă, în prezent, șapte cai cu aju­torul cărora lucrează. Mi­cii pacienți vin din întreaga țară, din Mara­mureș, Cluj, Re­șița, Pitești, București, Mu­reș, din zona Moldovei, ba chiar și din afara țării, din SUA, Aus­tralia, Franța, Ita­lia, copii cu autism, care se reîn­tâlnesc an de an, în fiecare vară, în taberele orga­nizate de Asociația pentru Recuperare și Agre­ment prin Călărie Leorinț, cum se numește oficial activitatea soților Balogh.

„Nu facem nimic fără o recomandare din par­tea unui medic, pentru că, de exemplu, la copiii cu dizabilități motrice sunt și contraindicații de care trebuie să ținem seama”, spune Csilla. De la an la an, li se solicită ajutorul pentru tot mai mulți copii cu probleme din spectrul autis­mu­lui, dar au obținut rezultate foarte bu­ne și la copii cu tulburări de învățare, de lim­baj sau cu sindrom Down, pentru că efec­tele hipoterapiei sunt atât fizice, cât și psi­hice și sociale. „Activarea sistemului ner­vos central se realizează prin efort fizic, și atunci crește atenția, copiii gândesc mai lo­gic, mai bine, iar asta se vede la școală, în rezultatele la învățătură, pentru că micii mei pacienți nu frecventează școli speciale, ci pe cele din sistemul tradițional de învăță­mânt. Psihic, copiii învață să aibă mai multă în­cre­dere în ei, ceea ce contează foarte mult, pentru că așa își depășesc limitele, își dau sea­ma că sunt capabili de mult mai mult, sunt mult mai fericiți”.

Copiii vin cu mare bucurie la Leorinț. În timp, s-au creat niște legături strânse de prietenie între ei, sunt, cu toții, o mare familie care se reunește cu bucurie ori de câte ori are ocazia.

„De când a început pandemia, a crescut îngrijorător numărul copiilor cu tulburări emoționale”

– Doamnă Balogh, povestiți-mi, vă rog, des­pre câteva cazuri în care hipoterapia practicată la Leorinț a dat rezultate!

– Am avut un băiat care a venit, din 2010, timp de câți­va ani. Îi erau afectate mâna și piciorul drept, nu re­u­șea să-și coor­do­ne­ze mișcările în timpul mersului, își arunca membrele înțepenite, cu mâna dreaptă nu re­u­șea să prindă ni­mic. După patru-cinci ședințe, a reușit să apuce câte ceva, după alte două luni, dădea pisicii de mâncare, apoi a reușit să-și lege singur șireturile și să se folosească normal de mâna dreaptă. Pen­tru acest copil, hipoterapia a însemnat foarte mult. Acum, e deja adolescent, elev la liceu, și va de­veni bucătar. Nu sunt două cazuri la fel, mereu trebuie să aplic metode noi, deoarece contează foarte mult ca toți cei care pleacă de la centrul nostru să fie mulțumiți. Sunt părinți care spun că se bucură dacă copilul se bucură, dar asta nu e su­ficient. Copilul are nevoie de comunicare, și atunci, prin joc, îi conving și pe părinți să se im­plice, mai ales acasă, nu doar în timpul petrecut la manej. Dar n-aș vrea să se înțeleagă că ne adre­săm doar copiilor cu dizabilități. La noi vin și copii excesiv de timizi, de interiorizați, cu diverse frici sau angoase, probleme de care scapă după doar câteva ședințe de lucru cu caii. Din păcate, am observat că, de când a început pandemia, a crescut îngrijorător numărul copiilor cu tulburări emoționale, cu probleme comportamentale care ne cer ajutorul.

– Am văzut că organizați și concursuri. De ce e nevoie de asta, atunci când e vorba despre terapie?

– Concursurile îi ajută pe copii să fie mult mai motivați, mai atenți la exerciții, iar când primesc acele diplome, medalii, cadouri, sunt extrem de fericiți. Este ceva extraordinar pentru părinți să vadă cum copilul lor, care este marginalizat și lăsat deoparte la școală și în societate, pri­mește o medalie, își aude nu­mele, este apreciat pentru ceea ce a reușit să facă. Sun­tem singura asociație din Ro­mânia care organizează un concurs de hipoterapie. La „Cupa Mol pentru sănătatea copiilor”, con­­cursul organizat de noi, ajuns, anul acesta, la cea de-a cincea ediție, participă, de fie­care dată, peste 120 de copii.

„Copiii trebuie și îmbrățișați, trebuie să le oferi dragoste”

– Dincolo de momentele de satisfacție, sunt și altele, când simțiți că e greu, că vă vine să re­nun­țați?

– Soțul meu se ocupă de partea administrativă a afacerii, de îngrijitul cailor, uneori mai lucrează și el și cu copiii, dar de partea cu terapia răspund eu. Sunt momente în care chiar obosim, pentru că te consumi fără să vrei, fiecare caz este aparte și pe copil nu numai calul îl ajută, transmițându-i energie și impulsuri, dar și tu dai ceva de la tine.

În primăvară-vară, am avut perioade în care am lu­crat și cu câte 70 de copii săptămânal, ceea ce în­seamnă un consum de energie enorm. În afara te­rapiei, copiii trebuie și îmbrățișați, trebuie să le oferi dragoste, copilul nu poate fi păcălit, nu poți mi­ma că te interesează și, de fapt, să nu-ți pese, trebuie să te implici. Oricât am fi de obo­siți sau dacă se întâmplă să ne doară ce­va, la manej uităm de toate. Iar dacă ve­dem că un copil reușește să facă un pro­gres, asta ne dă putere să mergem mai departe.