– A reușit dintotdeauna să impresioneze, datorită proprietăților ei curative ieșite din comun. Dar ce anume o face atât de specială, deosebind-o de toate celelalte tipuri de miere? –
În anul 1769, temerarul explorator englez James Cook debarca pe țărmul Noii Zeelande. Pe când încerca să afle cât mai multe lucruri despre insula pe care tocmai o descoperise, atenția i-a fost atrasă de un arbust cu rămurișul des, inflorescențe mari, albe sau roz, și frunze înguste, ca vârfurile de lance, folosite de indigeni la prepararea ceaiului. Marinarii europeni le-au urmat exemplul și au constatat că fiertura era nu numai plăcută la gust, dar și eficientă contra scorbutului. Așdar, fără a sta prea mult pe gânduri, Cook a ales pentru această plantă înrudită cu mirtul denumirea de „tea tree” (arbore de ceai). Băștinașii Maori o numeau Manuka. Arbustul poate crește și până la patru sau cinci metri, însă de obicei, îl întâlnim sub forma unor tufe puternic ramificate, ce rămân la înălțimea unui stat de om. În perioada de înflorire, care se întinde pe lunile de primăvară și vară, mergând uneori până în octombrie, este intens vizitat de albine. Din nectarul florilor lui, ele produc o miere cu totul aparte.
Mierea minune
Chiar și aspectul ei este unul caracteristic, deoarece vâscozitatea ridicată o face păstoasă și mai puțin transparentă. Colorată într-o nuanță de arămiu închis, ea are un gust aromat, cu o ușoară tentă amăruie. Triburile Maori îi cunoșteau de mult puterea tămăduitoare și au întrebuințat-o în mod tradițional, ca leac pentru felurite boli, dar abia în ultimele două decenii ale secolului trecut a devenit obiectul unor cercetări științifice aprofundate, care i-au atestat, în sfârșit, excepționalele calități terapeutice. În 1981, dr. Peter Molan de la Universitatea Waikato (Hamilton, Noua Zeelandă) a dat publicității rezultatele experimentelor sale, confirmând faptul că mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii și antioxidante. Totodată, specialistul a introdus și un indice de măsurare a acțiunii antimicrobiene: UMF (Unique Manuka Factor), care permite evaluarea și clasificarea diferitelor categorii de miere, în funcție de eficiența lor verificată în combaterea microorganismelor.
Un al doilea sistem de clasificare, utilizat în prezent, este cel bazat pe conținutul de metilglioxal (MGO), un compus organic responsabil pentru capacitatea antibacteriană a mierii. De exemplu, MGO 400 inscripționat pe ambalaj recomandă un produs cu acțiune puternică, iar indicele MGO 550 (sau mai mare) certifică o eficiență extrem de ridicată, la nivelul la care pot fi distruse chiar și bacterii multirezistente la antibiotice, ca Staphylococcus aureus. Administrată intern, mierea de Manuka ajută în răceli, dureri de gât, gingivite, afte, sinuzită, migrene, gastrită, reflux gastroesofagian, colon iritabil, colesterol mărit, insomnie. Extern, se poate întrebuința la răni, arsuri, infecții și erupții cutanate, eczeme, herpes, acnee, înțepături de insecte, îmbătrânirea prematură a pielii, căderea părului, ciuperci ale unghiei, psoriazis.
Rețetă
Oximel pentru întărirea sistemului imunitar
Ingrediente: 250 g miere de Manuka (MGO 100+), 100 ml oțet de mere nefiltrat, 15 g Ghimbir, 15 g curcuma, 1/2 lămâie, 1/2 linguriță piper negru.
Mod de preparare: Puneți mierea și oțetul de mere într-un borcan cu capac și amestecați-le bine. Radeți fin Ghimbirul și curcuma, tăiați lămâia în felii și introduceți-le în borcan, alături de combinația de miere și oțet. Așezați recipientul într-un loc răcoros pentru 14 zile, timp în care va trebui să-l agitați zilnic. La sfârșit, strecurați conținutul și păstrați-l într-o sticlă curată. Se consumă diluat în apă rece (cam o lingură de oximel la un pahar cu apă).
(Mierea de Manuka se găsește în farmacii și magazine naturiste.)
