Țara câinilor fără stăpân

– Am scris și voi mai scrie despre progresul uluitor pe care România îl cunoaște în domeniul construcțiilor, al agriculturii, al noilor tehnologii. Este o epocă fastă pentru noi, motoarele dezvoltării fiind turate și cu ajutorul banilor europeni. În același timp, însă, se întâmplă la noi, din când în când, niște tragedii incredibile și revoltătoare, ca într-o țară primitivă. Recent, o femeie care făcea sport pe malul Lacului Morii din București a fost mușcată de câinii fără stăpân și a murit pe loc. Cine-i de vină? –

O dimineață fatală

Un semn clar al civilizației este gestionarea prezenței animalelor în spațiul public. Acest aspect, printre multe altele, face diferența între o societate civilizată și una aflată în neorânduială, aș spune chiar barbară. Sigur, unele țări tolerează animalele în spațiul public, con­si­de­rându-le sfin­te: vacile în In­dia, ca să dau un exem­plu. Tot India însă se con­fruntă uneori cu in­vazii în orașe ale unor maimuțe (ma­caci) care fură tele­foa­ne mobile, dau buzna în case, unde deschid fri­giderul și se servesc cu mân­­ca­rea găsită acolo. În 2007, în timpul unei ast­fel de in­va­zii, vice­pri­ma­rul orașului New Delhi (peste 15.000.000 de lo­cuitori) a fost ata­cat de maimuțe și a murit, că­zând de la balcon. Au fost în­­registrate, de­­sigur, mai multe grozăvii, care au alertat autori­tățile indiene, obli­gate să găsească soluții, dar aten­ție, fără vio­lență, întrucât mai­mu­țele sunt în India, la fel ca va­cile, animale sfinte, încarnări ale zeului Ha­numan, care simbolizează forța. India este însă o excepție. În cultura creștină nu mai funcționează astfel de credințe decât la un nivel foarte restrâns: mielul simbolizează nevino­văția lui Hristos, dar îl sa­cri­ficăm de Paște și-l consumăm cu mujdei sau hrean. Oricum, mielul, să­racul, nu ne sfâșie pe stră­zile ora­șelor și nu ne atacă prin case. Aici, la noi, în ora­șele și satele noas­tre, o sur­să de ame­nințare o reprezintă, cazu­istica rele­vă acest lucru, câinii fără stăpân, hămesiți de foame și sălbăticiți, dar care ajung să ia în stă­pânire un teritoriu și atacă dacă treci prin preajmă. Câini ai nimănui, pe spe­zele cărora, însă, au fost înființate în România ins­tituții, de­­partamente cu funcționari bine plă­tiți, al căror rol este să se ocu­pe toc­mai de pre­zența aces­tor făp­turi, une­ori agresive, în spațiul pu­blic, pentru a ne proteja inte­gritatea corporală și viața. Adică, să fim și noi o țară ci­vili­zată, să nu ris­căm să murim sfâ­șiați, în mod fa­tal, de câini vagabonzi, așa cum cum s-a petrecut cu Ana Oros (43 de ani) în dimineața zi­lei de 21 ianuarie 2023, pe malul La­cului Morii, din mar­gi­nea Bucu­reștilor.

Ce fac instituțiile publice?

Femeia iubea natura, mișca­rea în aer liber, sportul: în dimi­neața când s-a întâmplat ne­no­rocirea, se antrena pentru o probă de aler­gare montană. De sem­nalat că Ana Oros a mai fost atacată și muș­cată de câini fără stă­pân în aprilie 2022 tot în această zonă și tot în timpul unui antrenament. Atunci a ajuns la spital, acum a ajuns la cimitir. In­cidentul din aprilie 2022 ar fi trebuit să pună autoritățile în alertă și să mo­nitorizeze permanent zona din nor­dul La­cului Morii ca pe o zonă ro­șie. În subor­dinea Consiliului General al Mu­ni­ci­­piu­lui București se află Autoritatea pentru Su­pravegherea și Protecția Ani­ma­lelor (ASPA). În statutul de funcționare al aces­tei instituții scrie, la art. 9, că „Obiec­tul de activi­tate se realizează prin următoa­rele activități”: cap­turarea câinilor fără stă­pân, transportul câi­nilor cap­turați în adăpost, adop­ția de la dis­tanță. Așadar, ASPA ar fi tre­buit să captu­reze câinii vaga­bonzi de pe imașul din mar­gi­nea Bucureș­tiului. După trage­die, ASPA s-a apărat pu­blic, afir­mând că „a ri­dicat pes­te 120 de câini din luna aprilie a anului 2022, când vic­tima a făcut sesizare, du­pă ce fu­sese ata­cată de câini în aceeași zonă”. 120 de câini săltați și duși la adă­post, dar uite că în dimineața de 21 ia­nua­rie 2023, pe câmp erau vreo 7-8 animale care au omorât-o pe femeie. ASPA a tras niște săgeți în direcția Poliției, care nu i-ar spri­jini corespunzător acțiu­nile. În același timp, pri­marul Bucureștiului a cerut un raport al Corpu­lui de control, asigurând publicul că „cine a greșit va plăti”. Cazul acesta tra­gic arată că, în Ro­mânia inac­țiunea unor insti­tuții publice persistă, la fel ca iresponsa­bilita­tea unor cetățeni: câinii aceia ca­re se pripășesc pe mai­dane provin de undeva, au fugit sau sunt urmașii unor câini fugiți sau alun­gați/aruncați dintr-o curte, dintr-o gospo­dă­rie. Exis­­tă două tabere în România: una susține eu­tanasierea patrupezilor fără stăpân, alții, sterili­zarea lor. Am­bele opțiuni au bază legală: OUG 155/2001, modi­ficată de Legea 258/2013.

