„Pensiunea Karmina”, din Șaru Dornei

Români care au reușit

Cu trenul, de la Vatra Dornei spre Mediaș, unde e casa mea, drumul e lung tare. Vremea rece, de toamnă târzie, cerul înnorat trag o perdea plumburie peste peisajele ce se-ntind dincolo de fereastra trenului: Obcinele Bucovinei, zona Ilvelor și Valea Someșului, apoi dealurile golașe și molcome dintre Cluj-Napoca și Mediaș. Mai mult de poftă decât de foame, scot sand­vișurile cumpărate de dimineață din Șaru Dornei. Tot la ele mi-a stat gân­dul, dar am așteptat să se ră­ceas­că pâinea din care-au fost făcu­te, că abia ce-o scosese din cuptor bucătăreasa, la ora ple­cării mele spre gară. Le-am cumpărat de la res­tau­rantul Pensiu­nii Karmina, unde-am fost și caza­tă. Cei care o administrează, fami­lia Buzilă, sunt, fără îndoială, un alt exemplu de români care au reușit.

Un zâmbet multiplicat

Pentru un sejur sau pentru o vacanță în orice zonă a țării, e greu să găsești locul potrivit, doar căutând pe internet. Fotografiile sunt de obicei atractive, dar rar găsești la fața locului exact ceea ce-ai văzut. Recenziile turiștilor pot fi de folos, dar nu întotdeauna, iar multe site-uri nici nu au această ru­brică. În zona comunei Panaci, către care mă poartă pașii, există, ce-i drept, câteva pensiuni fru­moa­se, dar sunt destinate unor grupuri mari de turiști, și nu unui jurnalist singuratic, ca mine. Sun un prieten (ce bine-i când îi avem)! Îmi recomandă Pensiunea Karmina, din Șaru Dornei. Merg și sunt întâmpinată cu un zâmbet multiplicat: al dom­­nișoarei de la recep­ție și al celor trei doamne Buzilă, mamă și fiice, a căror identitate aveam s-o aflu a doua zi.

„Pensiunea și tot ce­ea ce ve­deți aici a fost ideea tatei, viziunea lui. Întotdeauna a gândit lu­crurile cu un pas înainte și, chiar dacă unii l-au mai privit cu neîncre­de­re, nimic nu l-a abătut de la dru­mul pe care și l-a propus. Din pă­cate, tata s-a stins anul trecut, dar mama și noi, cele două fete, încer­căm să-i du­cem visul mai depar­te”, poves­teș­te Carmen, cea mai ma­re dintre fiicele fami­liei Buzilă. Gheorghe, tatăl, a lucrat mare par­te din viață în do­meniul comer­țului, ba ca magazioner sau șef de cantină la minele din zonă, ba, după 1994, ca proprietar de gater. „Cu gaterul a fă­cut bani frumoși, iar pe te­re­nul unde e acum pen­siu­nea a fost, când­va, o livadă. Tot ce vedeți a fost făcut de părinții mei. Și mama a lucrat în comerț, a fost șefă de cantină la mină, apoi, după Revo­lu­ție, am avut deschis acasă un magazin și un mic local. Mama le gătea muncitorilor de la gater. Din treaba asta i-a și venit tatei ideea de a face un local ceva mai mare, dar și spații de cazare. Așa s-a născut pensiunea”.

La un pas de faliment

Cei doi soți Buzilă, Gheorghe și Do­rica, au pornit afacerea în 2007. Și, pentru că-și câștigaseră renumele datorită bucatelor alese pe care le ser­veau, lucrurile au mers ca unse. Oamenii făceau din timp rezervări pentru petreceri, pentru nunți sau botezuri. După doi ani, proprietarii au fost nevoiți să-și extindă spațiul, de­venind cam­pioni zonali la organiza­rea de cununii.

Din păcate, priceperea într-ale comerțului nu a fost suficientă pen­tru familia Buzilă, ca să-și ges­tio­ne­ze, și din punct de vedere con­ta­bil, aface­rea. Accesarea unor cre­di­te bancare neavantajoase și nepri­ce­perea celui care se ocupa de con­ta­bilitate au dus firma aproape la faliment. Cu studii și mastere în Eco­nomie și Drept, Carmen, fiica cea mare, a răs­cumpărat totul cu sacrificii imen­se, apoi a decis să renunțe la jobul din bancă și să se întoarcă aca­să, să preia frâiele afa­cerii, ală­turi de sora sa, Dorina.   