Maidanul de la periferia Bucureștiului

Reiese din articolele de presă publicate pe in­ternet, că terenul unde s-a petrecut tragedia ar fi în pro­prietate privată, deci nu ar ține de domeniul pu­blic. Primăria sectorului 6 susține că terenul are trei proprietari, fiindu-le atribuit de primăria comunei Chiajna, vecină cu Bucureștiul. Așa o fi, numai că terenul nu este îngrădit, este un maidan imens, ca un islaz, astfel încât mergând pe acolo și nefiind in­­format despre statutul juridic al locului, îl iei drept ceea ce ți se arată, un spațiu public sau mai de­grabă un spațiu al nimănui. Tragedia de la Lacul Morii pune, din nou, și problema gestionării spa­țiu­lui public și privat în România. Pe la periferia orașelor, există multe terenuri cu un statut juridic incert; nu știi dacă e public sau privat, nu vezi ni­ciun gard, nicio plăcuță care să te informeze. Sunt locuri virane, pline de deșeuri, acaparate de mă­răcini și unde, iată, se oploșesc și câinii fără stăpân, dezertați din gospodăriile unor inși cărora nu le pasă de nicio regulă. În același timp, prin cartierele noi ridicate pe la marginea orașului, proprietarii vilelor lasă porțile deschise, iar câinii, nu mai­danezi, ci câini de rasă, puternici, pot ieși și chiar ies în stradă, să atace pietonii sau bicicliștii. Am citit pe rețelele de socializare multe relatări despre astfel de incidente. Înțeleg că poate fi o tactică de a-i descuraja pe hoți, care nu ar ezita să intre în case și ziua în amiaza-mare, dar victime pot cădea nu hoții, ci niște copii plecați în excursie, în pă­durea din apropierea vilelor.

Cu ochii pe spațiul public

Spațiul public este administrat, în mare parte, de primării. Cum îl supraveghează? De câțiva ani au investit bani mulți în sisteme de supraveghere video. Aceste sisteme sunt prezente în orașe, dar s-au extins și la țară. Este derulat în prezent Pro­gramul Național de Redresare și Reziliență care permite primăriilor să cumpere cu bani eu­ropeni sisteme de supraveghere video, dro­ne etc. Totul pentru a putea ține sub ob­ser­vație spațiul public pe care îl administrează. Este un lucru bun, fiindcă des­curajează de­lincvenții și oferă probe autorită­ților atunci când cineva a încălcat legile sau regu­lile comunității. De pildă, primăriile vor putea mo­nito­riza mai eficient depozitarea ilegală a deșe­u­rilor care au umplut luncile râurilor și marginile pă­durilor. Aceasta este o altă plagă a zilelor noas­tre. Împotriva ei lupta inclusiv Ana Oros, femeia sfâșiată de câini: ac­tiva într-un proiect care viza „de­șeuri zero” în natură. Este timpul ca autoritățile să își exercite atribu­țiile asupra spațiului pe care îl au în administrare. Primăriile și agen­țiile din subordine au ajuns niște conclavuri ale bunăstării: func­țio­narii câștigă bine, nu se pot plânge. Inspectorii să facă bine și să iasă în teren. Nu știu câți inspectori au fost în ulti­mele luni pe maidanul de la Lacul Morii, fie ei ai primăriei sec­torului 6, ai Primăriei Mu­ni­cipiului Bucu­rești, ai primăriei Chiaj­na. Dacă ar fi fost și ar fi văzut că pe câmp hă­lăduiesc în continuare zeci de câini fără stăpân, ar fi intervenit, ar fi făcut investigații, ar fi dat amenzi, ar fi găsit soluții, și locul ar fi fost unul sigur. Nu câinii sunt vinovați, ci oamenii, dintre care unii câștigă purcoaie de bani din bugetul public ca să își facă datoria față de public.