– După experiența trecută și succesul prezent, care credeți că e greul cel mare în zona aceasta, a turismului?

– Cel mai greu e să găsești oa­meni cu care să poți forma nu doar o echipă, ci și o a doua familie. S-au perindat foarte mulți angajați, unii pentru că nu se prea pricepeau, alții renunțau din motive personale. Credeți-mă, am avut perioade în care nu știam de pe o zi pe alta cine va veni la lucru! Dar Dum­nezeu ne-a trimis oamenii potriviți, exact când aveam mai mare nevoie de ei. Mai ușor, mai greu, am mers mai departe. Acum avem zece an­gajați și am ajuns la o oarecare stabilitate.

– Au fost și momente în care să vă doriți să renunțați?

– Au fost, cine nu are? Chiar ne-am mai gândit să închidem câte-o săptămână, două, în perioadele „moarte”, din ianua­rie până la Paști, dar i-am fi dezamăgit foarte tare pe clienții casei, cei care sunt obișnuiți să vină zil­nic să mănânce la noi. Și mai e ceva: simt că tata mă ajută, chiar l-am visat de câ­te­va ori. Îmi spunea: „Tu du-te înainte, că eu te ajut!”. Încurajările mamei și implicarea surorii me­le, toate astea îmi dau puterea să continui. Și zâm­betul unui client mulțumit, mai ales când văd că revine la noi.

Cea mai bună mâncare din zona Dornelor

– De ce le-aș recomanda prietenilor să vă alea­gă drept gazde, când au drum în zonă?

– Pensiunea noastră este clasificată la trei stele, avem 48 de locuri de cazare, toate cu baie proprie. S-au construit, în ultimul timp, săli de evenimente mai moderne decât a noastră, dar oamenii tot la noi preferă să vină pentru meniu. În zona Dornelor, suntem renumiți pentru că avem cea mai bună mân­care. Și nu e laudă de sine, ci un adevăr pe care ni-l repetă cei care vin, iar și iar, ori de câte ori au drum în zonă. Avem și foarte mulți localnici care vin, fie la câte-o cină în familie, fie doar ca să mă­nânce la prânz. Am încercat să fim corecți în tot ceea ce facem și asta cred că se simte.

Câteva trofee frumos rânduite pe rafturile de la recepție atestă locurile fruntașe obținute la nivel județean de    Pen­siunea Karmina, în clasamentele din domeniu.

Cât despre mâncare, pot depu­ne mărturie ori­când: bucatele sunt cu adevărat minunate, iar pre­țu­rile nu-ți gău­resc buzunarul. Diminea­ța, banala om­letă, galbenă și pu­foa­să, îmbogățită cu puțin ardei roșu și câteva fire de ceapă verde, se lăfăie abu­­rindă pe o farfurie în culori arămii, îmbiindu-te să mă­nânci. La prânz, după o porție generoasă de cior­bă bucovineană, nu mai e loc pentru nimic alt­ce­va. Cât despre mâncarea de hribi, cu două boțuri de mămă­ligă… Hmm, răsfăț în toată regula, dublat și de gra­majul în creștere al fiecărei porții. „Ni s-a mai spus și asta, că porțiile sunt prea mari, dar noi vrem ca oamenii să fie mul­țumiți și să se întoarcă cu drag la noi. În plus, zona noastră e atât de fru­moasă, încât mereu îi îndemnăm pe oaspeți să facă dru­me­ții, nu să se întindă în pat după fie­care masă co­pioasă”, spune zâmbind Carmen Buzilă. „Pot vi­zi­ta cele două mânăstiri, Pia­tra Tă­ie­turii și Catri­nari, pot merge la cres­cătoria de cerbi de la Dâr­mo­xa sau se pot plimba, pur și sim­plu, pe dea­lurile și prin pădu­rile din împre­ju­rimi, bucu­rân­du-se de aerul curat și peisajele superbe de pe la noi”.

Am încălecat pe-o șa și v-am spus, preț de un sandviș gustos și-un drum cu trenul, încă o po­ves­te de succes. Fie și numai pen­tru pita aceea de ca­să, și tot merită să vă faceți drum și dvs. spre Pen­siu­nea Kar­mina, din Șa­ru Dor­nei. Săr­bă­tori­le sunt aproa­­pe; de ce n-ați ale­ge splen­dida Bu­co­vi­nă, ca să le pe­tre­­ceți într-un rai românesc?

Foto: Arhiva personală a fam. Buzilă